Statul la stat. Vaccinarea anti-Covid în mediul rural, un fiasco. Autoritățile par incapabile să găsească strategia potrivită
Vaccinarea împotriva Covid, în mediul rural, este un adevărat fisco. Sunt localități unde rata celor imunizați abia se învârte în jurul cifrei de 10 la sută. Pradă ușoară în fața dezinformării, oamenii au ajuns să spună că vaccinul îi va ucide și nu mai au deloc încredere în autorități. În fața acestei situații statul român se dovedește incapabil să găsească strategia potrivită pentru a-i convinge. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la stat.
Risc crescut de infecții după inundațiile din estul țării
Statul la stat. Sursă de bani ignorată: Porturi dunărene pline de bălării, gunoaie și câini. Străinii evită să coboare de pe nave
Jurnaliști Digi24, legitimați pentru că sunt „suspecți”
De ce au ieșit în stradă antivacciniștii chemați de Simion
Statul la stat. Cum a ajuns CFR să plătească milioane de lei chirie pentru că ține liniile ocupate cu trenuri părăsite
Statul la stat. În capitală nu trebuie să fie cutremur ca să moară oameni sub ziduri prăbușite
Statul la stat. Cum a devenit Caracal stațiune turistică
Statul la Stat. Zeci de localități nu au primar
Statul la stat. Ce îi stresează pe judecătorii CCR?
Pe ulițele din comuna Necșești, județul Teleorman domnește confuzia. Este localitatea cu cea mai mică rată de vaccinare din județ: doar 12,97 la sută.
Bărbat: S-or mai vaccina. Acum suntem ocupați și cu porcii că am intrat în febra tăierii porcilor.
Reporter: Am înțeles, și vaccinul să mai aștepte.
Bărbat: E țuică... O luăm și noi ca Becali, beau o pălincă fac gargară cu ea și arunc virusul de se duce dracu.
Medicamentul ancestral pare să fie folosit pe scară largă de către săteni, împotriva oricărei tulpini de COVID.
Reporter: Bună ziua.
Bărbat: Să trăiești.
Reporter: Ce faceți?
Bărbat: Păi dumneavoastră ce faceți?
Reporter: Eu fac bine. Voiam să vă întreb dacă v-ați vaccinat.
Bărbat: Păi nu am pentru ce să mă vaccinez.
Reporter: Împotriva Covid.
Bărbat: Păi dacă eu nu am Covid.
Femeie: Ăla e puternic, vaccinul ăla. Mori.
Reporter: Mamaie, dar nu a murit nimeni de la vaccin.
Femeie: Ba da, a murit, aleu.
Reporter: Dar nu ar fi mai bine să aveți încredere în ce vă spune medicul decât în ce vedeți pe la diverși oameni pe la televizor?
Femeie: Nu. Încrederea o am la pastile, în rest la așa lucruri nu, nu se joacă cu viața mea.
Reporter: Și dacă fac o pastilă, o luați.
Femeie: Dacă sunt pastile, alea le iei. Le iei pe jumate măcar, dar știi că e sigur ce iei.
Lipsă de informație corectă, frică, suspiciune și multă, foarte multă neîncredere
Lipsă de informație corectă, frică, suspiciune și multă, foarte multă neîncredere. Până acum, statul român s-a dovedit incapabil să găsească strategia potrivită pentru a risipi temerile și a-i convinge pe oamenii de la sate să se vaccineze. Au ajuns astfel o pradă ușoară în fața dezinformarii și a teoriei conspirației.
Radu Umbreș, antropolog: Au fost făcute nenumărate greșeli, faptul că a fost politizată, faptul că nu au existat niște figuri, niște experți care să aibă și competența și care să aibă și încredere a publicului care să fie promovați.
În campania de informare de la sate, autoritățile se bazează acum pe medicii de familie, care însă lipsesc în foarte multe localități, și pe asistenții medicali comunitari. Sunt cei care ar trebui să meargă din casă în casă pentru a sta de vorbă cu oamenii și a-i convinge să se vaccineze. O tactică care, în multe localități, s-a dovedit complet ineficientă și insuficientă.
Valeriu Gheorghiță, coordonator campanie vaccinare: Fără o implicare activă, proactivă a reprezentanților comunităților locale începând de la mediatorii sanitari, mediatorii școlari, asistenții medicali comunitari, medicii de familie, va fi foarte greu ca aceste informații să ajungă la beneficiari, să ajungă la fiecare om în parte, în fața porții.
Reporter: Bună ziua. Doamna Leonescu?
Medic de familie, Necșești: Da, doctorița Lăzărescu.
Reporter: Dumneavostră sunteți?
Medic de familie: Da, eu sunt. Nu se filmează în cabinet, vă rog, nu aveți acceptul să filmați, vă rog frumos. Respectăm și noi procedurile sau nu le respectăm?
Reporter: Stați o secundă că ne-ați luat foarte tare.
Medic de familie: Nu, și dumneavoastră m-ați luat pe mine, nu e normal, e cabinet individual
Reporter: Noi o căutăm pe doamna Laura Leonescu.
Medic de familie: Este. Asistentul comunitar.
Reporter: Da, pe dânsa o căutăm. Ne iertați dacă v-am deranjat... De ce s-a supărat, doamnă?
Laura Leonescu, asistent comunitar: Așa, spuneți.
„Mulți promit că se vaccinează, apoi nu mai vin: «Păi, mi-a spus fiul nu mai ascult pe nimeni»”.
Laura Leonescu este asistent medical comunitar în Necșești și spune că este implicată trup și suflet în campania de vacinare chiar dacă cifrele arată dezastruos. Are în evidență peste 800 de persoane.
