Live

Jandarmul acuzat de trafic de droguri, în arest

Data publicării:

Jandarmul orădean acuzat de procurorii DIICOT că vindea etnobotanice în judeţul Bihor a fost arestat în noaptea de miercuri spre joi. Judecătorii au decis că se impun măsuri preventive împotriva sa şi a şapte dintre membrii reţelei pe care ar fi patronat-o. "Etnobotanicele sunt un flagel împotriva căruia trebuie să luptăm cu toate puterile", a spus, miercuri, jurnalistul Mircea Chirilă, la Vocile Bihorului.

Dupã audierile maraton de la sediul DIICOT Oradea, a urmat o noapte albã pentru procurori. Într-un final, în jurul orei trei dimineaţa, judecãtorii au decis: opt dintre membri reţelei de trafic de droguri,şi capul ei, jandarmul Dan Mendea, au fost arestaţi pentru 30 de zile.

„- Ce măsuri veţi lua în cazul său?
- În funcţie de măsurile luate de organul de cercetare penală vom trece la suspendarea sau punerea la dispoziţie a acestuia”, a declarat maiorul Ioan Mureșan, din cadrul Jandarmeriei Bihor.

Plutonierul de jandarmi Dan Mendea, arestat de procurorii DIICOT, are 31 de ani şi nu a mai creat probleme la serviciu. Cazul său seamănă cu cel al fraţilor Ciprian şi Ovidiu Iova, foşti profesori de sport, condamnaţi la închisoare pentru trafic de etnobotanice.

„Sistemul mergea foarte bine şi fraţii Iova erau situaţi bine material, aveau şi o piaţă asigurată find profesori. I-au inchis foarte greu, s-au judecat cu autoritatile si in acel timp ei vindeau marfă”, rememorează Mircea Chirilă, directorul săptămânalului Bihoreanul.

Etnobotanicele sunt droguri ieftine de sinteză care afectează serios consumatorii. Centrul Judeţean Antidrog atrage atenţia părinţilor să studieze foarte atent comportamentul copiilor, pentru a interveni la timp.

Persoanele foarte apropiate pot să identifice mult mai uşor comportamentul consumatorului de droguri decât celelalte persoane. Comportamentul agresiv implică tot ce înseamnă agresiv: bătăi, agresiuni fizice, dar şi verbale”, susţine Bogdan Axinte, inspector de specialitate.

Pe lângă plutonierul Dan Marius Mendea, au fost arestaţi şi 8 membrii ai reţelei. Unul dintre ei a fost prins marţi, în flagrant delict, cu 50 de pastile de ecstasy.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operatori: Constantin Gheorghiţă, Norbert Hegedus

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

Fraţii Tate scapă de procesul în care erau acuzaţi de trafic de persoane şi viol. DIICOT trebuie să reia ancheta de la zero

Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital

Primarul din Crevedia, Florin Petre, arestat 30 de zile pentru trafic de persoane după ce a exploatat un bărbat cu handicap la ferma sa

Partenerii noștri