România furată | Realitatea de dincolo de poarta pușcăriei. De ce recidivează deținuții?

Nemodernizate ani de zile, pușcăriile românești au devenit niște furnicare supraaglomerate, care nu respectă standardele de detenție din Europa. În iureșul controverselor privind exclusiv penitenciarele, toată lumea pare să fi uitat cel mai important lucru: scopul unei societăți nu este să bage oameni la pușcărie, ci să aibă cât mai puțini infractori. Ce se întâmplă cu oamenii care ies pe porțile pușcăriei? Cei mai mulți se întorc după gratii. Ferit de luminile publicității, în România funcționează însă un sistem mai eficient, unde mulți infractori sunt remodelați și nu mai recidivează. Sistemul de probațiune. Judecătorii aleg să trimită de trei ori mai mulți infractori direct în libertate, sub supraveghere, decât în pușcărie. Totuși, resursele alocate de stat acestui sistem sunt derizorii. Cum își împarte România banii pentru infractori, fără să știe cum să reducă infracțiunile, aflați dintr-un nou episod România Furată.

De anul trecut suntem „bombardați” cu știri despre deținuți, eliberați prin recursul compensatoriu, care au recidivat.

Reporter: „Efectele periculoase ale eliberărilor din penitenciare deja se văd. Un bărbat condamnat pentru viol a recidivat, la trei zile după ce a fost eliberat din închisoare, în baza legii recursului compensatoriu”.

Tudorel Toader, ministrul justiției: „Nu credeam că impactul este, va fi atât de mare”.

Reporter: „Totul s-a întâmplat în această scară de bloc din sectorul 2 al Capitalei. În trecut, agresorul a fost condamnat de două ori, prima oară pentru furt, a doua oară pentru viol”.

Mircea, deținut: „Mulți așteaptă să iasă, să o ia de la capăt cu infracțiunile și să se întoarcă. (...) Pentru mulți dintre ei, aici e casa lor”.

Ionel, deținut: „Am mulți pe care i-am văzut de 3-4 ori, au plecat, au venit, au plecat, au venit”.

Nicoleta Andreescu, director APADOR-CH: „(...) Violatorul care avea de executat 10 ani și a ieșit după 9 ani și a violat, din punctul meu de vedere, nu au relevanță, pentru că violatorul și dacă mai stătea un an, tot același lucru s-ar fi întâmplat, probabil”.

Diana Hatneanu, avocat specializat în dreptul CEDO: „La ce a ajutat detenția asta? (...) Pe nimeni. Pe victima infracțiunii, a noii infracțiuni, cu siguranță nu o ajută cu absolut nimic”.

Ioan Durnescu, profesor sociologie: „Nu a fost o liberare masivă, noi oricum liberăm lunar undeva în jur de 1.500-2.000 de deținuți”.

Diana Hatneanu: „Trebuie să ne punem întrebarea ce facem cu aceste persoane, odată eliberate. Deținuții se eliberează și fără legea recursului compensatoriu”.

Nicoleta Andreescu: „Problema este – avea omul acesta o șansă de reabilitare, în așa fel încât să nu mai comită o infracțiune după ce iese?”.

„Deci aici nu confundăm comportamentul cu persoana. Dacă am un comportament nepotrivit nu înseamnă că sunt o persoană rea”.

Penitenciarul de maximă siguranță Mărgineni a fost modernizat în 2016, dar suferă de aceeași boală ca 83% din sistemul penitenciar românesc: supraaglomerare și condiții sub standardele impuse de CEDO. De după gratii, începe munca de remodelare a infractorilor. Scopul final – revenirea cu succes în societate.

„Nu știu dacă ați auzit acum la știri de Tibi Ușeriu (...) El a fost în penitenciar, numai că nu în România, pentru niște fapte. Toate lucrurile pe care le folosea la un moment dat ca să comită anumite infracțiuni a putut să și le transforme și să le folosească în avantajul lui și pentru scopuri mai bune”.

Oana Radu, psiholog Penitenciarul Mărgineni: „E cumva dificil, pentru că ei nu vin la mine și zic, hei, ia uite ce problemă am, fă-mă tu bine. Eu mă duc spre ei și încerc să le arăt o cale de acțiune, să zicem”.

