Live

Statul la stat. Primarul cere, directorul școlii execută. Cum au ajuns doi copii, peste noapte, elevi

Data actualizării: Data publicării:
Sorin Cîmpeanu a anunțat schimbările din educație. Foto: Inquam Photos/George Călin

Vechile metehne ale politicianului român, fie el parlamentar, ministru ori primar în vreun sat uitat de lume par că nu se vor schimba niciodată. Își folosesc funcția pentru a-și rezolva problemele personale. Un primar și un viceprimar din Teleorman și-au trecut ilegal copiii de la grădiniță la școală, în mijlocul anului școlar. Cum anume și ce a urmat aflați dintr-un reportaj al campaniei Statul la stat.

Comuna Purani, județul Teleorman. Petrică Necula este primar, iar Silviu Căpraru, viceprimar. Fiecare are câte o fetiță în grupa mare, la grădiniță. Ambele ar trebui să meargă la școală, în clasa zero, la toamnă. În luna decembrie a anului trecut, cei doi și-au dat seama că, din cauza numărului mic de copii, fiicele lor vor fi într-o clasă cu cursuri simultane. Așa că, brusc, s-au hotărât să le dea de urgență la școală, fix în mijlocul anului școlar chiar dacă fetele nu aveau vârsta necesară, iar legea nu le permitea. Au vorbit cu directoarea școlii și totul s-a rezolvat... românește.

Petrică Necula - primar: Am făcut lucru ăsta pentru că anul următor, aveam informații, clasele or să fie simultan. Ceea ce nu este ok, să învețe grupa zero, clasa pregătitoare cu clasa a doua sau clasa a treia. Mi se pare că nu e în regulă.

Silviu Căpraru - viceprimar: D-asta m-am decis să o dau mai devreme la școală, să se ducă mai devreme la școală, din cauza la simultan. Că dacă nu ar fi existat simultantul ăsta nu ar avea nicio problemă, niciun părinte.

Am ajuns la primăria Purani puțin înainte de ora 10. Ne întâlnim în stradă cu viceprimarul care nu vrea să coboare din mașină până când nu îi spunem de ce am venit.

Silviu Căpraru - viceprimar: Dar, eu vă rog frumos, duceți-vă la școală că știe mai bine și doamna directoare și doamna învățătoare și ar fi cel mai în regulă. Nu m-am folosit, nu am folosit funcția de viceprimar ca să..., nu trebuie să îmi folosesc funcția de viceprimar să îmi duc copilul la școală.

La școală ne întâmpină chiar cumnata viceprimarului, învățătoare și ea la școala din sat. Ne transmite, ferm, că doamna director nu dorește să vorbească cu noi. În plus, spune că tot ce au făcut ar fi legal. Chiar dacă anul școlar începuse de câteva luni, ar fi reușit să să le înscrie pe cele două fete, în sistemul integrat de inscriere în învățământul primar.

-Doamna director de ce nu ne poate da un punct de vedere, că a fost decizia dânsei până la urmă?
Roxana Căpraru - învățătoare: Nu, n-a fost decizia dânsei. Copii au fost înscriși în SIIR (Sistemul Informatic Integrat). Știți că nu noi îi primim în SIIR. Deci lucrul acesta nu s-a făcut la nivelul școlii, odată ce au fost primiți în SIIR. Deci înțeleg că cineva mai sus i-a acceptat.

-A introdus acei copii în sistemul integrat și sistemul i-a acceptat deși vârstele clar nu corespundeau. E posibil să se întâmple lucrul ăsta?
Cristinela Dobrică - inspector școlar: Nu.
-Atunci este o minciună.
Cristinela Dobrică - inspector școlar: Categoric.

Solicitările privind trecerea celor două fetițe mai repede la grupa zero ar fi trebuit făcute în septembrie înainte de începutul anului școlar. Primarul și viceprimarul le-au făcut tocmai în luna decembrie, când legea nu le mai permitea. Conducerea școlii a închis ochii și... le-a acceptat.

-După ce ați depus cererile s-a cerut un punct de vedere de la Inspectorat?
Roxana Căpraru - învățătoare: Da.
-Verbal.
-Păi verbal că nu dau nimic.
-Cine, verbal, de acolo?
-Păi doamna director este în măsură că dumneaiei a fost cu aceste lucruri.
-Păi doamna director nu vrea să vorbească cu noi.
-Exact, nu vrea doamna director să vorbească că prea a rămas numai școala, știți, cea care a făcut ilegalități.
-Și Inspectoratul a zis că e ok.
-Verbal, da.

