400 de clădiri degradate din Oradea vor fi supraimpozitate cu 500%. La ce vor fi folosiți banii încasați
2019 va fi un an mai scump pentru 400 de proprietari de clădiri din Oradea, nevoiţi să plătească impozite cu penalităţi de 500%. Este vorba despre acele imobile care fie sunt abandonate, fie sunt într-o stare avansată de degradare. Banii astfel încasaţi vor fi folosiţi pentru sprijinirea proprietarilor de clădiri din centrul istoric care doresc să-şi renoveze faţadele.
România, codașă la numărul de contracte de muncă part-time
Plata cu cardul peste tot în România, inclusiv în piețe
Zegrean, despre supraimpozitare: „Așa au făcut comuniștii”
Ciucă: Nu discutăm despre o supraimpozitare, ci despre impozitarea anumitor venituri
Ministrul de finanțe vrea taxe mai mari pentru mașini și case mai multe
Mii de firme au cerut anul trecut amânarea plăților către buget. Acum s-au trezit că ANAF le-a blocat conturile
Ciolacu, criză de furie
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025
Politica de supraimpozitare a clădirilor nereabilitate din Oradea a început în 2017, cu palatele din zona centrală. 255 de proprietari au plătit atunci biruri mai mari, iar efectul imediat a fost creşterea spectaculoasă a numărului de faţade reabilitate. Aria de supraimpozitare a fost mărită, astfel că din 2019 toate imobilele din oraş lăsate în paragină vor avea de plătit impozite mai mari.
"Va fi un impuls pentru toți cei care sunt proprietari să facă ceva cu ele - să le vândă , să își caute parteneri, să le demoleze, să reconstruiască, să le schimbe destinația, dar cea mai proastă soluție este să le lăsăm în continuare câțiva zeci de ani în halul în care sunt acum", spunea, pe 19 decembrie 2018, primarul Ilie Bolojan.
Poliţiştii locali au inventariat în 2018 clădirile în ruină din Oradea, după care 400 de proprietari de clădiri au fost somaţi să aleagă: fie plătesc impozite cu penalităţi de 500%, adică de şase ori mai mari, fie îşi renovează proprietăţile sau schimbă destinaţia terenurilor. 30% dintre acestea sunt clădiri industriale, multe dintre ele aflate pe Calea Clujului sau pe Şoseaua Borşului.
"Eu cred că proprietarul trebuie să fie mai responsabil. Dacă nu are bani, să o restructureze, să o vândă la cineva sau dacă nu, atunci să suporte consecințele", consideră un localnic.
"E bine că îi supraimpozitează, pentru că e demult așa și nimeni nu face nimic", spune alt orădean.
Printre clădirile care au intrat în vizorul funcţionarilor de la primăria Oradea se află şi fostul sediu al fabricii Avântul, cea mai mare întreprindere de conserve din ţară în perioada comunistă. Decizia de lichidare a societăţii a fost luată în 1995, în urma unor datorii acumulate la bănci şi furnizori, iar societatea a fost privatizată în schimbul a 37 de miliarde de lei vechi. De atunci însă imobilul nu a mai fost întreţinut şi a ajuns o ruină.
"Clădirea înaltă de peste 25 de metri a fost abandonată în urmă cu mai bine de 15 ani. Nu au fost făcute lucrările de consolidare, iar în interior au început să crească chiar și copaci. Imobilul poate fi un pericol atât pentru trecători, cât și pentru mașinile parcate în zonă", a relatat Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea.
Afectată de supraimpozitare este şi Comunitatea Evreiască din Oradea, care are mai multe clădiri în această situaţie.
"Ai o clădire, deci trebuie să o întreții - este un lucru de bun simț sau de bun gospodar. Noi avem 4 sau 5 clădiri în zona istorică cu această problemă și sigur că e neplăcut să bagi să finanțezi atâția bani, dar clădirea e a ta, o folosești, o închiriezi, deci nu prea am ce să comentez, pentru că e o treabă corectă", a spus Felix Koppelman, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Oradea.
Fondurile strânse din aplicarea impozitelor majorate sunt folosite de primărie pentru renovarea faţadelor clădirilor istorice din Oradea. Municipalitatea le oferă proprietarilor un ajutor financiar fără dobândă pe o perioadă de cinci ani.
Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Gabor Szilagyi
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News