Ionel este deținut la Penitenciarul Mărgineni. „Ajungând în mediul ăsta, îți dai seama că viața e de fapt o mare minciună (...) Și când vrei să descoperi adevărul, cauți să îți dai seama unde ai greșit în viață, dacă ai un pic de minte cu tine. Frica mea de a nu mai ajunge aici m-a determinat să lovesc un om. Să lovesc un om o secundă și să sufăr 23 de ani de condamnare”, se confesează el.

Ionel are 33 de ani. Ultimii opt i-a petrecut închis, după ce a ucis o femeie și a tâlhărit-o. A fost condamnat la 23 de ani, însă nu e la prima lui pedeapsă.

„După ce am fost prima oară, am zis băi, nu-i de mine pușcăria, nu-i de mine mediul ăsta de violență. Eram un om foarte violent, foarte rău. Și târziu mi-am dat seama că am fost rău cu mine. Deci când nu-mi convenea un lucru, ajungeam să bat un om, când nu aveam un lucru, ajungeam să fur, să mă dau eu mare că am eu și fac eu. N-aveam nimic, decât suferință în suflet”, spune acum Ionel.

Oana Radu, psiholog: „De multe ori vorbim despre consecințe. Bun, tu faci așa și unde se ajunge? Și dacă o să se ajungă în punctul X, ție o să-ți convină sau n-o să-ți convină? Dacă faci lucrul ăla pe care n-ar trebui să-l faci, cine are de suferit?”.

După prima condamnare, Ionel a reușit să stea în libertate mai bine de 4 ani. Și-a întemeiat o familie, a făcut un copil, și-a găsit un loc de muncă în construcții.

„Nimănui nu-i place, numai unui nebun i-ar plăcea aici. (...) Or, în schimb, sistemul și legea în general ne stimulează pe toți – pâine moca, nu taxe, nu impozite, asistență medicală, indiferent ce, toate puse așa pe tavă. Păi un om îl stimulezi cu lenea? Ce te aștepți să facă afară? (...) Ia-l tu ca stat, băi nene, l-am băgat pe ăla la pușcărie, de ce să-l întrețin din banii de impozite, din care în loc să construim spitale și școli sau ce ne mai trebuie, că avem o grămadă de probleme în țara asta, nu facem altceva decât să îi întreținem pe alții. (...) Bagă-i la muncă, învață-i o meserie, scoate un profit să-ți plătească o taxă, un impozit și atunci îi stimulezi să nu mai vină încoa”, spune Ionel cu o sinceritate și luciditate surprinzătoare.

DE CE RECIDIVEAZĂ DEȚINUȚII

Motivele care îi fac să recidiveze pe cei mai mulți dintre deținuți sunt deseori cam aceleași.

Camelia Herea, director-adjunct Penitenciarul Mărgineni: „Stigmatizarea cred că e cea mai mare problemă. În momentul în care deținuții merg să-și găsească un loc de muncă sau să acceseze diverse servicii sociale”.

Mircea, deținut la Penitenciarul Mărgineni: „(...) Cazierul spune tot. (...) Societatea nu e pregătită, nu este pregătită. Ești respins din prima. E un șut în fund, cum ai ieșit”.

Ionel, deținut: „Dacă filmați atenți pe poartă, e un panou mare: Suntem produsul mediului în care trăim. Noi, înainte de a ajunge aici, nu am trăit în societate? În aceeași societate care ne respinge ca pe niște gunoaie?”.

Faptul că oamenii îi resping aproape automat pe foștii deținuți nu este singurul motiv pentru care mulți iau înapoi calea pușcăriei.

Mircea: „Prietenii, am zis din prima, nu există, nu mai există, în momentul în care ajungi în detenție sau ai probleme cu legea penală, nu mai există. Ești bun doar cât faci, ajuți, ai. În momentul în care nu mai ai, nu mai există decât familia și rudele”.

Mircea are 33 de ani și stă de 11 luni la Mărgineni. Are o pedeapsă de 4 ani și jumătate pentru fals în acte și pentru conducere cu permisul suspendat. Este recidivist. Prima pedeapsă, pentru înșelăciune, era cu suspendare, dar s-a activat odată cu noua condamnare.

