Video Statul la stat: Cu banii din impozitele anuale, o comună abia plătește 3 luni angajații Primăriei. Sat cu un locuitor, dar cu primar
Continuăm să vă arătăm anomaliile actualei organizări teritoriale a României. Comuna Pardoși din județul Buzău este localitatea cu cea mai mică populație din toată jumătatea de sud a țării. Doar trei sute de oameni mai trăiesc aici, răspândiți în patru sate. Cei aproximativ 150 de mii de lei, strânși într-un an din taxe și impozite locale, abia ajung trei luni pentru plata agajaților din Primărie. O treime din acestă sumă se duce doar pe indemnizațiile celor nouă consilieri locali. Depopularea este accentuată, iar unul dintre sate mai are doar un singur locuitor. Nea Ionică își duce viața în singurătate alături de câteva găini, un câine și o vacă. Are însă primărie. Urmăriți un nou episod al campaniei „Statul la stat”.
Un mal de pământ s-a prăbușit peste patru muncitori
Povestea incredibilă a celei mai mari bucăți de chihlimbar din lume, descoperită în România: Opritor de ușă, ignorată de hoți
Statul la stat. Sursă de bani ignorată: Porturi dunărene pline de bălării, gunoaie și câini. Străinii evită să coboare de pe nave
Ciolacu și liderii PSD din Buzău, în campanie la o serbare câmpenească
Candidata AUR la primăria Buzău se retrage cu scandal
Jurnaliști Digi24, legitimați pentru că sunt „suspecți”
Pacienţi trimişi la cabinete private pentru că medicii nu vor să lucreze în ambulatoriu
O comună din Buzău a rămas „a nimănui”
Kelemen: De ce nu rămân banii de la marile companii în Harghita sau Bihor?
O cruce de lemn, ușor îndoită de vreme, ne dă de veste că am ajuns în satul Valea Șchiopului. De-o parte și de alta a drumului, casele aproape prăbușite ascund între pereții lor poveștile triste ale oamenilor care le-au părăsit. Totul este pustiu și abandonat.
Nea Ionică are 75 de ani și a rămas singurul locuitor al satului. Restul fie au plecat, fie s-au prăpădit. Sunt zile întregi când nu schimbă o vorbă cu nimeni. Nu are cu cine. Fiica și cele două două surori locuiesc în alte comune și îl vizitează rar. Când se gândește la ele, chipul i se întristează iar ochii i se umplu de lacrimi. Singurătatea ajunge să fie uneori greu de îndurat.
Nea Ionică: Îmi vine să plâng dar nu am ce face
Reporter: Să știi că poți să plângi dacă vrei.
Nea Ionică: Plâng dar...
Reporter: E normal.
Nea Ionică: Este, nu este, asta e situația.
Reporter: Ce te supără pe matale, care e tristețea?
Nea Ionică: Eu nu știu cum am mai scăpat până acum, de am mai trăit până acum?!
Nea Ionică își șterge lacrimile, trage aer în piept și își recapătă zâmbetul. Până la urmă, viața e făcută să fie trăită oricum ar fi ea. Tot ce mai are în gospodărie sunt câteva păsări, o vacă cu vițel și un câine.
Reporter: Și când ți-e a vorbi cu cineva, ce faci?
Nea Ionică: Păi, mai înghit în sec, așa, când mi-e a vorbi cu cineva, sau dau telefon la cineva să întreb „ce mai faci?”, „că o fi că o păți”... Mai am un prieten la Chiperu, mai mărișor oleacă ca mine, dar el are..., el e cu soția, are familie ca lumea el, așa, mai sun și pe ăla ca să vorbesc cu el, că dacă mai aud o gură de om, ceva așa, parcă îmi mai dă oleacă de curaj, oleacă de viață, să mai trăiesc oleacă...
Viața în singurătate nu este ușoară. Cel mai apropiat magazin se află la câțiva kilometri distanță. Acum nu mai poate ajunge acolo, nu îl mai țin picioarele. De câte ori are nevoie de pâine trebuie să îl sune pe șoferul microbuzului din sat care se abate câțiva kilometri până la el. Uneori se întâmplă să rămână fără nimic de mâncare. Atunci mulge puțin lapte de la vacă pentru a-și potoli foamea. Și totuși, ne-a Ionică nu ar pleca din casa și din satul lui pentru nimic în lume.
