Live

Concurenţă acerbă la Medicină, în Oradea

Data actualizării: Data publicării:

Vineri dimineaţă tinerii care vor să devină medici şi-au jucat ultima şansă de a intra la o facultate de profil din România. Este vorba despre cea de Medicină de la Oradea, ultima de profil din ţară care organizează admiterea în sesiunea de vară. Aşa se face că aici au susținut examenul atât candidații care au vrut de la început să studieze la Oradea, cât și cei care nu au fost admiși la alte facultăți. Zece candidaţi s-au întrecut pentru unul dintre locurile bugetate la Medicină Generală.

Unii emoţionaţi, alţii încrezători. Aşa au intrat, în această dimineaţă, cei aproape 900 de candidaţi înscrişi la examenul pentru specializarea Medicină Generală. Printre ei şi tineri care au mai trecut, acum câteva zile, prin febra admiterii. Pentru majoritatea însă, Oradea a rămas singura şansa de-a studia, din toamnă, medicina.

"- Am încercat la Cluj, iniţial, pentru că sunt mai aproape de zona respectivă şi nu a fost să fie.
- Şi pentru astăzi ai aşteptări?
- Da, chiar sper să fie bine, chiar cred că o să fie bine, nu o să fie chimia care o să mă încurce", spune un candidat.

"- Pregătit?
- Categoric. Până în gât. Plin de biologie.
- De unde atâta încredere?
- Nu ştiu, multă muncă, dedicaţie, nopţi nedormite."

Andreea Drăgoţel a venit tocmai din Prahova ca să susţină examenul de admitere. A fost admisă deja la o facultate de profil, însă vrea să-şi încerce norocul şi la Oradea. "Am intrat la medicină generală, la Universitatea Transilvania din Braşov. Când am plecat de acolo nu am apucat să aflu rezultatul şi am spus că mai bine să am de unde alege decât să am doar una."

Anul acesta, Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea a înregistrat cea mai mare concurenţă de până acum, la specializarea Medicină Generală. Taxa pentru locuri nebugetate este de 6.800 de lei.

"- 150 de locuri, 83 bugetate la Medicină Generală, pentru aceste locuri s-au înscris 860 de studenţi.
- Concurenţa e mare.
- Da, 10 pe un loc dacă luăm numai locurile bugetate şi în jur de 6-7 pe locuri per total."
- Aţi mai înregistrat o astfel de concurenţă?
- Nu", a declarat Annamaria Pallag, prodecan al Facultăţii de Medicină din Oradea.

Şi la Medicină Dentară s-au înscris aproximativ 400 de candidaţi pentru cele 85 de locuri, din care 40 fără taxă. Examenul va avea loc sâmbătă, la fel ca şi cele pentru specializările de 3 şi 4 ani.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuţa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O „eroare” a UNEFS a lăsat fără bani zeci de studenți premiați la un concurs cu fonduri europene

Studenții ucraineni ar putea fi incluși în programele de pregătire militară

Master în Toxicologie la UMF Timișoara. Viitorii medici vor învăța cum să trateze pacienții dependenți de droguri

„Fac altele, dar cu alte nume, bănuiesc”. Ce se întâmplă cu buletinele de vot de la turul II al alegerilor prezidențiale

Partenerii noștri