Live

Amenzi de 200.000 de lei pentru tone de gunoaie aruncate într-o arie protejată

Data publicării:

Amenzi uriaşe pentru depozitarea ilegală a deşeurilor. Un operator de salubritate din Bihor a fost sancţionat cu 200 de mii de lei pentru că a aruncat tone de gunoaie în mijlocul naturii, inclusiv într-o arie protejată. Firma nu este la prima abatere de acest gen; în 2017 a mai fost amendată cu 40 de mii de lei. Garda de Mediu a aplicat sancţiunea cea mai mare, tocmai pentru că operatorul a recidivat. În plus, terenurile trebuie ecologizate în cel mult 7 zile.

Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au aflat de depozitele clandestine de gunoaie după ce au primit o sesizare. La doar 13 kilometri de oraşul Aleşd, pe drumul naţional care face legătura dintre judeţele Bihor şi Sălaj le-a apărut în faţă o imagine dezolantă. Pe o suprafaţă de puţin peste 2.500 de metri pătraţi erau împrăştiate câteva tone de gunoaie. Un alt depozit, de dimensiuni mai mici, a fost descoperit la marginea unei comune.

"Platoul pe care au fost aruncate ilegal deşeurile se află la mică distanţă de Drumul Naţional 1H. La faţa locului se pot observa cu uşurinţă urme de camioane, iar la marginea acestui platou se văd deja grămezile de gunoaie", a relatat Anca Deac, jurnalist Digi24 Oradea.

"În situl Natura 2000 RO 0322 Muntele Şes a abandonat circa 150 de metri cubi de deşeu municipal măcinat. A mai fost încă o abandonare pe teritoriul comunei Ţeţchea, mult mai redusă, circa 40-50 de metri cubi", a declarat Mihai Togor, comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor.

Pentru fapta comisă, operatorul de salubritate vinovat a încasat două amenzi a câte 100 de mii de lei fiecare: una pentru că nu a respectat autorizaţia de mediu care prevede că acesta trebuie să urmărească traseul deşeurilor până la descărcare, iar cealaltă pentru nerespectarea măsurilor impuse cu ocazia unui alt control, când aceeaşi firmă a primit o amendă de 40 de mii de lei tot pentru depozitare ilegală.

"- Un transport de acest gen trebuie să fie însoţit de formular de încărcare-descărcare, iar managementul deşeurilor presupune ca conducerea firmei de salubrizare să se asigure că aceste deşeuri ajung acolo unde trebuie, respectiv la depozitul ecologic, la noi Eco Bihor.
- Şi nu aveau.
- Nu aveau astfel de documente", a precizat Mihai Togor.

Directorul firmei de salubritate se apără şi spune că există un contract încheiat cu o firmă care s-a angajat să transporte gunoaiele la Oradea, dar că nu ştia că aceasta din urmă nu duce deşeurile la halda ecologică.

"Noi aveam un contract cu care mă ajutau ca o parte din deşeurile pe care eu nu le pot duce, pentru că nu am dotarea necesară, să le transport la groapa de gunoi din Oradea", susţine Octavian Sava, directorul firmei de salubritate.

Sava a recunoscut însă că actele care ar fi trebuit să însoţească camioanele până la depozit au lipsit din neglijenţa firmei: "E vorba de nişte anexe, asta a fost neglijenţa noastră că nu s-au eliberat acele anexe pe motiv că urmau să le facă cu transporturile ulterioare."

Cât despre amenzi, conducerea firmei va decide dacă le va imputa plata acestora celor care se ocupau de transportul efectiv.

Operatorul de salubritate are la dispoziţie şapte zile ca să ecologizeze zona şi 15 zile ca să plătească jumătate din minimul amenzilor. În caz contrar, fie le va contesta în instanţă, fie le vaplăti integral.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuţa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale. Ce riscă cei care le vând, dar și cei care le cumpără

Poliția îi amendează pe șoferii care nu au montat anvelopele de iarnă pentru drumurile acoperite de zăpadă sau polei

Animalele din regiunile devastate de inundații din Spania, expuse la boli din cauza străzilor pline de noroi și gunoaie

Desființarea ghenelor de bloc, obligatorie până în 2025, în București. Ar trebui să fie înlocuite cu zone de colectare selectivă

Partenerii noștri