Nea Ionică: E bine la oraș dar eu nu sunt obișnuit acolo. E aglomerație, mașini d-astea una lângă alta, lume multă, mai zgomot... Aici nu aud decât vântul ăsta și păsările cerului. Îmi place aerul ăsta care îl respirăm și îl tragem în noi, e un aer foarte curat, când respiri așa parcă îți dă viață.
Din Valea Șchiopului mergem în satul Chiperu. Deși este aproape amiază, ulițele sunt pustii. Aici mai trăiesc doar câteva zeci de suflete.
Reporter: Cel mai tânăr câți ani are?
Femeie: Cel mai tânăr, cam de la 70 în sus. Ăla e ăl mai tânăr aici, în Chiperu, de la 70 în sus, nu avem mai tineri de 70.
Bărbat: Uite, ai văzut, câini pe stradă ai nimănui. Au plecat oamenii..., oamenii au murit, au rămas casele goale și nu mai sunt oameni, așa, ca să zici. Asta-i casă goală, aici este băiatul ăsta, aici sunt două case goale, încolo casă goală, dincolo, asta de aici casă goală.
Comuna Pardoși este formată din patru sate și are aproximativ 300 de locuitori. Este localitatea cu cea mai mică populație din toată jumătatea de sud a României. În toate cele patru sate mai sunt doar șapte copii care merg la școală într-o comună învecinată. Nici măcar primarul și funcționarii nu mai locuiesc aici. Fac naveta în fiecare zi de la Râmnicu Sărat, sau comunele mai mari din jur. Actuala organizare administrativă a țării, veche de peste jumătate de secol, permite unor astfel de comunități, oricât de mici, să aibă propria primărie și propriul consiliul local, deși este cât se poate de limpede că nu reușesc să funcționeze doar cu bugetul propriu.
Iulian Preda, primar Pardoși: Din suma pe care acum o strângem, practic reușim să ne acoperim o mică parte din cheltuielile de funcționare, plata salariilor, plata iluminatului și a celorlalte...
Reporter: Cât timp plătiți salariile cu banii aceștia?
Iulian Preda: Trei luni de zile, maxim.
Reporter: Trei luni de zile.
Iulian Preda: Da.
Reporter: Și restul?
Iulian Preda: Restul sunt cu bani de la bugetul de stat.
În primărie lucrează cu totul 9 oameni. Tot 9 sunt și consilierii locali care participa doar la o ședință pe lună și primesc împreună o indemnizație anuală de aproape 60 de mii de lei. Primarul recunoaște că numărul acestora este exagerat de mare pentru o comună cu doar 300 de oameni.
Iulian Preda, primar Pardoși: Ar fi trebuit primul lucru făcut, și cu ceva vreme în urmă, cu restructurarea numărului de consilieri din comună... Dacă se reducea numărul de consilieri de ceva vreme, și de acolo se făceau mai multe economii decât ce ar însemna desființarea unui post de primar sau viceprimar.
Iar ca Pardoși sunt multe comune din România. Discuțiile despre reorganizarea administrativă și comasarea localităților au ajuns și la urechile oamenilor de aici.
Reporter: Și matale ce zici de treaba asta?
Femeie: Păi, știu eu mamă? Cum crede, ca să nu se mai cheltuie atâția bani, zic eu.
Reporter: Păi, și v-ar conveni așa, să nu mai aveți primărie aici?
Femeie: Păi, dar ce să facem mamă? Eu la Primărie mă duc o dată pe an, a plătit fata toate astea și la ce să mă duc la Primărie?
Cât îi privește pe angajații primăriei...
Contabilă: Pentru mine personal nu ar fi o problemă, eu mă pot adapta... depinde de persoana fiecăruia dacă se poate adapta, dacă se poate integra, dacă se poate reorienta, de muncă se mai găsește.
Mai este însă cale lungă. Liderii politici au anunțat că abia din 2025 ar putea începe discuțiile privind reorganizarea administrativ-teritorială. Când și dacă se va și face, nimeni nu știe. Până atunci...
Reporter: Căutați o bucurie?
Femeie: Da, căutăm o bucurie, mult tare o așteptăm și nu mai vine. Se oprește. Dumnezeu poate ne-o ajuta El și ne-o sprijini El că altcineva nu are cine.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News