Live

Curtea de Apel, sentinţă în favoarea CJ Bihor | Administraţia judeţeană poate cumpăra băile şi hotelul Rimanoczy

Data publicării:
foto: crisana.ro

Curtea de Apel Oradea a dat câştig de cauză Consiliului Judeţean Bihor în procesul referitor la clădirea care a adăpostit băile şi hotelul Rimanoczy. Instanţa a respins apelurile formulate de banca Unicredit şi firma Remaxa Imobiliare SRL, împotriva deciziei Tribunalului Bihor, care a constatat nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului încheiat între bancă şi firma de imobiliare. În acest fel, administraţia bihoreană poate cumpăra clădirea pentru 310 mii de euro. Decizia instanţei nu este însă definitivă.

Magistraţii Curţii de Apel Oradea au respins ca nefondate apelurile în şedinţa de marţi, 23 octombrie. Judecătorii au menţinut astfel hotărârea Tribunalului care a constatat nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare a corpului B din imobilul din strada Pictor Nicolae Grigorescu nr. 1, Oradea, în care au funcționat Hotelul şi Băile Rimanóczy şi fosta cafenea Royal, încheiat de UniCredit Bank cu SC Remaxa Imobiliare SRL.

“Împotriva acestei hotărâri judecătorești, pârâții mai pot exercita o singură cale extraordinară de atac, recursul, care ar fi judecat de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În situația în care și recursul va fi respins, astfel încât Consiliul Județean Bihor să aibă definitiv câștig de cauză, instituția noastră își va putea exercita dreptul de preemțiune prin cumpărarea imobilului la prețul de piață”, se arată într-un comunicat al CJ Bihor.

Pe 3 martie anul recut, administraţia judeţului a votat în unanimitate alocarea sumei de 310.000 de euro pentru a cumpăra imobilul aflat în centrul municipiului Oradea.

”Avem obligația să păstrăm patrimoniul construit. Fostele Băi și Hotel Rimanoczy sunt clădiri emblematice ale orașului, iar Consiliul Județean Bihor nu poate rata ocazia de a cumpăra și renova acest imobil, mai ales că avem o hotărâre unanimă din partea aleșilor județeni. Am speranța că vom obține cât de curând o decizie favorabilă, iar clădirea impozantă din centru va fi din nou în slujba orădenilor”, a transmis Sándor Pásztor, președintele Consiliului Județean Bihor.

Editor web: Adrian Laboş

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după ce i-a scăzut prețul în urma a trei licitații nereușite

Primăria Capitalei caută clădiri cu risc seismic prin „evaluare vizuală”, cu ajutorul studenților de la Construcții

Un bloc de apartamente s-a prăbușit din senin în Istanbul. Un om a murit, alți opt au fost scoși dintre dărâmături cu răni

O farmacistă șefă din Bihor a decontat servicii medicale fictive de 377.000 de lei. Cu banii și-a cumpărat bijuterii, haine și o mașină

Partenerii noștri