Live

Piaţetă de 15 milioane de lei într-un cartier din Oradea

Data actualizării: Data publicării:

15 milioane de lei vor fi investiţi în schimbarea la faţă a cartierului Ioşia din Oradea. De anul viitor, locuitorii din zona Arenei Antonio Alexe vor avea la dispoziţie o piaţetă modernă, cu spaţii pietonale şi zone de relaxare, după modelul Pieţei Unirii. Autorităţile au în plan amenajarea a încă două astfel de piaţete, în cartierele Nufărul şi Rogerius. Banii vin din fonduri europene, iar lucrările vor începe în această toamnă.

Locuri de promenadã şi de relaxare, alãturi de multe spaţii verzi - asta prevede cel mai nou proiect gândit pentru cartierul Ioşia, în zona strãzii Cazaban.

"Această stradă circulată de maşini şi folosită ca staţie de taximetre va fi pavată şi transformată în zonă pietonală. De altfel, întreaga zonă de peste zece mii de metri pătraţi va fi rezervată doar pietonilor", a relatat Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.

Cu o investiţie de 15 milioane de lei din fonduri europene, strada va fi pavatã cu piatrã cubicã şi granit, vor fi plantaţi 25 de platani şi alte 700 de plante, iar gazonul va ocupa aproximativ 1500 de metri pãtraţi.

"Una din principalele atracţii ale noii piaţete va fi o fântână arteziană construită la nivelul solului. Aceasta va putea fi controlată şi oprită în timpul evenimentelor. În zonă vor fi construite şi alte spaţii de relaxare şi nu vor lipsi nici pistele de biciclete", a transmis Bianca Firezar.

"Drumul vechi care făcea legătura cu strada Alexandru Cazaban va fi pavat. Va fi piatră cubică care va fi aşezată pe jos, arborii de mari dimensiuni, mobilierul urban", a explicat viceprimarul de Oradea Florin Birta.

Nu este singurul proiect de acest fel al administraţiei locale.

"După modelul Pieţei Unirii încercăm să revitalizăm centrele de cartiere. Vor fi trei asemenea proiecte în trei cartiere orădene, în Rogerius, în Nufărul şi acest proiect în cartierul Ioşia", spune viceprimarul Birta.

În ultimii ani, în Oradea au fost investiţi peste 50 de milioane de euro din fonduri europene în reabilitarea unor zone şi clãdiri istorice din oraş. Iar asta s-a vãzut în numãrul turiştilor care l-a depãşit anul trecut pe cel al locuitorilor.

"Printre proiectele mai mari pe care le-am realizat în aceşti ani se numără reabilitarea Pieţei Unirii, un proiect în valoare de 24 de milioane de lei, reabilitarea Cetăţii Oradea, un proiect în valoare de 51 de milioane de lei, realizarea complexului wellness termal Nymphaea", a enumerat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Lucrãrile la piaţeta din cartierul Ioşia vor începe în aceastã toamnã şi vor fi finalizate la sfârşitul anului 2019.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare cartier imprimat 3D din lume se apropie de finalizare în Texas. Cât costă o casă făcută cu imprimanta

Nicuşor Dan despre accesul în cartierul Greenfield: Spre completa mea stupoare, Romsilva vrea să scape de pădure

Camion plin cu stupi de albine, distrus într-un incendiu de vegetație

Parcul celor 10.000 de flori din centrul municipiului Oradea

Partenerii noștri