Live

Cursa pentru fonduri europene. Funcţionarii Primăriei Oradea lucrează şi noaptea la întocmirea dosarelor pentru proiecte europene

Data actualizării: Data publicării:

E cursă contracronometru pentru fondurile europene. Autorităţile din Oradea muncesc la turaţie crescută pentru a atrage bani de la Uniunea Europeană. Specialiştii administraţiei stau uneori până noaptea la birou şi lucrează pe mai multe axe de finanţare. Mai multe proiecte sunt deja în derulare sau aproape de start.

Mai bine de jumătate din valoarea proiectelor realizate în ultimii ani în Oradea a fost susţinută cu fonduri europene nerambursabile.

"În sesiunea trecută de finanţări, Oradea a atras proiecte în valoare de peste 240 de milioane de euro, din care 150 au însemnat fonduri nerambursabile. Bugetul de investiţii al primăriei, strict din resurse proprii, este undeva între zece şi doisprezece milioane de euro pe an", a explicat Eduard Florea, directorul Direcţiei Economice din Primăria Oradea.

"Folosind, să zic, expertiza şi experienţa căpătată în perioada de finanţare 2007-2013, Primăria Oradea mizează din nou pe cartea fondurilor europene şi încercăm din greu să folosim toate axele şi toate sursele de finanţare care pot fi accesate de municipiu ca şi beneficiar", a declarat Marius Moş, directorul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primăria Oradea.

Reabilitarea reţelei de termoficare, încălzirea cu apă geotermală a două cartiere şi dezvoltarea Spitalului Muncipal sunt printre cele mai ambiţioase proiecte cu finanţare europeană aflate în derulare.

"Mai vorbim de zonele pietonale, mai putem vorbi de achiziţia de tramvaie, de reabilitarea de drumuri, poduri şi aşa mai departe. Termenele sunt foarte strânse, de aceea se lucrează într-un ritm alert", a precizat Marius Moş.

"Colegii de la Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională practic integrează toate aceste eforturi şi uneori lucrează şi pe timp de noapte", a confirmat Mircea Mălan, viceprimar al Oradei.

"Unul din proiectele de infrastructură ce vor fi realizate în perioada următoare este amenajarea unei linii tramvai care va face legătura între Calea Aradului şi cartierul Cantemir de-a lungul pârâului Peţa. Proiectul are o valoare de cinci milioane de euro şi este din fonduri europene", a relatat Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.

Investiţiile de peste 50 de milioane de euro din turism au avut ca efect atragerea, anul trecut, a 223 de mii de vizitatori în Oradea.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuţa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Majorarea taxelor sperie antreprenorii români. Ce spun oamenii de afaceri despre schimbarea sistemului de impozitare

Ciucă, despre suspendarea parțială a plăților din PNRR: Îi cer premierului să explice ce va face. Reacția lui Ciolacu

Comisia Europeană propune suspendarea parțială a plăților din PNRR. Șase jaloane nu au fost atinse de guvernul român

Kamala Harris a strâns donații de 1 miliard de dolari de când a intrat în cursa prezidențială

Partenerii noștri