Live

200 de elevi și dascăli, actori și regizori în piese de teatru antiviolență

Data actualizării: Data publicării:

Concursul preventiv „Mesajul meu antiviolență”, organizat de polițiștii bihoreni, a reunit peste 200 de elevi de gimnaziu şi profesori de la școli din județ. Organizați în 23 de echipe, aceștia și-au dat întâlnire la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, unde au concurat pentru a-şi dovedi cunoştinţele în materie de prevenire a violenţei în mediul şcolar.

foto: Poliția Bihor

Adolescenții au avut libertatea de a alege mesajele preventive și forma în care le transmit. Ei au prezentat 23 de scenete originale, în care au fost atât regizori, cât și actori. Acestea au fost notate de un juriu format din psihologi, profesori de artă teatrală, profesori și reprezentanți ai unor ONG-uri care activează în domeniul social.

”Prima probă, momentul artistic, a constat în demonstraţii de dans, muzică, sport sau scurte scenete, care au surprins efectele nocive pe care violenţa, indiferent de forma sa de manifestare, o are asupra adolescenţilor, dar şi metode de a contracara astfel de manifestări. Cea de a doua probă a concursului a constat în completarea unui chestionar cu 10 întrebări pe teme de prevenire”, au transmis organizatorii concursului, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Bihor.

Premiul I a revenit echipajului Şcolii Gimnaziale nr.1 din Săliște de Vașcău, locul al doilea a fost adjudecat de echipa Școlii Gimnaziale ”Nicolae Bogdan” Vașcău, iar echipajul de la Colegiul Național ”Iosif Vulcan” Oradea s-a clasat pe locul al treilea.

Premiul special pentru cea mai bună interpretare a fost obţinut de Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu” Oradea, iar cel mai bun mesaj preventiv a fost creat de de elevii Liceului Tehnologic Nr.1 Dobrești – structura Școala Gimnazială nr.1 Hidișel: ”Fii mare când ești mic, ca să nu fii mic când ești mare!”

Editor web: Adrian Laboș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Protest în școlile din Focșani. Elevii sunt îndemnați să vină cu pături și mănuși la ore: „Căldura nu este o materie opțională”

Școli fără căldură în prag de iarnă. Cum învață zeci de copii din Gorj în săli de clasă cu calorifere reci

„Pot merge pe jos sau călare”. Scandal într-o comună din Gorj, după ce primarul a suspendat transportul elevilor cu microbuzele școlare

Partenerii noștri