30.000 de persoane la concertele de sâmbătă, de la Toamna Orădeană. Autorităţile au anunţat, duminică, măsuri antiaglomeraţie
Nu mai puţin de 30.000 de persoane, după estimările organizatorilor, au participat la concertele Irina Rimes şi Holograf, care au fost găzduite, sâmbătă seara, de Cetatea din Oradea. Fortăreaţa s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul foarte mare de oameni - un adevărat record pentru cetate - care au dorit să asiste la spectacole.
foro: captură Facebook Toamna Orădeană
Potrivit jurnaliştilor de la Bihoreanul, care l-au citat pe Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, în afara cetăţii au rămas sâmbătă seara între 1000 şi 2000 de persoane. Astfel, în zona porţii de intrare s-au creat cozi uriaşe. Ca să fluidizeze accesul în zona de concerte, organizatorii au încercat să organizeze fluxuri de intrare şi ieşire.
În schimb, în interior atmosfera a fost foarte reuşită. Mii de oameni au cântat alături de Irina Rimes şi Holograf.
La finalul concertului trupei Holograf, organizatorii au demontat gardul metalic care delimita cele două sensuri de acces de sub poarta principală. Chiar dacă nu au fost incidente, a fost nevoie de minute bune pentru ieşirea din curtea cetăţii.
Ca să evite aglomeraţia în ultima seară a Toamnei Orădene, organizatorii au anunţat că duminică, de la ora 19, accesul în cetate se va face controlat și coordonat.
PENTRU A VEDEA MODUL DE ACCES ÎN CETATE, DAŢI CLICK PE PRIMA FOTOGRAFIE
"Îi rugăm pe toți cei care vor dori să se bucure de spectacolul ultimei zile de festival, să respecte indicațiile organizatorilor, să consulte planurile de acces și să se bucure de concerte și focurile de artificii, care vor închide ultima seară de Toamna Orădeană, ediția 2018", se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Editor web: Adrian Laboş
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News