Statul la stat. Salarii uriașe pentru sindicaliștii din Poșta Română, activitate zero. Director: Nu le pot cere un raport de activitate
Realitatea bate întotdeauna ficțiunea. Un român așteaptă de aproape două luni de zile să își primească coletul de la Poșta Română. Chiar și cu vechiul Poștalion i-ar fi ajuns mai repede. O companie de stat cu 25 de mii de angajați, încremenită parcă în alt secol. Revoltător este că, o parte dintre acești angajați își încasează lunar salariile fără să muncească un minut pentru Poștă. Sunt așa numiții membri de sindicat scoși din producție. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la stat.
Cum se descurcă o familie de antreprenori, cu doi copii, care încasează 15.000 de lei lunar
Eurostat: Românii stau cu părinții până la 28 de ani
Lovitură dură pentru românii care dau comenzi pe Shein și Temu
Șeful Poștei Române explică de ce unii poștași au luat înapoi deciziile de recalculare de la pensionari
Salarii mai mari din 1 iulie pentru aproape 1,8 milioane de români
Sindicaliștii protestează împotriva taxelor mari pe salarii
Agricultura din România nu are suficienți tractoriști
Poștașii renunță la grevă
Cât câștigă asistentele și infirmierele
Angajată Poștă: Vreți să aflați unde este coletul?
Cezar Panaite: Da, vreau să aflu unde este coletul.
Angajată Poștă: Bun. Scrieți acea reclamație, eu nu am cum să vă ajut. Eu personal nu am ce să fac.
Cezar Panaite: Poșta Română ce face în acest caz concret?
Angajată Poștă: Dumneavoastră...
Cezar Panaite: Poșta Română, nu ce fac eu, ce face Poșta? Deci mă puneți iar pe drumuri, asta faceți?
Cezar Panaite a comandat un produs din China. Pe 22 septembrie, coletul a ajuns în depozitul Poștei Române la Biroul de Schimb Internațional, pe scurt BSI. După o lună de așteptare, clientul a mers direct la Poștă pentru a vedea ce se întâmplă cu pachetul său. O angajată îi dă o veste... surprinzătoare.
Angajată poștă: Pe 27.09, îndrumat cu cursa auto către Oficiul de care aparțineți.
Omul o privește cu neîncredere și se jură că nu a primit nimic. Angajata dispare într-un birou din spate. Se întoarce fluturând o hârtie, bucuroasă că a dezlegat enigma, dar...
Angajată poștă: Aparțineți de unul dintre oficiile astea?
Cezar Panaite: Nu, aparțin de 77.
Angajată poștă: Deci nu trebuia să plece cu cursa asta.
Adică, pachetul ar fi plecat cu o mașină greșită spre un Oficiu Poștal greșit. Clientul o avertizează pe angajată că tocmai colegii săi de la BSI i-au transmis, prin email, că pachetul este încă la ei și nu a plecat nicăieri. Femeia devine confuză. Clientul, și mai confuz.
Cezar Panaite: Păi până la urmă care e adevărul? Dumneavoastră spuneți că... coletul meu a plecat cu un camion...
Angajată poștă: Eu așa am văzut.
Cezar Panaite: ... iar Poșta și site-ul îmi spun altceva.
Angajată poștă: Deci tot aici trebuie să scrieți, eu vă dau și cursa...
Cezar Panaite: Păi am scris deja, ce să mai scriu, dacă mi-a răspuns prost din prima, oare se deșteaptă până scriu eu al doilea mail?!
Anumiți angajați primesc salarii de mii de lei fără să muncească un minut pentru companie. Sunt membrii de Sindicat scoși din producție
Dialogul ireal reprezintă o mostră despre ce înseamnă serviciile oferite de Poșta Română, un colos cu aproape 25 de mii de angajați, încremenit parcă în timp. Departe de confruntările cu clienții, în birourile Poștei se mai întâmplă un fenomen. Anumiți angajați primesc salarii de mii de lei fără să muncească un minut pentru companie. Sunt membrii de Sindicat scoși din producție. Adică, lucrează exclusiv pentru Sindicat, dar își iau salariu de la Companie. Așa prevede Contractul Colectiv de Muncă semnat de liderii sindicali cu foștii directori ai Poștei Române.
