Live

Microbuz cu acte false, descoperit la graniţa cu Ungaria

Data actualizării: Data publicării:

Un microbuz înmatriculat în Franţa a fost oprit la vama Valea lui Mihai, din judeţul Bihor, după ce autorităţile de graniţă au descoperit că avea certificat de înmatriculare fals. Şoferul ucrainean în vârstă de 31 de ani este cercetat pentru tăinuire, complicitate la fals, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Vehiculul a intrat în Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai duminică dimineaţa, în jurul orei 2:30. La volanul microbuzului înmatriculat în Franţa se afla un cetăţean ucrainean, în vâsrtă de 31 de ani. Acesta a prezentat la control un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităţilor din Ucraina.

"În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat pentru mijlocului de transport este fals si peste seria de șasiu originală era aplicată o tăbliță dreptunghiulară pe care era pansonată seria aparentă ce corespundea cu cea înscrisă pe talonul de înmatriculare Ucraina fals", au transmis reprezentanţii ITPF Oradea.

"Şoferul a declarat că nu este microbuzul său, nu avea cunoştinţă despre faptul că certificatul mașinii este fals și trebuia doar să conducă maşina până în România, contra sumei de 350 euro", a mai precizat sursa citată.

Acum bărbatul este cercetat pentru tăinuire, complicitate şi uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Edito web: Adrian Laboş
Foto: Poliţia de Frontieră

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Slovacia va lua măsuri împotriva Ucrainei pentru că a oprit tranzitul de gaze rusești spre Europa, anunță Robert Fico

Putin a pierdut un avantaj cheie după ce Ucraina a oprit tranzitul de gaze rusești spre Europa, spune șeful diplomației ucrainene

Cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina în 2025. Analiză BBC: Ce variante are Zelenski

Explicațiile ministrului Energiei despre exportul de gaze naturale și electricitate al țării noastre în Republica Moldova

Partenerii noștri