Live

Ilie Bolojan: Unii locatari de pe Strada Plevnei au făcut antecontracte la valori foarte mari

Data actualizării: Data publicării:

Primarul Ilie Bolojan are un mesaj pentru locuitorii de pe Strada Plevnei, afectaţi de exproprierile ce vor fi făcute o dată cu ridicarea Podului Centenarului. Edilul susţine că va discuta cu oamenii când va avea date clare despre valoarea locuinţelor şi terenurilor. Bolojan susţine că o parte dintre locatari au făcut antecontracte pentru a forţa mâna municipalităţii în ceea ce priveşte preţul acordat pentru expropriere.

Primarul Ilie Bolojan susţine că va discuta cu proprietarii ce vor fi expropriaţi de pe Strada Plevnei abia după ce specialiştii vor stabili prin expertiză valoarea locuinţelor acestora. Edilul suţine că unii dintre locatarii afectaţi de şantierul Podului Centenarului şi-au făcut antecontracte pentru a cere Primăriei un preţ mai mare.

"La nişte valori foarte mari, ni le prezintă apoi ca şi cum ar fi nişte contracte certe. Dar vă întreb dacă dumneavoastră aţi cumpăra o casă care urmează să fie expropriată? Nu trebuie să ai mari studii ca să înţelegi despre ce este vorba, iar apoi să îţi explice că dacă le dai banii respectivi totul va fi bine şi frumos; dacă nu, se duc la presă", a declarat edilul orădean.

Bolojan a precizat că specialiştii şi directorii din administraţia orădeană au discutat întotdeauna cu cei afectaţi de exproprieri.

"Directorii noştrii care coordonează evaluările, experţii care fac evaluările au discutat întotdeauna cu cei care au fost expropriaţi - inclusiv primarul sau viceprimarii - în situaţia în care apare necesitatea acestui lucru, când ai elemente concrete."

Primarul Oradei a recunoscut că exproprierea le creează disconfort celor direct afectaţi. Însă anumite proiecte trebuie făcute pentru dezvoltarea oraşului, susţine Ilie Bolojan. Cei care nu vor fi mulţumiţi de sumele primite pentru locuinţele expropriate pot acţiona în judecată Primăria Oradea.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Constantin Gheorghiţă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri

Ilie Bolojan: „Țara se află deja într-o situație complicată. PNL e pregătit să-și asume răspunderea”

Partenerii noștri