Live

Raport ITM Bihor | 1000 de angajați prinși muncind „la negru"

Data actualizării: Data publicării:

Peste 1000 de persoane au fost descoperite că lucrau fără forme legale, în Bihor. Inspectorii de muncă au făcut peste 3.000 de controale în acest an și au verificat sute de sesizări din partea unor persoane cărora nu le-au fost respectate drepturile sau clauzele din contracte. Datele au fost prezentate în cadrul ședinței de miercuri a Colegiului Prefectural.

"Media este cam de 800 de sesizări pe an de la diferite persoane fizice care sub o formă sau alta au fost sau nu au fost discriminate. Nu s-au plătit salarii, nu s-au respectat anumite drepturi. Facem în aşa fel ca cei care sunt discriminaţi de angajator să fie repuşi în drepturile pe care legea le oferă", a declarat Marius Rotar, inspector şef ITM Bihor.

De la începutul anului, specialiștii Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor au făcut peste 2.000 de controale și pentru depistarea cazurilor de muncă la negru. Astfel, au fost găsite mai mult de 1000 de persoane care lucrau fără documente.

Tot în ședința Colegiului Prefectural de miercuri și-a prezentat raportul de activitate pe 9 luni și Direcţia pentru Agricultură Bihor.

Potrivit datelor oficiale, în județ au fost implementate trei programe naţionale de sprijin financiar pentru fermieri. Cei mai mulți agricultori bihoreni s-au înscris în programul Tomate.

"Aici avem şi o creştere spectaculoasă a numărului de fermieri prinşi în acest program. Dacă anul trecut am avut 123 de cultivatori de tomate, anul acesta avem 322 de fermieri", a spus Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei Agricole Bihor.

În cadrul acestui program, fermierii care vând cel puțin două tone de tomate de pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați primesc 3.000 de euro din partea statului.

Reporter: Andrada Reşte
Operator: Florin Lucuţa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Bulgaria introduce controale la granița cu România timp de șase luni, de la 1 ianuarie

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Ce putem face dacă inteligența artificială devine conștientă. Planul cercetătorilor pentru a evita scenariul „Frankenstein”

Partenerii noștri