Live

Mircea Mălan, la Vocile Bihorului, despre noile reguli în asociaţiile de proprietari

Data publicării:

Prezent marţi, la Vocile Bihorului, viceprimarul Mircea Mălan a vorbit despre modificările aduse legii de funcţionare a asociaţiilor de proprietari. Edilul orădean crede că proprietarii vor fi mai liniştiţi în privinţa administrării banilor depuşi la asociaţii şi că, odată cu introducerea platformei informatice a primăriei, întreg procesul va deveni foarte transparent.

"Noua lege impune câteva condiţii, urmând ca odată îndeplinite, să se obţină un atestat din partea primarului. Se cere obţinerea unui certificat de calificare profesională, care trebui obţinut de fiecare administrator. Apoi cazierul judiciar din care să rezulte că nu s-au efectuat infracţiuni de natură economică şi un cazier fiscal. Sunt documentele care se depun la primărie", a explicat Mircea Mălan, viceprimar al municipiului Oradea.

Mircea Mălan a vorbit şi despre platforma electronică pe care Primăria o va pune gratuit la dispoziţia asociaţiilor de proprietari din oraş. Ea a fost în teste până acum, urmând ca softul să fie realizat de compania care va câştiga licitaţia organizată în acest sens.

"Valoarea estimată este de 80 de mii de euro. Unele oferte pe care le-am primit au fost multe peste aceasta valoare, altele au fost sub. Încercăm să oferim posibilitatea cât mai multor companii să vină la licitaţie", spune viceprimarul Mălan.

Edilul este optimist în privinţa licitaţiei de achiziţionare a 10 tramvaie noi.

"Este vorba despre Astra Arad, care este singurul ofertant. Termenul de livrare este destul de scurt, pentru că eram forţaţi de fondurile europene. Dacă reuşim, atunci avem speranţe să trecem la etapa a doua şi să mai cumpărăm 10 tramvaie, tot cu fonduri europene."

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Constantin Gheorghiţă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Bihor a fost arestat, după ce a dat spargere în 8 biserici, de unde a furat 31.000 de lei. Metoda prin care acționa

Nicușor Dan explică, cu ajutorul unei pizza, cum sunt cheltuiți banii în Capitală: „E nevoie să schimbăm partajarea fondurilor"

Asfaltare blocată într-o comună din Gorj, din cauza unei erori într-o hârtie. Primar: „Angajatul nu vrea să o îndrepte”

Ian Anderson, solistul trupei britanice Jethro Tull, ajută pisicile fără stăpân din Oradea. „A fost o mare surpriză”

Partenerii noștri