Turnul Ciunt, punctul de veghe transformat în muzeu
Altădată turn de veghe și depozit de arme, acum muzeu literar. Este povestea Turnului Ciunt, cea mai veche clădire din Salonta, ultima mărturie a vechii cetăți a orașului bihorean. Acesta adăpostește acum obiecte care i-au aparținut marelui poet maghiar Arany Janos, născut în localitatea din sudul Bihorului. Turnul a fost renovat recent cu sprijinul Guvernului de la Budapesta.
Omagiu bizar pentru Angela Merkel
Muzeul mașinilor occidentale aduse în URSS
Incendiu de proporții la Salonta
Concertele anului 2025: Justin Timberlake vine prima dată în România, Andre Rieu revine la Cluj
Culisele aderării României la spațiul Schengen. Predoiu: A contat schimbarea fundamentală a abordării noastre
Ministrul Predoiu vrea să schimbe „rapid” vârsta de pensionare a polițiștilor: „Este o lege proastă, o invitație la pensie”
Cum s-a văzut aurora boreală pe cerul României în prima zi a anului 2025
FBI analizează legătura între explozia din Nevada și atacul din New Orleans. Ce le-a atras atenția anchetatorilor
Un marocan a intrat cu maşina în vitrina unei benzinării din Timișoara, după ce a încurcat frâna cu acceleraţia
Situat chiar în centrul orașului, Turnul Ciunt a rămas drept mărturie a întregului complex al Cetăţii Salonta. Monument istoric de arhitectură laică, construcţia datează din 1620, când era folosit ca turn de veghe pentru soldaţi şi ca depozit de arme şi praf de puşcă. Denumirea a primit-o în urma unui incendiu.
Iulia Patocs, președintele Societății de Cultură "Arany Janos": "Turnul Ciunt pentru că era fără acoperiș, sute de ani a stat fără acoperiș. A fost pus din nou sub acoperiș în momentul în care a fost inaugurat ca și muzeu."
Este vorba despre un muzeu literar dedicat lui Arany Janos, marele poet maghiar născut în Salonta. Acesta funcţionează în Turnul Ciunt de la sfârşitul secolului al XIX-lea, după ce construcţia a fost renovată la iniţiativa fiului poetului.
Iulia Patocs, președintele Societății de Cultură "Arany Janos": "Muzeul a fost inaugurat în 1899, este cel mai vechi muzeu din România și din zona noastră și găzduiește obiectele care au aparținut poetului maghiar Arany Janos. Era cel mai mare poet maghiar și ceea ce a moștenit fiul a donat Salontei, pentru că s-a născut la Salonta."
Alte reparaţii capitale au fost făcute în toamna anului trecut,cu ajutorul unor fonduri trimise de Guvernul Ungariei.
Iulia Patocs, președintele Societății de Cultură "Arany Janos": "De zeci de ani de zile nu a fost nici măcar văruit, deci trebuia pus la punct. Exteriorul a fost cu ani în urmă renovat, dar interiorul a rămas cu instalațiile vechi. Acum are și încălzire; înainte nu avea, iar în timpul iernii nu a putut fi vizitat pentru că era foate frig înăuntru."
Inaugurarea Turnului Ciunt, după lucrările de reabilitare, a avut loc în luna martie a acestui an, în prezența președintelui Ungariei. În urma renovării, construcţia şi-a schimbat complet înfăţişarea.
Anca Deac, jurnalist Digi24 Oradea: "De cum veți păși în Turnul Ciunt, veți găsi la parterul acestuia mai multe documente legate de istoria locului. În schimb, la etajele superioare, vizitatorii vor putea descoperi muzeul dedicat marelui poet maghiar."
La primul etaj sunt expuse mai multe lucruri care i-au aparținut lui Arany Janos, scrisori, articole, schițe, traduceri după poeziile acestuia și manuscrise originale. Al doilea etaj găzduiește portrete ale poetului realizate de diverși artiști sau replici după tablourile originale.
Anca Deac, jurnalist Digi24 Oradea: "Expoziția de la etajul trei cuprinde mai multe obiecte personale, dar și o parte din mobilierul pe care poetul Arany Janos l-a folosit pe vremea când era membru al Academiei Maghiare de Științe din Budapesta. Toate aceste lucruri pe care le vedeți au fost donate de către fiul poetului, după moartea acestuia."
La ultimul etaj a fost amenajat un spațiu de unde vizitatorii pot să admire panorama orașului.
Muzeul este deschis de marți până duminică, între orele 10 și 16.
Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuța
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News