Live

Conferinţele Bookland Evolution | "Cum ar fi să primeşti sfatul unui om de succes?"

Data publicării:

Tinerii orădeni au participat săptămâna trecută la conferinţele Bookland Evolution, care au avut loc în amfiteatrul Bibliotecii Judeţene din Oradea.

Ei s-au aflat faţă în faţă cu reprezentanţi ai mai multor domenii de activitate, care le-au împărtăşit din experienţa lor profesională. "Cum ar fi să primeşti nemijlocit sfatul unui om de succes, pe care să-l admiri, dar pe care nu ai avut încă şansa să-l întâlneşti faţă în faţă?" - a fost întrebarea pe care organizatorii le-au adresat-o elevilor şi studenţilor orădeni.

"Ideea acestei caravane a pornit la un târg de carte cu care am cutreierat toata ţara. Nu prea se vinde carte, dar oamenii sunt interesaţi nu sã citească, ci sã vorbeascã cu autorul. Noi încercãm sa aducem în faţa tinerilor oameni de succes, care sã le deschidã orizonturile, ca sã vadã cã şi în România se poate trãi bine, poţi sã ai succes fãcând ceea ce îţi place", a declarat Rãzvan Popescu, manager de proiect Bookland Evolution.

Printre speakerii invitaţi s-au numărat magicienii Eduard & Bianca, inventatorul Simona Bişboacă şi psihologul Radu Bonta.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Constantin Gheorghiţă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Digi24, în parteneriat cu Asociația Română a Băncilor, organizează șase conferințe-dezbateri dedicate educației financiare

(P) Oportunități pentru dezvoltarea comunităților locale prin tehnologie, inovare și educație

(P) “Smart Communities” – Conferință & Expo, 9 iunie, București

Conferinţa anuală UNSAR: Provocările lumii noi, o economie pregătită pentru neprevăzut

Partenerii noștri