„Familia și rudele apropiate chiar nu au privit... Evident, o durere în suflet a existat. Mai ales asupra părinților, care sunt destul de vârstnici și, în loc să-i ajut eu acum pe ei, mă ajută tot ei pe mine”, spune Mircea.

Ioan DURNESCU, profesor de sociologie: „Noi am monitorizat 58 de foști deținuți care s-au liberat de la Jilava, timp de un an de zile. (...) Mulți dintre ei au urmat programe de formare în penitenciar, mulți dintre ei au urmat programe de calificare profesională, după liberare șansele lor au fost extrem de limitate. Am avut două categorii de participanți – participanți care aveau sprijinul familiei și participanți care nu aveau sprijinul familiei. În primul caz, recidiva a fost mai redusă (...) În cazul celor care nu au familie, șansele acestora s-au dovedit a fi aproape nule”.

Profesorul de sociologie Ioan Durnescu este specialist în asistența socială pentru deținuți. A lucrat în sistemul penitenciar și în cel de probațiune.

Ioan Durnescu: „La momentul liberării, cei mai mulți dintre deținuți își doresc o viață nouă. (...) Dar după două-trei luni de zile, în special în cazul celor care nu au familie și nici nu au fost vizitați pe durata pedepsei privative de libertate, am observat că speranța lor și motivația lor de a continua această luptă pentru o viață nouă scad într-un mod semnificativ. Și după două-trei luni i-am auzit fantazând despre faptul că în penitenciar de bine, de rău ai trei mese pe zi, găsești o cafea, găsești o țigară”.

În România, alternativa la penitenciar există, însă nu multă lume a auzit de ea.

Ioan Durnescu: „Serviciile de probațiune au fost înființate după anul 2000, tocmai în ideea de a decongestiona penitenciarele, ca alternativă la detenție. Ele funcționează în fiecare județ”.

„Am optat pentru un curs de calificare de inspector SSM, adică sănătatea și securitatea în muncă”, spune Sorin, condamnat sub supraveghere.

Iuliana Bonea: „Unde ați făcut munca în folosul comunității?”

Sorin: „La un azil de bătrâni din sectorul 3. Domnul de acolo, domnul Vasile, un om extraordinar, a încercat să nu ne trateze ca și cum am fi niște scursuri ale societății”.

Iuliana Bonea: „Deci tratamentul de care ați beneficiat la munca în folosul comunității a fost unul adecvat”.

Sorin: „Da, uman, normal, putea să ne pună, nu știu, să scoatem bordurile de acolo, dau un exemplu. Nu, a fost normal, ca și cum te-ai duce la un job, oricare altul”.

Iuliana: „Următoarea întrevedere pe care dvs. o aveți stabilită este...”.

Sorin: „15.05.2018”.

Serviciul de Probațiune are o rată de recidivă impresionantă, de doar 4%. Resursele alocate însă de statul român acestei mașinării care se dovedește mai de succes decât penitenciarele sunt derizorii.

Există 550 de consilieri de probațiune în toată țara, care în 2017 au avut în lucru în jur de 100.000 de cazuri. Asta înseamnă peste 180 de cazuri pentru fiecare consilier, în timp ce media europeană este de cel mult 40 de cazuri. În comparație cu bugetul penitenciarelor, probațiunea primește sume de 25 de ori mai mici.

Direcția Națională de Probațiune 2017:

• 550 consilieri de probațiune
• 90.000 condamnați
• medie de 160 cazuri/consilier

Buget DNP 2017  - 9 milioane euro.

Buget ANP 2017  - 250 milioane euro.

Recidiva în rândul infractorilor din România este ridicată, iar statul nici măcar nu o calculează cinstit. Oficial, doar 38% dintre infractorii condamnați sunt recidiviști. În realitate, situația este mult mai gravă.

Sorin Dumitrașcu, președinte sindicat penitenciare: „E una dintre minciunile pe care sistemul penitenciar și Ministerul Justiției le promovează public. Recidiva nu este egală cu numărul deținuților care s-au întors în penitenciar. Recidiva este egală cu numărul celor care comit alte infracțiuni (...) Noi avem o recidivă juridică undeva la 40% și un număr al deținuților cu antecedente penale, adică foști deținuți, dar care au ieșit la un anumit termen, undeva la 20%. Deci sărim de 60%, ne apropiem chiar de 70% dacă discutăm de cei care se întorc în penitenciar”.