Reporter: Ați fost la toți cei 800?
Laura Leonescu, asistent medical comunitar, Necșesti: Da, da, da, dar v-am zis...
Reporter: Și pe câți dintre ei ați reușit să îi convingeți să se vaccineze?
Laura Leonescu: Pe câți dintre ei... Mulți promit, v-am zis, dacă ar fi după mine haideți să zicem, undeva de aproape jumate, dar v-am zis, îmi promit, da domnule uite gata, a venit, facem dar vin copiii din alte părți și atunci zic „păi, mi-a spus fiul nu mai ascult pe nimeni”.
Bărbat: Dacă îmi spune un medic, domnule nu ai nimic, fac. Dar dacă... până nu mi-o spune cineva...
Reporter: Doamna Laura, sau cum o cheamă pe asistenta medicală comunitară?
Bărbat: E limitată ea cu medicina, fata, acum fata...
Reporter: Reporter: E limitată?
Bărbat: E o asistentă și ea, ca la țară, poate nu știe prea multe să spună la lume, nu e dotată cu mai multe informații medicale.
Reporter: A venit cineva, nu știu, de la Primărie, de la Dispensar, să îți zică ce e cu vaccinul ăsta, să te informeze, să te...
Bărbat: Nu.
Reporter: Nimeni...
Bărbat: Nu a venit nimeni, nu.
Reporter: E o asistentă medicală comunitară, doamna...
Bărbat: Da, da, da, Laura
Reporter: Laura. A trecut pe la dumneavoastră vreodată?
Bărbat: Nu, n-a trecut.
„Noi suntem la fundul Pământului, peste noi nu vine virusul”
Marius Geantă, expert politici de sănătate: În luna martie-aprilie 2021 cam 60 la sută din populația României spunea că își dorește informații despre vaccin de la medicul de familie sau medicul curant, dacă aveau o boală cronică. Ei bine, doar 28 la sută spun că au și primit.
Ne mutăm în Gostinari, localitatea cu cea mai mică rată a vaccinării din județul Giurgiu: doar 13,19%. Și aici aceeași teamă, suspiciune și neîncredere. Pe o bancă la poartă, tanti Floarea se uită în lungul uliței în așteptarea cuiva cu care să mai schimbe o vorbă.
Tanti Floarea: Dă-l dracu de virus că nu vine la noi.
Reporter: Nu vine?
Tanti Floarea: Nu vine, dă-l dracu, șade la negrii ăia acolo de unde a plecat.
Reporter: Mamaie, și dacă vine, ce faci?
Tanti Floarea: Nu vine mamaie, noi suntem la fundul Pământului, peste noi nu vine virusul.
Neîncrederea și teoria conspirației au prins rădăcini adânci în mintea și sufletul bătrânei. Este absolut convinsă că toată lumea o minte, de la autorități până la medici.
Tanti Floarea: Nu mă vaccinez, nu. Dacă sunt bolnavă, știu eu că serul ăla îmi face bine sau îmi face rău?
Reporter: Medicii spun că îți face bine.
Tanti Floarea: Daaa, păi medicii ce or să spună ca să aibă mai mulți acolo pe catastif?
Reporter: Păi credeți că medicii mint?
Tanti Floarea: Mai minte, vezi de treaba dumitale, mai minte. E-he. Păi și dacă ai boale pe tine, mai multe, și îți face ăla și nu e pentru bolilea alea și te omoară, ce ai făcut? Mor fără să vreau... Așa, bătrână cum sunt, oi mai trăi un an de zile, acolo.
„Minte, minte de rupe pământul”
Reporter: Oamenii din Europa, din toată Europa, de ce s-au vaccinat și noi nu?
Tanti Floarea: Nu s-au vaccinat vezi de treabă, vezi de treaba dumitale. Mânca-te-ar mămicuța pe tine, ești copilaș, ești copilaș, băiatul mamaii.
Reporter: Așa.
Tanti Floarea: Minte, minte de rupe pământul.
Ca tanti Floarea gândesc mulți săteni din Gostinari. Primarul spune că nu își explică cum a ajuns localitatea sa pe ultimul loc la vaccinare și arată cu degetul înspre șefii de la București.
Marin Ion, primar Gostinari: Li s-a explicat, în prima parte au spus, da vom veni, vom face, după care pur și simplu s-au răzgândit, au spus „domnule, nu mai vrem să facem”, invocând diverse motive.
Reporter: Care sunt motivele astea, în principal, care sunt argumentele?
Marin Ion, primar Gostinari: Unul dintre ele, că practic ar fi sterilizați, că nu mai fac copii, ceva de genul ăsta. Eu cred că campania asta nu a fost prezentată cum trebuie de la nivel central.
Asistenta medicală comunitară ridică și ea din umeri.
Daniela Rădoi, asistentă medicală comunitară: Ei au încredere, așa, în sfaturile mele și i-am convins de fiecare dată. Pur și simplu la vaccinul acesta nu vor.
Reporter: Primăria, asistentul medical...
Bărbat: Na, nu se prea implică... Am impresia că nimeni nu prea se implică pe aici. Poate nu la mine, poate o fi cu alții că eu sunt de trei ani aici.
Ce se întâmplă acum în satele din România este consecința a zeci de ani în care oamenii au fost mințiți și ignorați de politicieni și autorități. Astfel încrederea pierdută, nu mai poată fi recuperată prea ușor. Până acum doar 25 la sută din populația care trăiește în mediul rural a fost vaccinată.
Editor : L.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News