Live

Fără focare noi de pestă în Bihor. Stăpânii animalelor ucise se plâng că nu au fost despăgubiți

Data actualizării: Data publicării:

Vin vești bune din Bihor, unul din județele cele mai afectate județe de pesta porcină: niciun focar nou nu a fost înregistrat în ultimele două săptămâni. 1300 de animale au fost ucise în județ de la descoperirea primului caz, la începutul lunii iulie. În total, au fost identificate 28 de focare în 10 localităţi. Oamenii rămași fără porcii din gospodării așteaptă încă despăgubirile promise.

Cea mai gravă situație din Bihor a fost înregistrată în satul Olosig, unde în luna iulie au fost depistate 11 focare de pestă porcină. Imediat, autoritățile au hotărât să ucidă porcii bolnavi, dar și pe cei crescuți împreună cu aceștia. Printre cei care au rămas atunci fără animale s-a numărat Sandor Ormani, care a pierdut 6 porci, deşi doar unul era infectat cu virusul pestei porcine.

"După aceea am dat cu var, dar nu ştiu când voi mai putea să ţin, că zice că se poate numai peste 5 ani", susţine bărbatul.

Acum două săptămâni, autorităţile sanitar-veterinare au hotărât să sacrifice toți porcii din localitate, adică aproape 300 de animale, ca o măsură radicală pentru a opri extinderea pestei porcine. Mulți erau sănătoși, precum cei trei pe care îi avea Imola Şom.

"Erau sănătoase, foarte sănătoase. Nici nu s-au uitat la ei, nu au făcut nimic timp de două luni cât a fost pesta porcină", e supărată femeia.

"Localnicii spun că, la scurt timp după ce porcii sacrificaţi au fost aruncaţi în această groapă. au ieşit la suprafaţă, iar mirosul era greu de suportat. Abia apoi autorităţile au mai adus câteva bascule de pământ şi au îngrădit întregul perimetru", a relatat Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea.

Oamenii se plâng că nu au fost despăgubiți pentru animalele ucise.

"- Aţi primit ceva până acum?
- Nimic. Doar au promis că vor da banii, dar cine ştie când: peste două, trei luni.
- E greu? Din asta trăiaţi?
- Da, sigur."

"Prima dată mi-au zis că voi primi pentru ei 2.800 de lei, apoi mi-au zis că o să primesc 2.200 de lei."

"- Nu am primit banii.
- Aşteptaţi de două luni?
- De două luni."

"În septembrie urmează o rectificare bugetară în care vor fi alocaţi bani pentru tot ce s-a omorât la pesta porcină", a promis Ioan Mihaiu, prefectul judeţului Bihor. "Un porc de 100 sau de peste 100 de kilograme primeşte un preţ minim de 8 lei/kg., dar pentru cei mai tineri, mai mici de 30-40 de kilograme, se primeşte un preţ mai mare, de 10-12 lei/kg."

"Pe şosea au rămas urmele de dezinfectanţi. A fost soluţia găsită de autorităţi pentru ca virursul pestei porcine să nu fie transmis şi în alte localiţăţi prin intermediul maşinilor care trec prin această zonă", a observat Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea.

Până acum au fost alocați doar 50.000 de lei pentru cei 57 de porci ucişi în localitatea bihoreană Crestur. La rândul său, Consiliul Judeţean Bihor va folosi 100 de mii de lei pentru plata lucrărilor de dezinfecţie, sacrificare şi transport în localităţile afectate.

Vestea bună este că în județ nu a mai fost semnalat niciun focar nou de pestă porcină în ultimele două săptămâni.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Florin Lucuţa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Despăgubiri de 350.000 euro și închisoare cu suspendare în cazul tragediei din Bihor: doi tineri au murit, fetița lor scăpând cu viață

1.200 de porci de la o fermă din Sălaj vor fi sacrificați din cauza pestei porcine africane

Telemedicină cu scandal. Șase aparate de radiologie de ultimă generație zac nefolosite în spitalele din Bihor. Explicația halucinantă

Un bărbat din Bihor a fost arestat, după ce a dat spargere în 8 biserici, de unde a furat 31.000 de lei. Metoda prin care acționa

Partenerii noștri