Niciuna dintre problemele care fac ca pușcăriile să devină practic o placă turnantă pentru infractori cu repetiție nu a fost abordată de modificările legislative promovate de Guvern.

Ioan Durnescu: „Statul acționează foarte improvizat. (...) Mai degrabă pe emoții și pe intenții particulare ale unora care sunt în poziții de putere la un moment dat”.

Diana Hatneanu, avocat: „Cu recursul compensatoriu, cu siguranță este doar o cârpăceală pe moment, pentru că dacă nu ai tot restul sistemului și oamenii aceia se întorc în penitenciar, n-ai făcut nimic”.

România pare să fi descoperit din senin că are un sistem penitenciar sub standardele europene, supraaglomerat, care nu funcționează cum trebuie. De fapt, semnalele de alarmă sunt demult.

Sorin Dumitrașcu: „A părut ca fiind o criză, după ce politicieni și oameni de afaceri cu statul au intrat în penitenciare. Criza sistemului penitenciar nu a fost acum. Aceste măsuri s-au luat la momentul la care ne aflam la minimul istoric de deținuți. Acum 10 ani, aveam cu 10.000 mai mulți deținuți. Atunci era supraaglomerare”.

Diana Hatneanu: „Pe politicieni nu i-a interesat niciodată acest subiect, pentru că nu era un subiect care să aducă voturi”.

România a fost condamnată pentru prima oară la CEDO, pentru condițiile improprii de detenție, încă din 2007. În 2012, CEDO constată că există probleme sistemice în penitenciarele românești și pronunță o decizie semi-pilot. Timp de 5 ani, România nu reușește să le rezolve. În 2017, CEDO anunță o decizie pilot și ne obligă să venim cu un calendar precis de măsuri care să rezolve supraaglomerarea și condițiile improprii din pușcării, dar și să găsim o formă de compensare pentru deținuții afectați. Numărul condamnărilor pentru condițiile sub standard din pușcării a explodat: de la 32 în 2013, la 313 în 2016 și 378 în 2017. Odată cu condamnările, au venit și despăgubirile pentru foștii deținuți: de la 220.000 de euro în 2013, ele ajung la 1,6 milioane euro în 2016 și 2,3 milioane de euro în 2017. La începutul anului, România era campioana plângerilor adresate la CEDO, cu 11.777. Dintre acestea, în jur de 8.000 vizează condițiile din penitenciare.

Decizii CEDO privind condițiile de detenție din România:

2007 - cauza Bragadireanu;

2012 - decizie semi-pilot cauza Iacov Stanciu;

2017 – decizie pilot cauza Rezmiveș și alții. CEDO suspendă judecarea plângerilor pe detenție;

2018 – Ministerul Justiției, calendar de măsuri până în 2024.

Condamnări ale României la CEDO, pentru detenție:

2013 – 32

2014 – 29

2015 – 75

2016 – 313

2017 – 378

Despăgubiri impuse de CEDO, pentru detenție:

2013 – 220.000 euro

2014 – 200.000 euro

2015 – 460.000 euro

2016 – 1,6 milioane euro

2017 – 2,3 milioane euro

Numărul plângerilor românești înregistrate la CEDO:

2014 – 4.425

2015 – 4.604

2016 – 8.192

2017 – 6.509

TOTAL la 1 ianuarie 2018 – 11.777

Despăgubirile plătite în urma deciziilor CEDO sunt doar o parte minusculă din banii plătiți de stat, din cauză că nu a fost în stare să pună la punct sistemul penitenciar.

Diana Hatneanu: „Deținuții se plângeau de obicei la CEDO de alte probleme. (...) Și apoi încet, încet, văzând că au câștig de cauză, din gură în gură... procedura în primă fază e destul de simplă, deținuții se informează. CEDO practic ne-a dat o păsuire, pentru că altfel ar fi continuat să analizeze plângeri, mii și mii de plângeri, am fi plătit în continuare milioane și milioane de euro anual”.

