Live

Cununi împletite, horă și paradă, de Ziua Iei, într-un parc din Oradea

Data actualizării: Data publicării:

Flori, bluze tradiţionale şi multă bucurie. Îmbrăcate în ii şi cu brațele pline de flori, zeci de orădence s-au strâns într-un parc din oraş, unde au împletit coronițe și s-au prins în horă. A fost modul în care au marcat Ziua Internațională a Iei și sărbătoarea Sânzienelor. La final, alaiul a pornit într-o paradă prin centrul orașului.

Două tinere au purtat cu mândrie costume tradiționale vechi de peste 60 de ani, țesute chiar de bunicile lor.

"Port costumul bunicii mele din zona Rogoz. Am pe mine un spăcel, așa zisă ie, cu poale, zadie și cojoc. Specificul zilei de sânziene: avem sânziene galbene, albe și flori de câmp", explică Antonia Dume.

"Îmi povestea cum se întâlneau fetele între sărbători să lucreze la haine, dar fiecare își ascundea modelul. Să aibă o ie, cel puțin, nouă pe Paști și cel puțin o altă piesă nouă la Crăciun", povesteşte Delia Șandro.

Adunate la o şezătoare într-un parc din Oradea, doamnele și domnișoarele au împletit coronițe din florile culese de pe câmp.

"Ne mândrim că suntem românce, că putem sărbători împreună și uite, e ceva frumos, împletim coronițe", spune o participantă la acţiune.

"Pentru mine e o bucurie că pot să duc mai departe tradiția, să împletim coronițe, să ne îmbrăcăm tradițional", comăpletează alta.

După ce au terminat coronițele, cei prezenți s-au prins în horă.

"Noi, generația asta, noi am trecut și noi le-am prins din start și din bunici, străbunici și așa mai departe și este bine și pentru tineri.

"Mesajul nostru este unul de suflet, unul de românism, în care promovăm ia, promovăm sărbătoarea românească și încercăm să aducem un plus de frumusețe comunității noastre", susţine Ligia Burtă, organizatoarea acţiunii.

La final, alaiul a pornit într-o paradă prin centrul orașului.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parada de 1 Decembrie din București: 2.500 de militari, 190 de mijloace tehnice și 45 de aeronave vor participa

Cea mai mare farsă de Halloween. Mii de oameni s-au strâns la Dublin să vadă o paradă care nu a mai avut loc

Castanii din Buzău au înflorit pentru a doua oară în acest an. O anomalie: „Arborii şi-au pierdut oarecum calendarul”

Cel mai arid deșert de pe planetă surprinde vizitatorii cu un fenomen rar de înflorire în timpul iernii australe

Partenerii noștri