Live

Peste 120 de obiecte care marchează o istorie de 150 de ani pot fi admirate la Muzeul Pompierilor din Bihor

Data actualizării: Data publicării:
foto: ISU ”Crișana”

Peste 120 de obiecte folosite de pompierii din Bihor, de-a lungul a peste 150 de ani, pot fi admirate la Muzeul Pompierilor Militari din Oradea. Acesta s-a redeschis azi, după ce ani la rând a fost supus unor lucrări de reamenajare. Cel mai vechi obiect expus este steagul comemorativ de la 1868 al Formaţiei de Pompieri Săcueni. Vizitatorii mai pot vedea căşti, stingătoare și chiar o sirenă mobilă pentru atenţionarea populaţiei.

foto: ISU ”Crișana”

”Acesta este un costum de protecţie din azbest. Era confecţionat din fire de amiantă sau azbest şi era utilizat în vechime. În zilele noastre nu mai este utilizat, deoarece conţine fire care sunt toxice.”

Cu o greutate nu mai mare de 7 kilograme și destinat protecției pompierilor pe timpul intervențiilor, costumul din azbest este unul dintre cele mai bine de 120 de obiecte găzduite de Muzeul Pompierilor Militari din Bihor. Alături se află un alt element necesar pentru salvatori.

”Acest costum anti-caloric aluminizant era utilizat (...) pentru protecţia corporală şi care, aşa cum se poate vedea, conţinea şi această cagulă aluminizată care era prevăzută cu un vizor.”

Printre exponate se regăsesc steaguri, torţe, căşti, stingătoare ori o sirenă mobilă pentru atenţionarea populaţiei. Acestea marchează o perioadă de 150 de ani din istoria pompierilor bihoreni.

”Aceasta este o ţeavă de refulare de la 1916 şi cele de jos de asemenea. Aceste obiecte pe care le putem numi armele pompierilor erau utilizate începând cu primul război mondial pentru a refula apa şi pentru intervenţia la stingerea incendiilor.”

”Cel mai vechi exponat este steagul comemorativ de la 1868 al Formaţiei de Pompieri din Săcuieni, iar cel mai recent datează din anul 2018 şi este albumul ilustrat al IGSU”, a relatat Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea.

Inaugurat în 1999, la sediul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, muzeul a fost reamenajat anul trecut, iar azi a fost redeschis publicului.

”Istoria pompierilor bihoreni este parte integrantă din istoria bihorenilor; am decis că în prima zi de vineri a fiecărei luni muzeul să fie deschis pentru cei interesaţi, între orele 10-13”, a precizat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU ”Crişana”.

”Ce m-a impresionat cel mai mult au fost aparatele anti-radiaţie pentru că sunt foarte interesante”, spune un vizitator.

”Cel mai mult mi-au plăcut costumele de pompieri, cele de protecţie, şi mi s-a părut destul de interesantă experienţa”, recunoaște altul.

La finalul turului prin muzeu, vizitatorii se pot fotografia alături de autospecialele de intervenție ale pompierilor. Detaşamentul 2 din Oradea este situat pe Strada Aluminei, la numărul 57.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Florin Lucuţa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 20 decembrie

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 18 decembrie

Toți elevii de liceu, din clasele a XII-a și a XIII-a, vor studia „Istoria comunismului din România”

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 13 decembrie

Partenerii noștri