Nicoleta Andreescu: „Deciziile Curții Europene cu privire la condițiile de detenție nu se referă exclusiv la supraaglomerare. Se referă la supraaglomerare, la precaritatea condițiilor pentru menținerea igienei și la calitatea actului medical, cauzată în special de lipsa de personal. Recursul compensatoriu nu abordează decât problema supraaglomerării”.

RECURSUL COMPENSATORIU

Legea recursului compensatoriu oferă deținuților cazați în clădiri care nu îndeplinesc condițiile standard de cazare un bonus de 6 zile la fiecare 30 de zile de pedeapsă petrecute în detenție. Până în aprilie, 1.288 de deținuți au ieșit la termen devansat, iar instanțele au aprobat ca 4.931 de deținuți să fie liberați condiționat mai devreme, în baza acestei legi. Pedepsele lor au fost reduse cu maximum un an. În aprilie 2018, 88 dintre cei eliberați în baza acestei legi se întorseseră deja în pușcărie. Numărul deținuților a scăzut cu aproape 20%, de la aproximativ 27.000 în 2017, la 22.000 în aprilie 2018. Totuși, supraaglomerarea persistă: gradul de ocupare al pușcăriilor este acum de 121%, față de ianuarie 2017, când era de 145%. Cei mai mulți beneficiari ai acestei legi au fost condamnații pentru furt și tâlhărie. Un singur condamnat pentru corupție a fost eliberat la termen, cu zile acordate ca recurs compensatoriu.

Beneficiarii recursului compensatoriu, oct. 2017-aprilie 2018:

- pedeapsă redusă cu maximum 1 an pentru 5 ani petrecuți în detenție 2012-2017

- 1.288 deținuți eliberați la termen devansat (321 furturi , 308 tâlhării, 94 violuri, 65 omoruri, 1 cumpărare de influență)

- 4.931 deținuți liberați condiționat mai repede

- 88 s-au întors deja în penitenciar

Supraaglomerare:

• ianuarie 2017: 27.000 deținuți, grad de ocupare pușcării 145%
• aprilie 2018: 22.000 deținuți, grad de ocupare pușcării 121%

Sorin Dumitrașcu: „Pierderile sunt pe de o parte datorită acestor măsuri neinspirate și dacă mai vin și premiile pentru infractori, pierderile vor fi și mai mari”.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, pregătește încă o măsură compensatorie pentru deținuții cazați în condiții sub standard, dar care nu au putut beneficia de recursul compensatoriu.

Tudorel Toader: „Nu o să propunem un euro sau doi pe zi, pentru că ar însemna în realitate că nu e despăgubire, o să ne inspirăm după modelele altor țări (...) cum au procedat ungurii, italienii, 5 euro, 8 euro, putem pune și noi”.

Sorin Dumitrașcu: „(...) Sumele totale sunt foarte mari, pentru că în perioada 2012-2017 am avut un rulaj estimat de noi la 92.000 de deținuți (...) Este vorba de 370 de milioane, estimat de noi la o sumă de 5 euro per deținut pe zi, și 552 de milioane la o sumă de 8 euro pe deținut pe zi.  Problema rămâne. Putem sau nu putem să dăm? Este moral sau nu este moral să dăm acești bani infractorilor?”.

Sistemul penitenciar consumă el însuși sume impresionante, ca să poată funcționa și să-i întrețină pe condamnați. Bugetul pe anul 2017 al Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost de 250 de milioane de euro, iar pentru 2018 sunt prevăzute 280 de milioane de euro. Anual, costul mediu pentru întreținerea unui deținut a crescut constant. De la 626 euro pe lună în 2014, la 814 euro pe lună, în 2017. În Europa, costul zilnic al unui deținut este în medie de 51 de euro. În România, acest cost este în medie de 25 de euro pe zi, printre cele mai mici din UE.

Buget Penitenciare:

2017 – 250 milioane euro

2018 – 280 milioane euro

Cost mediu lunar cu un deținut, raportat la bugetul total al ANP:

2014 – 626 euro/lună

2015 – 758 euro/lună

2016 – 766 euro/lună

2017 – 814 euro/lună

Media UE (2016): 51 euro/zi/deținut (1.500 euro/lună). România: 25 euro/zi/deținut.

