Live

"O măsură tembelă" | Ilie Bolojan critică transferul verificării licitațiilor pentru proiecte europene

Data actualizării: Data publicării:

"O măsură tembelă". Astfel a caracterizat primarul Ilie Bolojan transferul, decis prin Ordonanţa 114, a verificărilor licitaţiilor pentru proiectele europene de la Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice la autorităţile de management din fiecare minister. Acestea din urmă nu au fost pregătite pentru aceste atribuţii, a precizat edilul orădean.

Astfel a apărut un blocaj în licitarea lucrărilor pe fonduri nerambursabile, a declarat edilul. În acest fel, sunt afectate și mai multe proiecte derulate de administrația din Oradea. "Unele lucrări le-am blocat, dar la alte licitații nu am mai putut așteptat, așa că am forțat să le dăm drumul", a spus Bolojan.

"Am luat legătura cu autorităţile de management şi ne-au informat că nu au oamenii pregătiţi, nu au infrastructura pregătită şi că, practic, nu se pot face verificări în perioada următoare. Suntem, practic, blocaţi şi este întârziată prin această măsură tembelă, că nu am cum să o numesc altfel - nepregătită, achiziţia pe fonduri europene, pentru că, dacă am da drumul la licitaţii, avem risc de corecţie după aceea", a atras atenția primarul de Oradea.

"A trebuit să forţăm să dăm de exemplu drumul la licitaţiile pentru contractarea licitaţiilor pentru proiectele tehnice la pasajele subterane din zona Centrul Civic, pentru că nu mai puteam să aşteptăm câteva luni de zile. Sunt lucrări destul de complicate. Deci riscăm, ne asumăm conştient unele corecţii - dar nu sunt sume mari la partea de proiect tehnic. Însă celelalte lucrări de licitaţii le-am blocat pe toate."

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Norbert Hegedus

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri

Ilie Bolojan: „Țara se află deja într-o situație complicată. PNL e pregătit să-și asume răspunderea”

Partenerii noștri