Valentin Ștefan, director general Poșta Română: Scoaterea din producție, din punctul meu de vedere, ca nespecialist, este nelegală - felul în care este făcută acum. Pentru că... compania plătește salariul celor scoși din producție, vorbim de oameni scoși din producție de ani de zile, 3 ani, 5 ani, 7 ani ce nu au mai muncit o zi.
Reporter: Domnul Bogdan, bună dimineața.
Ion Bogdan: Te rog frumos să nu filmezi!
Reporter: Camera merge.
Ion Bogdan: Dacă merge, nu avem voie. Haideți, că fără aprobarea conducerii în unitate nu e voie. Dar vă rog frumos să nu filmați, dacă nu, să știți că poftiți afară. V-am rugat frumos să nu filmați.
Reporter: Domnu Bogdan...
Ion Bogdan: Discutăm ce doriți, dar nu filmați.
Reporter: În calitate de lider de sindicat, nu cred că trebuie să cereți aprobarea conducerii.
Ion Bogdan: Atâta timp cât sunt în curtea Poștei, da.
Reporter: Haideți aici pe trotuar, se poate?
Ion Bogdan: Dragul meu, cât sunt în curtea Poștei.
Reporter: Se poate pe trotuar? Haideți pe trotuar ca să scăpăm...
Ion Bogdan: Merg unde vreți dumneavostră, haideți la restaurant, haideți în gară.
Reporter: Nu mergem...
Ion Bogdan: Nu, mă retrag, te rog eu frumos, suntem oameni serioși, da?
Reporter: Domnule Bogdan, haideți aici ca să nu avem nicio problemă.
„Nu am datoria să îți spun salariul ție”
Domnul este Ion Bogdan, diriginte al Oficiului Zonal Buzău, consilier Județean PSD, fost candidat la Camera Deputaților și, pentru scurtă vreme, director general adjunct al Poștei Române.
Reporter: Dumneavostră sunteți de ceva vreme scos din producție, aici, la Poșta Română.
Ion Bogdan, diriginte O.Z. Buzău: Da.
Reporter: De când?
Ion Bogdan: De două luni, de... ceva de genul ăsta, trei luni, ceva de genul ăsta.
Reporter: Doar trei luni?
Ion Bogdan: Ceva de genul ăsta, da.
Reporter: Ia uitați, din luna ianuarie.
Ion Bogdan: Da.
Reporter: Ianuarie, martie, aprilie, mai...
Ion Bogdan: Da, așa este.
Reporter: Deci, de la începutul anului.
Ion Bogdan: Ceva de genul ăsta. Nu îmi mai aduc bine aminte, că nu am fost scos niciodată de când sunt lider de sindicat.
Spune că nu mai putea face față și activității de diriginte și celei de lider sindical. A preferat să iasă din producție și să presteze doar activitatea sindicală. Salariul însă îl încasează de la Poștă și nu de la Sindicat.
Reporter: Ne puteți spune ce salariu aveți?
Ion Bogdan, diriginte O.Z. Buzău: Nu. Este secret și n-am de ce să vă spun.
Reporter: Aveți 18.846 lei brut.
Ion Bogdan: Dragul meu, dacă tu știi că am, nicio problemă...
Reporter: Aveți salariul ăsta brut?
Ion Bogdan: Nu am datoria să îți spun salariul ție.
Reporter: Dar aveți acest salariu brut?
Ion Bogdan: Vali! Poftim?
Director, despre consiliera sa: „Nu știu ce face, legal nu pot să îi cer să îmi dea un raport de activitate cum cer și altor angajați ai companiei”
Un caz inedit găsim chiar la cabinetul șefului cel mare al Poștei. Aici, Iulia Furfurică ocupă postul de consilier al directorului general. A fost scoasă din producție, iar cel pe care ar trebui să îl consilieze spune că nu știe ce activitate prestează, acum, subalterna sa.
Valentin Ștefan, director general Poșta Română: Doamna consilier este scoasă din producție de Sindicat, dacă nu mă înșel încă din august, deci practic la mai puțin de o lună după ce mi-am preluat mandatul, și nu știu ce face. Nu știu ce face, legal nu pot să îi cer să îmi dea un raport de activitate cum cer și altor angajați ai companiei.
Și asta, pentru că, o dată scoși din producție, sindicaliștii nu mai trebuie să treacă pe la serviciu și nici să dea vreo explicație șefilor din companie, chiar dacă de acolo își iau salariile. I-am cerut doamnei Furfurică un punct de vedere. Ne-a transmis că nu este persoană publică, iar regulamentul intern al Poștei nu îi permite să vorbească cu presa.
