Live

Liga 2 | Prima victorie a sezonului pentru Luceafărul

Data actualizării: Data publicării:

Luceafărul și-a trecut în cont prima victorie a sezonului, 4-2 cu ACS Poli Timişoara. Orădenii au încheiat învingători, deşi în repriza a doua bănățenii au întors scorul şi în minutul 64 conduceau cu 2-1.

Inspirat la schimbări, Lupuţ i-a trimis în joc pe Dulca şi Mitrică în partea a doua, jucători decisivi pentru victoria gazdelor.

„Eu zic că am avut reacţie la evoluţia scorului prin schimbările pe care le-am efectuat. Ţin să-i felicit şi pe băieţi pentru joc, pentru atitudine în primul rând şi pentru dorinţa de victorie", a declarat Cristian Lupuţ, antrenorul Luceafărului Oradea.

Luduşan a deschis scorul în minutul 11, dar Poli a întors rezultatul. În minutele 48 şi 64, Codrea şi Ovidiu Drăghici, ultimul din penalti, i-au adus pe oaspeți în avantaj. Golurile au trezit la viaţă ofensia orădeană, care a înscris în doar 14 minute trei goluri.

„Un joc între două echipe tinere, din ce am observat eu. Noi am jucat cu şapte jucători sub 21 de ani. Prima repriză mai bună a gazdelor, în repriza a doua am avut 20 de minute excelente, am întors rezultatul, şi pe urmă nişte greşeli de plasament care ne-au costat", consideră Petre Vlătănescu, antrenor ACS Poli Timişoara.

Pentru Luceafărul urmează o deplasare grea, la U Cluj, dar şi un nou duel acasă, în etapa a a VI-a, cu UTA.

Redactor: Nicolae Mihalcea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Programul complet al tricolorilor în preliminariile Mondialului din 2026. Cu ce echipă va juca primul meci

Reacția lui Mircea Lucescu, după aflarea adversarilor României în preliminariile Campionatului Mondial

Cât de puternice sunt Austria și Bosnia Herțegovina, principalele adversare ale României în drumul spre Mondial

Tragerea la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale 2026: România, în grupa H, cu Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino

Partenerii noștri