-La dumneavostră, Inspectorat, a ajuns vreo astfel de solicitare?
Mariana Dinu - inspector școlar: Nicio astfel de scrisoare.
-Atunci cum vedeți dumneavostră această mișcare pe care au făcut-o cei de acolo? Ce este? Despre ce vorbim?
-Despre o încălcare a legislației în vigoare și nu vorbim doar de legea 1 a educației.

Roxana Căpraru - învățătoare: Am întrebat-o acum pe doamna director și a spus că, verbal, chiar de la doamna inspector general a primit acceptul verbal. A spus că se poate.

Iuliana Stancu - inspector școlar general: Nici vorbă de așa ceva. Nu am avut niciun fel de discuție cu doamna Durlan și în niciun caz nu i-am fi dat niciun fel de acord pentru că ceea ce a făcut domna Durlan acolo încalcă grav metodologia.

Ilegalitățile merg și mai departe. Evaluarea psihosomatică a celor două fetițe a fost făcută de către directoare și învățătoare, lucru complet în afara legii.

Iuliana Stancu - inspector școlar general: Acei copii trebuiau să vină la cursuri CJRAE unde erau evaluați, testați. Se adresau Inspectoratului și apoi erau evaluați la CJRAE. Deci nicidecum nu se punea problema ca să facă ei acolo o comisie, nu puteau să facă așa ceva dumnelor.

-Eu vă întreb cinstit și direct cât de corectă a fost acea evaluare făcută aici la nivel local?
Roxana Căpraru - învățătoare: A fost corectă. Da.
-A fost corectă acea evaluare făcută.
-Da?!

Mihaela Dorobanțu - mamă: Nu, nu s-a făcut deloc... Nu s-a făcut nicio simulare sau ceva de genul, pur și simplu au fost luate de la grădiniță, care în timpul acela noi făceam în mediul online din cauza pandemiei, au fost luate de la grădiniță și băgate la școală.

Mihaela Dorobanțu are fiul la grădiniță, în grupă cu cele două fetițe. Când a auzit că se poate trece peste noapte la școală a depus repede cerere. I-a fost însă respinsă. A început să facă reclamații pe la toate instituțiile statului, inclusiv la DNA. Brusc, conducerea școlii i-a transmis că îi accepta cererea, dar copilul trebuie evaluat de aceeași comisie inedită formată din directoare și învățătoare.

Mihaela Dorobanțu - mamă: Nu am acceptat pentru că nu este legal... Comisia era formată din doamna directoare, doamna educatoare și doamna învățătoare. Deci niciuna dintre ele nu aveau funcții să fie logoped sau psiholog.
-Nu erau de specialitate.
-Nu. Și dacă celelalte două nu au fost testate, de ce să fie al meu? Eu am considerat asta discriminare. Și este discriminare. Dacă accepți doi copii care au funcții politice, părinții, iar pe al treilea că e de rând nu îl accepți, eu consider că este discriminare.

-Credeți că dacă nu erați primar în localitate, conducerea școlii ar mai fi luat o astfel de decizie, cu un alt copil, să spunem?
Petrică Necula - primar: Păi dar de ce să nu o ia, sigur.
-Sunteți totuși primarul localității, adică...
-Nu am făcut asta neapărat că sunt primar, eu am făcut asta pentru copil. Dumneavostră nu aveți copii?
-Am și eu copii, nu despre asta e vorba. Este vorba dacă doamna directoare de la școală ar fi putut să vă refuze sau nu. Asta-i întrebarea de fapt.
-Dacă dânsa știa de la început că nu este legal, trebuia să mă refuze. Era clar, logic, de ce să nu mă refuze.

După ancheta efectuată, Inspectoratul Școlar Teleorman a stabilit că totul a fost ilegal și a dispus retrimiterea copiilor la grădiniță. În paralel, cazul este cercetat și de polițiștii de la IPJ Teleorman, directoarea fiind acuzată de abuz în serviciu.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mizerie și rugină în loc de apă și sportivi. Cum arată bazinul în care ar fi trebuit să se antreneze David Popovici

Zeci de milioane de euro aruncați în vânt: Pandemia de Covid a trecut, iar spitalele modulare au fost lăsate în paragină

Cei care nu au asigurare de locuință pot fi amendați de primari. Edil: Nu sunt în măsură să spun dacă e lege, dar acum e campanie

Palatul Regal din Mamaia a devenit focar de infecție și casă pentru oamenii străzii. „Nu mai intrați aici, cade plafonul”

Partenerii noștri