Live

15 tone de haine second hand foarte degradate, aduse din Germania, urmau să ajungă în România

Data publicării:
TIR încărcat cu 15 tone de haine second hand aduse din Germania, oprit la intrarea în ţară Foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră nu oprit la intrarea în ţară, vineri dimineaţă, un TIR încărcat cu 15 tone de deşeuri textile, reprezentând haine second hand foarte degradate, care au fost aduse din Germania. Transportul a fost descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Borş II.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea a informat că TIR-ul era condus de un român în vârstă de 52 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri constând în haine second hand, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.

"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu deşeuri de haine second hand, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul de astfel de produse. În total, vehiculul transporta 15.000 de kilograme de deşeuri", precizează ITPF Oradea.

Autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Partenerii noștri