Live

Zonă rezidențială de lângă Oradea, în noroi și gheață după ninsori și ploi. Oamenii afectați nu au nici canalizare, nici asfalt și nici gaz

Data actualizării: Data publicării:

Noroi, gropi și gheață. Asta înseamnă drumul spre casă al unor localnici din comuna Nojorid, aflată la câțiva kilometri de Oradea. În lipsa unui sistem de canalizare și a asfaltului, o zonă de la marginea localității este inundată de apa care nu are unde să se scurgă. Iar când bălțile îngheață accesul pe stradă e o adevărată aventură. Edilii promit că până anul viitor zona va fi legată la sistemul de canalizare.

Aşa arată o zonă rezidenţială din comuna Nojorid, aflată la doar 5 kilometri de Oradea. În lipsa unui sistem de canalizare, precipitațiile îngreunează accesul în gospodării și inundă casele oamenilor.

„Dacă plouă, ne intră apa-n casă, fosele se umplu. Nu mai răzbim, ies prin toalete, prin văni și vin în casă. Stăm toată noaptea să scoatem apa", spune o locatară din zonă.

„Când plouă e noroi și nu se poate circula bine, iar când e zăpadă e dezastru, atunci patinăm de nu mai putem nici să ieșim", se plânge un locatar.

Pentru a opri inundarea foselor septice, localnicii au fost nevoiţi să sape singuri şanţuri.

„Primăria ne-a promis că ne va săpa un șanț, ca să nu stăm aici în ape. Canalizarea este până la capătul străzii, la amândouă capetele, chiar până la noi. Șanțul acela ne ajuta foarte mult. Am fost nevoiți să săpăm noi, să scoatem apa din casă."

“Apa se filtrează prin pământ și umple fosa septică, începe să iasă tot afară."

Edilii din comună spun că şanţurile nu ar fi decât o soluţie temporară. Situația s-ar putea schimba radical prin introducerea până în 2020 a canalizării în zonă.

„S-au accesat fonduri europene în valoare de aproximativ 13 milioane de euro pentru toată comuna Nojorid, urmând să fie implementate. În momentul actual ne aflăm la studiul de fezabilitate pentru introducerea proiectului de apă și canal în toată comuna Nojorid", a declarat Ioan Bohuş, reprezentant al Primăriei Nojorid.

Zona rezidenţială afectată nu beneficiază nici de branşament la gaz sau de un drum astfaltat.

Reporter: Andrada Reşte
Operator: Florin Lucuţa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Planul controversat de reîngheţare a Arcticii. Costă 6 miliarde de dolari și ar putea avea „consecinţe grave neprevăzute”

Atacurile Turciei în zonele controlate de kurzi din Siria au blocat accesul la apă și electricitate pentru un milion de oameni

VIDEO Inundație în București, în apropierea stației de metrou Titan: O stradă este acoperită de apă, după ce o conductă s-a spart

VIDEO. DIGI Spania îi ajută pe sinistrați. Josep Rey, coordonator: Am trimis din toate regiunile furgonete cu ajutoare

Partenerii noștri