Nicoleta Andreescu: „Costul plătit de statul român per deținut. Sună într-adevăr mult, e mai mult decât salariul mediu. Însă în jur de 70%, poate chiar un pic mai mult din această sumă sunt cheltuieli administrative de personal, de transport, tot ce ține de funcționarea unei instituții în sine”.

Ioan Durnescu: „Costă imens, eu cred că România nu își permite aceste costuri. Este un lux irațional pe care noi îl plătim”.

În schimb, contrar percepției populare, România este fruntașă la durata pedepselor. Deținuții români petrec în medie 27 de luni în pușcărie, media UE fiind de doar 8 luni.

Sorin Dumitrașcu: „Un sistem penitenciar ținut la nivelul de supraviețuire nu face decât să consume inutil bani”.

SOLUȚIA PROBAȚIUNII

Sistemul de probațiune rulează anual aproape 100.000 de condamnați aflați în libertate, pe care instanțele fie îi condamnă direct sub supraveghere, fie îi liberează condiționat din pușcării.

„Sunt deja de 2 ani sub supraveghere. A fost dispus de instanță ca să fac o muncă remunerată în folosul comunității de 60 de zile, asta înseamnă două ore pe zi, 120 de ore. (...) Astfel, m-am dus la o casă de copii care este în subordinea Protecția Copilului Ilfov și le-am montat instalații electrice pentru aerele condiționate”, povestește Bogdan.

Bogdan e electrician. A fost condamnat pentru trafic de droguri, dar și pentru luare de mită. A primit șpagă 800 de lei de la patroana unui magazin sătesc, care fura curent de la compania la care Bogdan era angajat, ca să închidă ochii.

După ce a ieșit din arestul preventiv, Bogdan a trecut prin aceleași simptome ca majoritatea deținuților eliberați.

„ Te simți un pic pierdut. Și dacă n-ai suport e foarte greu. Dacă te duci și ești închis, nu vezi nimic bun acolo. Nu e o corecție închiderea (...) Se duc și se perfecționează. De exemplu, dacă era pe fraude bancare, acolo îl întâlnește pe altul mai bun care zice, a, păi foloseai cititor din ăla de card, ești fraier, că sunt astea care-s mai bune. Și ce face omul când iese prima oară? Aplică ce a învățat, nu? Adică, ești puțin ajutat și de către consilier, care au și ei un calm ieșit din comun”.

Iuliana Bonea, șefa Probațiunii Ilfov, merge acasă la Sorin, undeva la 20 de kilometri de București.

„Vom merge să facem o vizită pe teren. Au rolul de a verifica modul în care persoana supravegheată respectă cerințele sentinței penale”, explică Iuliana Bonea. „Cred că lucrurile pot fi rezumate în ce înseamnă subfinanțare și dezinteres pentru a asigura condiții adecvate de muncă sistemului de probațiune. Sunt servicii de probațiune care nu au șofer.Atât noi, cât și Serviciul de Probațiune București apelăm la același șofer, pentru că nici noi, nici SPB în momentul ăsta nu avem angajați șoferi.  Nu avem pază. Paza este asigurată cu efective de jandarmi, lucrul ăsta este doar o prevedere legală, rămasă undeva pe hârtie”, explică Iuliana.

„În serviciul de probațiune se lucrează cu toate tipurile de infracțiuni. Percepția legată de faptul că în serviciul de probațiune ar ajunge doar persoane care au un grad mai scăzut de pericol social, în ceea ce privește fapta, nu este reală”, adaugă ea.

În 2017, bugetul Probațiunii s-a ridicat la doar 9 milioane de euro. Economiile pe care probațiunea le aduce teoretic la bugetul statului sunt impresionante. Prin eliminarea cheltuielii cu pușcăria și prin taxele plătite de condamnații care muncesc în libertate, statul iese pe plus cu aproape 900 de milioane de euro. Menținerea unui condamnat în probațiune costă statul în medie doar 50 de lei pe lună.

„Eu nu mai sunt bagabont, nu mai avem un apartament pe care l-am avut și l-am vândut și l-am băgat aici, soția mea nu lucrează decât la magazinul respectiv. (...) Și acum dacă tot nu ne mai permitem, (...) am zis hai să facem o casă micuță”, povestește Sorin.

„E un lucru pe care mă bucur că îl aveți în vedere, pentru că aveți multe lucruri importante de pierdut, aveți o minune de copil, aveți o familie”, îi spune Iuliana Bonea.

