Live

Viaţă de olimpic. Zeci de elevi ai unui colegiu din Oradea au fost premiaţi în acest an la olimpiade

Data actualizării: Data publicării:

Şcoala autohtonă continuă să producă absolvenţi de mare viitori, însă nu pentru România. Jumătate dintre elevii unei clase a celui mai prestigios liceu din Oradea îşi doresc să studieze afară şi să se şi stabilească acolo după terminarea facultăţii. "Merită să înveţi", spun ei, pentru că în viaţă norocul şi cunoştineţele nu sunt la fel de valoroase ca şi informaţiile acumulate. Peste 50 de elevi ai Colegiului Naţional Emanuil Gojdu din Oradea au participat anul acesta la concursuri şcolare naţionale şi s-au întors cu premii.

"Mă numesc Costea Maria, sunt elevă la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", în clasa a IX-a şi am obţinut premiul al treilea la Olimpiada naţională de germană. Mă pregătesc două ore pe zi pentru un astfel de concurs."

Maria este doar unul dintre zecile de elevi ai liceului Emanuil Gojdu care a ajuns anul acesta la o olimpiadă naţională. Ea spune că experienţa aceasta a ajutat-o foarte mult şi i-a dat încredere în forţele proprii.

Maria Costea, olimpic naţional limba germană: "M-am întâlnit cu copii din diferite judeţe din ţară care m-au ajutat să îmi îmbunătăţesc cunoştineţele. Olimpiada de germană este mai atipică, pentru că avem o probă practică în care am pus în scenă o piesă de teatru în germană. Această experinţă a fost extraordinară pentru că am mi-am îmbunătăţit cunoştinţele."

Alex a participat la olimpiadele naţionale de chimie, fizică şi ştiinţele naturii. Spune că aceste concursuri nu sunt deloc o corvoadă şi că informaţiile pe care le-a aflat i-au schimbat perspectiva asupra tot ce îl înconjoară. Nu uită totuşi, că este încă un copil.

"- Am găsit anumite probleme sau întrebări care îţi arătau alte aspecte ale vieţii care îţi ofereau răspunsuri. De exemplu, la olimpiada de ştiinţele naturii am avut o problemă despre înălţimea maximă a unui castel de nisip.
- Te ajută când mergi la mare.
- Da, aşa e", confirmă Alexandru Slavio, olimpic naţional la trei materii.

"- Nu vi se pare frustrant că foarte mulţi dintre copiii buni sunt cei care vor părăsi România?
- Ba da, este dureros de-a dreptul, dar nu ştiu ce ar putea face şcoala să îi ţină aici", spune Florin Nicoară, directorul Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea.

Această clasă a XII-a se afla la una dintre ultimele ore de biologie din cei 12 ani de şcoală. Pe ultima bancă, o fotografie înconjurată de candele aminteşte de cumplitul accident de circulaţie din Poieni, în care o elevă a murit în timp ce se întorcea de la orele particulare din Cluj Napoca.

"A fi elev este o meserie şi ca în orice meserie, poţi fi maestru sau cârpaci. Iar această clasă am considerat întotdeauna că sunt maeştri. E dureros că pleacă mulţi, am prefera să facă lucrurile mari aici, nu la Viena sau Oxford", spune profesorul Sorina Corbu.

Andrei Bădulescu este cel mai bun produs al Colegiului Emanuil Gojdu din ultimii ani. A participat la competiţii şcolare naţionale şi internaţionale de chimie şi spune că această materie i-a schimbat viaţa.

"- Viaţa până la urmă se poate rezuma în termeni chimici. Mi se pare fascinant, mai ales cu deschidere spre alte zone ale ştiinţei.
- Aică dacă tu vezi o minge abastră...
- Văd pigmentul, văd absorbţia luminii în cromofogul care e conţinut de respectivul pigment, de o tranziţie electronică."

Elevii au şi o sugestie pentru profesorii lor, pentru ca experienţa în şcoală să fie mult îmbunătăţită.

"Partea rea a şcolii este faptul că profesorul şi elevul nu prea comunică. Ar trebui îmbunătăţită comunicarea dintre cei doi. În plus, materia este complicată, ceea ce e un minus", spune Rareș Bucur, elev clasa a IX-a.

Dar, una peste alta, a învăţa este încă un obiectiv pentru mulţi dintre elevii care vor să facă performanţă în şcoala românească.

"Consider că învăţarea nu este cauzată de dorinţa de îmbogăţire sau faimă. Studiezi pentru tine şi îmbogăţirea cunoştinţelor. Dacă studiezi, vei ajunge mai sus decât acele persoane care printr-o întâmplare au ajuns cineva", încheie Alexandru Slavio.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Gabor Szilagyi

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Orașul în care polițiștii locali merg să-i caute acasă pe elevii chiulangii, să vadă de ce nu merg la școală

VIDEO. Se introduc noi reguli legate de hrana elevilor în școli, pentru a preveni unele boli în rândul copiilor și adolescenților

„Superman challenge” face noi victime în țară. Ce este și care pot fi consecințele provocării devenite virală pe TikTok

Partenerii noștri