Live

Două incendii și trei persoane salvate de pompierii bihoreni în primele două zile din 2019

Data publicării:
foto: ISU Crişana

În primele două zile din noul an pompierii bihoreni au intervenit pentru stingerea a două incendii și pentru salvarea a trei persoane. Acțiunile salvatorilor au avut loc în Oradea, Săcueni și Marghita.

foto: ISU Crișana

Chiar în prima zi din an, un incendiu a izbucnit la coșul de fum al unei locuințe din Săcuieni. Pompierii au lichidat în scurt timp focul și au reușit să împiedice flăcările să ajungă la acoperișul casei.

A doua zi, pompierii din Oradea și Marghita au fost chemați să acorde ajutor unor persoane care, aflate în locuințele proprii, nu se puteau mișca din cauza unor probleme de natură medicală.

„Echipajele de pompieri militari paramedici ale celor două subunități au acordat primul ajutor calificat celor două septuagenare, transportându-le ulterior la spital pentru investigații medicale suplimentare”, a transmis maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

În aceeași zi, un incendiu pornit de o țigară aruncată la întâmplare a cuprins o clădire dezafectată de Aleea Forajului din Oradea. Intervenția pompierilor din cadrul Detașamentului 1 a fost cu atât mai dificilă cu cât ardeau mai multe deșeuri depozitate în interiorul construcției.

„Pompierii militari au evacuat din interiorul construcției afectate de incendiu, o femeie în vârstă de 40 de ani. Femeii, care prezenta plăgi la degetele mâinii stângi, i-au fost acordate îngrijirile necesare de către pompierii militari paramedici, care au transportat-o ulterior la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea”, a relatat maiorul Roșca.

Editor web: Adrian Laboș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

11 copii au murit în inundațiile din Valencia. La cât se ridică numărul total al victimelor

Statistici șocante: un copil este violat în fiecare zi în România. Ce arată cele mai recente date

Lupte grele în Ucraina. Rusia tocmai a suferit cele mai multe pierderi zilnice de la începutul războiului

Şase persoane, între care doi poliţişti, au fost rănite într-un incendiu la un apartament din Sectorul 2 al Capitalei

Partenerii noștri