Sorin este condamnat la 2 ani și 8 luni cu suspendare, pentru contrabandă cu țigări. Judecătorul l-a plasat sub supravegherea Serviciului de Probațiune Ilfov, timp de 4 ani, până în 2020.

„Am vândut țigări de contrabandă la Piața Sudului, timp de câțiva ani de zile. (...) Mă bucuram că făceam, dau un exemplu, 100-200 de lei pe zi, pe zi însemnând două-trei ore de muncă, de stat la Piața Sudului. Aveam și o viață... mai lucram și prin cluburi, ca bodyguard, mai stăteam după cineva dacă era nevoie, mă duceam la sală în perioada aia. Adică aveam și o viață de noapte. Au venit, mi-au spart ușa dimineața aici. Și m-au arestat, m-au luat de acasă”, rememorează Sorin.

Sorin nu era la prima intrare în pușcărie. Când era minor, a fost condamnat pentru că spărgea locuințe și a stat închis aproape 5 ani.

„Sistemul ăsta al nostru zice: te-ai reabilitat. Acolo este o cușcă cu lei. Sau e ca într-o junglă. Cel mai puternic supraviețuiește. Dacă ești slab de înger, ești terminat și ieși de acolo terminat psihic vorbind și foarte greu să-ți mai revii vreodată. Când ești afară după ani de zile e foarte greu să te adaptezi iarăși în societatea noastră. Pentru că tu, învățat acolo, după o luptă la început, să primești, să trăiești ca un leu în junglă, adică să ți se ofere totul ție, că tu ești regele, și să ajungi afară și să vezi că e foarte greu să faci rost de un pachet de țigări... De-aia cei mai mulți se întorc”, explică Sorin

Lucrul în libertate, cu consilierii de probațiune, i-a deschis ochii lui Sorin: „Trei luni de zile stând fără soție, fără copil, am zis la un moment dat trebuie să fac ceva, dacă ies afară, să fac ceva să mă opresc, că o să crească copilul meu fără mine”.

Iuliana Bonea: „(...) Este o încercare permanentă de a-i conștientiza pe cei cu care noi lucrăm în fiecare zi, cu privire la avantaje și dezavantaje ale propriei conduite. Și aici vorbim de o balanță între ce avem de câștigat și ce avem de pierdut”.

Sorin: „Asta nu înțeleg marea majoritate. Chiar dacă X a făcut 100.000 de euro și Y a căzut cu, nu știu, cu un portofel în care a găsit 2 lei în el, zice, mamă, trebuie să fac și eu șmecheria pe care a făcut-o X, ca să fac și eu 100.000 de euro. Dar nu se gândește, ăsta a făcut 100.000 de euro, dar e tot lângă mine, e în aceeași cameră cu mine”.

Sorin Dumitrașcu, președinte sindicat penitenciar: „E greu să-i dezveți. Asta cu reeducarea ține câtă vreme deținutul respectiv acceptă și își asumă schimbarea. Foarte puțini o fac. Iar dacă de la nivel de stat îi încurajezi să nu se schimbe, să accepte aceste pomeni, cu siguranță nu vei schimba nimic la nivelul lor și de fapt investești în criminalitate”.

Camelia Herea, director-adjunct Penitenciarul Mărgineni: „Este important să se creeze un mecanism concret, articulat care să permită asistența deținuților și după perioada detenției. Fără acest suport, consider că de multe ori eforturile noastre sunt zadarnice”.

Oana Radu, psiholog: „Ei o să plece în societate, chiar dacă eu aș considera că ei ar mai avea de lucrat”.

Sorin Dumitrașcu: „Poate că acești bani ar trebui să se ducă în sistemul de probațiune, (...) în construirea unui cadru instituțional care să ne ajute să reducem această criminalitate post-executorie”.

Iuliana Bonea: „Nu o să ne pierdem niciodată speranța că lucrurile se pot schimba, că oamenii se pot schimba”.

• Etichete:
• inchisori
• romania furata
• recidiva
• penitenciarul margineni
• condamnari cedo
• recurs compensatoriu
• sistemul penitenciar
• probatiunea
• cheltuieli detinuti
• povesti detinuti

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei