Live

Distracţie la pensiunile de la munte, în prima zi de Paşte

Data actualizării: Data publicării:

Cei care au ales muntele pentru petrecerea sărbătorilor de Paşte au avut parte de o vreme superbă. După noaptea de Înviere, au ieşit la iarbă verde, au jucat fotbal, iar cei mai curajoşi au făcut chiar baie în piscine încălzite. O zonă de munte foarte apreciată de turişti a fost comuna Remeţi, din Bihor, unde pachetele de Paşte s-au vândut cu câteva luni înainte.

"Cojocul îl am de la străbunica mea, este un cojoc foarte vechi. Mă mândresc cu el şi tocmai asta e tradiţia aici, în zona noastră, de sărbători, să ne îmbrăcăm în costum tradiţional", a explicat Daniela Costea, reprezentanta unei pensiuni.

În aceastã ţinutã şi-au întâmpinat clienţii proprietarii unei pensiuni din Remeţi, judeţul Bihor. Tradiţia este încã o componentã importantã a turismului rural, iar clienţii care vin aici o fac pentru cã se simt ca acasã.

Temperaturile de peste 20 de grade din prima zi de Paşte i-au scos pe turişti în curtea pensiunii. Au fãcut baie, au jucat fotbal şi, când li s-a fãcut foame, s-au apucat sã-şi facã de mâncare.

"- Ce pregăteşti aici?
- O tocăniţă de miel tradiţională de Paşte, o reţetă proprie şi secretă a unui prieten. El mă ajută de la distanţă, e coordonator", explică un turist.

Clienţii au putut alege şi din oferta gastronomicã bogatã a pensiunii.

"Friptură din miel, ciorbă, drobul de miel, păstrăvul cu mujdei, o ruladă din porc, avem sarmalele cu mălai", a enumerat Adriana Costea, proprietara pensiunii.

Comuna Remeţi are o bisericã de lemn cu o istorie specialã. A fost construitã de Horia şi strãmutatã în localitate în 1877, când a fost sfinţitã. Pictura din interior este unicã în zonã.

"Pânza pictată aplicată pe lemn, pe scândură mai bine zis. Şi culorile şi nuanţele s-au păstrat din 1877, când a avut loc sfinţirea acestei biserici", explică preotul Dorin Hoca.

Un pachet de Paşte în pensiunile şi hotelurile din Bihor a început de la 120 de lei, camera dublã pe noapte, pânã la 1000 de lei de persoanã, cu patru zile de cazare, pensiune şi acces la piscinã şi SPA.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Constantin Gheorghiţă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Câteva zeci de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. 20 din ele au fost salvate. Alte trei au fost doar reperate

Măsuri obligatorii pentru a călători în siguranță. Ce nu trebuie să îi lipsească niciun călător în caz de urgență

Partenerii noștri