Live

Stațiunea aflată la 100 de km de România, care poate rivaliza cu Austria sau Italia. Peste 2 milioane de turiști vin aici anual

Data actualizării: Data publicării:

Avem ce învăța de la vecinii din Ucraina în materie de turism montan. Aproape de granița cu România, la doar 100 de kilometri de Sighetu Marmației, se află Bukovel, o stațiune de schi care poate rivaliza oricând cu cele din Austria sau Italia. Domeniul schiabil măsoară acolo aproape 70 de kilometri și, numai anul trecut, stațiunea a găzduit peste 2 milioane de turiști. Aproape jumătate dintre ei au fost străini, printre care și mii de români.

"Bukovel este cel mai bun resort de schi și SPA din Ucraina", susţine Kareryna Dymyd, administratorul Centrului Info Bukovel.

Povestea stațiunii din vestul Ucrainei a început în 2001, când au fost demarate lucrãrile de punere în funcțiune a primului telescaun, în lungime de aproape 700 de metri. Invesțiile au continuat an de an, astfel cã zona a devenit o adevãratã atracție pentru iubitorii sporturilor de iarnã.

"În stațiunea Bukovel turiștii au la dispoziție peste 50 de pârtii care totalizează aproape 70 de kilometri. Pe perioada sezonului de iarnă aici funcționează nu mai puțin de 16 instalații de transport pe cablu moderne, care au o capacitate totală de aproape 35 de mii de persoane/oră", a transmis Izabela Jurasko, jurnalist Digi24.

"Sezonul de iarnă începe în noiembrie-decembrie, iar finalul sezonului de schi este aprilie-mai. Aproximativ 30-40% sunt turiști din alte țări ca Belarus, Polonia, România și alții", a explicat Kareryna Dymyd, administratorul Centrului Info Bukovel.

Dacã în 2003 numãrul turiștilor se apropia timid de 50 de mii, anul trecut în Bukovel au ajuns peste 2 milioane de oameni din întreaga lume.

"E a doua zi de când am venit aici și ne place mai mult decât ieri: o priveliște frumoasă, munți frumoși, oameni foarte drăguți, fericiți și prietenoși și mâncarea e cea mai bună", spune o turistă din America.

Pe lângã schi și snowboard, în Bukovel turiștii au parte și de adrenalinã: fie cu tiroliana de deasupra pârtiei sau cu tiroliana cu bicicleta, fie în parcul de roller coaster unde, pe cei 300 de metri lungime, viteza ajunge chiar și la 40 de kilomeri/oră.

"Avem această atracție, roller coaster. E foarte distractiv, frumos și poate un pic înfricoșător", spune Daria, reprezentanta parcului roller coaster.

"Este un loc foarte frumos, venim aici deja de 4-5 ani și credem că e un loc nemaipomenit", este de părere un turist din Ucraina.

În această perioadă din an, tarifele în stațiunea Bukovel sunt reduse, în medie, cu 30 de procente. Astfel, dacă un abonament de schi-pass costă aproximativ 145 de lei/zi sau în jur de 100 de lei daca e luat înainte de ora 9 dimineața, tarifele la cazare pentru 2 persoane încep chiar și de la 75 de lei/noapte.

Stațiunea Bukovel din Ucraina este situată la 700 de kilometri de București și s-a numărat printre candidatele la găzduirea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2022.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Partenerii noștri