Live

Cod galben de ploi în nord-vestul ţării. Sunt posibile inundații

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Meteorologii au veşti proaste pentru locuitorii din nord-vestul ţării. Începând de sâmbătă după-amiază, de la ora 14, până duminică, la ora 8, Crişana, Maramureş, Banat şi vestul Transilvaniei intră sub atenţionare cod galben de vreme rea.

Foto: Inquam/Octav Ganea

Va ploua pe arii extinse şi cantităţile de apă cumulate vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 40-45 de litri pe metru pătrat, mai ales în Crişana şi în zona de munte. La altitudini de peste 1600 de metri precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare.

Spre sfârșitul nopții, izolat, în extremitatea vestică, vor fi precipitații mixte și condiții de polei. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze care vor depăși la rafală 50...55 km/h.

Tot în weekend va fi în vigoare un cod portocaliu de inundații valabil pentru Bihor și alte 10 județe din nord-vestul, nordul și centrul țării. Acesta va fi instituit în intervalul 18 martie, ora 6:00 - 19 martie, ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic - bazin superior (judeţul Cluj), Crişul Negru - bazin superior (judeţul Bihor), Crişul Alb - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj).

Redactor: Adrian Ciucuriţă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Cod portocaliu de viscol în zone din 14 județe. Care sunt zonele vizate de cod galben de vânt puternic și polei HARTĂ

Imagini apocaliptice. Cel mai puternic ciclon din 1934 a lovit teritoriul francez Mayotte. Numărul morților, necunoscut

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Partenerii noștri