Doi pacienţi infectaţi cu virusul West-Nile provin din aceeaşi comună din Bihor
Doi dintre cei cinci pacienţi bihoreni cu simptome ale infecţiei cu virusul West Nile sunt din aceeaşi localitate. Este vorba despre o femeie şi un bărbat de naţionalitate olandeză în vârstă de 85 de ani, ambii aduşi la Urgenţă din Diosig. Oamenii din comună recunosc că toata vara au avut probleme cu ţânţarii şi au fost nevoiţi să-şi ia măsuri de protecţie.
Bebeluș mort într-un spital clujean: aștepta o operație la inimă, dar a luat o bacterie
Zile de doliu la Timișoara în amintirea eroilor căzuți în Revoluția din 1989. Mărturiile revoluționarilor
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Accident grav pe un șantier din Capitală. O placă de beton a căzut peste un utilaj în care ar fi o persoană
Reacția lui Boloș după ce Fitch a revizuit perspectiva ratingului României
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
Concluzii după întâlnirea comisiei pentru controlul SIE cu directorul Gabriel Vlase
Cum a decis Nicușor Dan să intre în cursa pentru Cotroceni
Prima care a ajuns la spital a fost, la începutul lui septembrie, femeia de 67 de ani. Analizele au stabilit că, pe lângă insuficienţă cardiacă şi diabet zaharat, avea simptome ale infecţiei cu virusul West-Nile.
Infectarea a fost confirmată şi în cazul unui olandez aflat în vizită în România, care a fost internat o săptămână mai târziu la spitalul municipal din Oradea.
"Pacientul de pe Terapie Intensivă, momentan este intubat, fără o ameliorare evidentă a semnelor, simptomelor. Iar cealaltă pacientă este internată pe secția de Boli Infecțioase - o ușoară ameliorare în starea pacientei respective", a precizat dr. Andrei Csep, medic primar boli infecțioase.
Localnicii din Diosig spun că toată vara au avut probleme cu țânțarii.
"- Foarte mulți, foarte mulți au fost.
- Și cum vă protejați dumneavoastră vara?
- Luăm de la farmacie spray."
"- Știți cât de periculos este?
- Știu, cum să nu.
- Sunteți precaută vara atunci când vine vorba de țânțari?
- Categoric."
Autoritățile din comună au făcut două dezinsecții în acest an.
"Pe zone publice, spații verzi, parcuri, străzile principale, canalele colectoare. În mai am atașat o soluție și pentru căpușe, dar în august doar pe țânțari i-am stârpit", susţine Szabolcs Szekely, consilierul primarului din Diosig.
Infecția cu virusul West-Nile se transmite prin mușcătura de țânțar, iar cele mai predispuse sunt persoanele cu boli asociate.
"Trebuie menționat că forma gravă se manifestă în special la persoane peste 50 de ani care prezintă asociat diabet zaharat, o boală neoplazică, o altă boală cu imunitate scăzută", a explicat dr. Andrei Csep.
În Bihor, primul caz de infecție cu virusul West-Nile a fost confirmat în iulie, la un tânăr din Botoșani aflat la studii în Oradea. Alți doi bărbați au fost diagnosticați o lună mai târziu; unul dintre ei a murit din cauza complicațiilor.
"De asemenea, mai există un număr de trei probe trimise la laboratorul Centrului regional de sănătate publică Cluj în vederea identificării sau infirmării infecției cu West-Nile", a declarat dr. Dorel Țîrț, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor.
Potrivit medicilor, infecția cu virusul West-Nile se manifestă prin dureri de cap, febra ridicată, comă, convulsii și slăbiciune musculară.
Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News