Live

20 de persoane, toate asimptomatice, confirmate cu Covid-19 la Institutul Oncologic din Cluj

Data publicării:
Foto: iocn.ro

20 de persoane, dintre care trei cadre medicale, au fost depistate pozitiv cu coronavirus la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, a informat, luni, prefectului judeţului Cluj, Mircea Abrudean.

"La Institutul Oncologic s-au testat în total 947 persoane până în prezent. S-au descoperit 20 de pozitivi asimptomatici, dintre care 3 cadre medicale (2 asistente medicale şi psihologul). Trebuie menţionat că toate kiturile de testare utilizate pentru aceste teste au fost achiziţionate din sponsorizări. Este în curs o anchetă epidemiologică sub coordonarea Direcţiei de Sănătate Publică", a declarat Mircea Abrudean.

Vineri au fost depistate, la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca (IOCN), 16 cazuri de pacienţi cu coronavirus, dintre care două cadre medicale, toţi asimptomatici.

Directorul medical al IOCN, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat, pentru Agerpres, că testarea personalului medical şi a pacienţilor va continua.

"Am respectat toate regulile impuse de lege, de la începutul epidemiei. Am făcut riguros triajul impus, pe definiţia de caz. Am testat pacienţii care se încadrau în definiţia de caz şi personalul care se încadra în definiţia de caz. În urmă cu trei zile, evaluând la nivelul Comitetului director al IOCN evoluţia epidemiei şi creşterea numărului de cazuri şi ţinând cont de faptul că pacienţii noştri au particularităţile legate de imunitate, de prezenţa bolii neoplazice, am hotărât în Comitetul director testarea personalului şi a pacienţilor prin PCR, prin metoda cea mai sensibilă. Au fost şi cazuri pozitive şi este vorba în totalitate de cazuri asimptomatice, cu declaraţii prin care îşi asumau că nu au avut contacte. Deci triajul a funcţionat foarte bine. Au fost şi situaţiile de personal, dar care au fost asimptomatice în totalitate. Asta este în acord şi cu analiza prin PCR care a arătat doze mici spre medii de încărcătură virală, deci cazuri asimptomatice", spunea, vineri, directorul medical al IOCN. 

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scandal în PSD. Deputatul Patriciu Achimaş-Cadariu anunţă că nu va vota un guvern din care face parte Alexandru Rafila

Un bebeluş de 2 luni a murit din cauza COVID-19

Un al 7-lea val de COVID ar putea veni în toamnă, spune Alexandru Rafila

Peste 9.300 de cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore. Aproape 4.000 de pacienți internați, peste 600 sunt minori

Partenerii noștri