A murit și cea de-a doua persoană care a căzut sâmbătă într-un bazin cu azot la Rafinăria Petromidia. Femeia avea 38 de ani
Femeia care a căzut sâmbătă într-un bazin cu azot la Rafinăria Petromidia din Năvodari a murit joi, la spital, informează News.ro.
”În cursul acestei zile, starea de sănătate a angajatei Rompetrol Rafinare, internată în Spitalul Judeţean Constanţa, s-a agravat semnificativ. În pofida eforturilor susţinute depuse de personalul medical, evoluţia afecţiunilor sale nu a fost compatibilă cu viaţa, potrivit medicilor care s-au ocupat de caz. Compania îşi exprimă regretul profund pentru pierderea celor doi colegi răniţi în incidentul de sâmbată, 13 mai 2023, în incinta rafinăriei Petromidia, în instalaţia de Polipropilenă (PP), secţia de granulare”, a transmis, joi, Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice al KMG International.
Compania precizează că este în contact permanent cu autorităţile competente care investighează incidentul, oferind tot suportul în vederea identificării cauzelor producerii acestuia.
”În contextul anchetelor demarate şi pentru evitarea creării unui impact negativ suplimentar asupra familiilor celor doi colegi şi asupra tuturor angajaţilor Grupului, dar şi pentru respectarea normelor legale, compania solicită tuturor părţilor implicate să dea dovadă de răbdare şi întelegere, astfel încât să fie asigurată o corectă derulare a investigaţiilor şi finalizarea acestora, într-un timp cât mai scurt. Rompetrol Rafinare a fost, este şi va fi, în continuare, preocupată de adoptarea şi supravegherea implementării tuturor normelor de securitate în muncă şi a măsurilor de siguranţă, astfel încât derularea activităţilor din cadrul rafinăriilor Petromidia şi Vega să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”, a mai transmis compania.
Femeia avea 38 de ani. Ea a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost transportată la spital.
Colegul ei, în vârstă de 55 de ani, a murit în ziua accidentului, neputând fi salvat de către echipajele medicale prezente la faţa locului.
Cei doi au căzut într-un bazin de azot, în timpul unor operaţiuni de rutină şi au fost scoşi în stare de inconştienţă.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News