Reporter: Îmi puteți spune un lucru concret pe care l-a făcut doamna Furfurica de când a fost scoasă din producție?
Ionel Oțelea, secretar general SLPR: Da, v-am spus, pagina de Facebook și site-ul SLPR. Sunt două lucruri concrete, astăzi verificabile.
Reporter: Domnule Oțelea, știți în cât timp se face o pagină de Facebook?
Ionel Oțelea: Sincer nu, că dacă știam o făceam.
Reporter: În câteva minute. O pagină de Facebook o faci în câteva minute. După care, probabil că știți, postezi acolo diverse lucruri.
Ionel Oțelea: Și un site?
Reporter: Un site durează mai mult.
Care este activitatea zilnică a membrilor de sindicat scoși din producție, nu se știe foarte clar. Teorectic ar trebui să muncească opt ore pe zi. Practic însă, nimeni nu îi verifică dacă în loc de ora 16:00 pleacă acasă la 12:00, sau dacă au mai trecut în ziua respectivă pe la muncă. Întocmesc doar un raport de activitate la finalul fiecarei luni.
Ionel Oțelea, secretar general SLPR: Ei își mai fac treaba și din conștiință... Nu vă spun că nu trebuie verificați, vă spun că există sistemul acesta de întocmire a raportului de activitate, cu privire la activitatea care se face, deci este un control pe activitate.
„Ete-te, și nu vreau să vă răspund, e vreo problemă?”
Unii sindicaliști sunt scoși din producție și de opt ani de zile, alții de doar câteva luni. La Poșta din Ploiești există doi angajați care prestează exclusiv muncă sindicală.
Reporter: La doamna Baniță pe unde ajung și eu, pe aici sau prin față?
Portar: La doamna Eliza Baniță de la Sindicat... Stați că o chem eu.
Soțul d-nei Baniță: Nu este astăzi.
Reporter: Nu este astăzi?
Soțul d-nei Baniță: Nu, eu sunt soțul dânsei, da, spuneți despre ce este vorba?
Reporter: Ce sunteți?
Soțul d-nei Baniță: Soțul, s-ar părea că soțul sunt.
Reporter: A, soțul, lucrați tot aici la Poștă?
Soțul d-nei Baniță: Exact. De vreo 38 de ani. Salut Coco, te caută cineva de la Digi24...
Reporter: Asta vreau să aflu de la dumneavoastră, doamnă, ce faceți dumneavoastră în fiecare zi, pentru că aveți doar activitate sindicală, dar sunteți plătită de compania națională Poșta...
Eliza Baniță: Sunt informații pe care le puteți obține de la SLPR.
Reporter: Păi vreau să le obțin de la dumneavostră... Doamna Baniță, eu vorbesc de activitatea dumneavostră, de aceea am venit la dumneavostră, de aceea v-am și sunat.
Eliza Baniță: Da, eu vă întreb acum în ce calitate mă întrebați aceste lucruri?
Reporter: În calitate de reporter Digi24.
Eliza Baniță: Ete-te, și nu vreau să vă răspund, e vreo problemă? V-am răspuns ce fac, de obicei, când sunt scoasă din producție.
Noul manager susține că liderii sindicali se opun reorganizării și reformării companiei, lucru respins de aceștia
Între timp, între conducerea Poștei și Sindicat a izbucnit un adevărat război. Noul manager susține că liderii sindicali se opun reorganizării și reformării companiei, lucru respins de aceștia. Acum, directorul general vrea să conteste în instanță contractul colectiv de muncă și să modifice inclusiv condițiile în care membrii de sindicat pot fi scoși din producție.
La final, ne întoarcem la Cezar Panaite. Nu și-a primit coletul de la Poștă nici acum, după aproape două luni de zile. Și nu este singurul. Am mers la BSI pentru a vedea care este cauza întârzierii.
Mariana Bîlă, șef BSI: S-a transmis în sistem declarația, urmează ca vama să valideze sau să invalideze declarația vamală și trimiterile să fie îndrumate în sistem, în funcție de decizia vămii.
Cu alte cuvinte o disfuncționalitate între Poșta Română și Vamă. Totul însă pe timpul, nervii și banii clienților care primesc servicii de proastă calitate.
Editor : L.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News