Un ministru, probabil, longeviv. Bătălia violentă care se dă în spatele reflectoarelor puse pe şefia DNA
Bătălia împotriva reformelor în justiţie şi a instituţiilor de luptă anticorupţie cunoaşte o mutare a centrului de greutate, dinspre DNA, spre instanţa supremă. O stare de fapt care tinde să dobândească o autonomie sporită care să o facă pe cât posibil de imună chiar şi unei eventuale reaşezări a scenei politice într-un viitor nu foarte îndepărtat.
10 mai 2018. Inspecţia Judiciară anunţă, pe contul său de Facebook, demararea unui control tematic extins "privind dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanțelor judecătorești în anul 2018". După cum veţi vedea în citatul de mai jos, un accent urma a fi pus pe dosarele în care s-a dat o decizie, dar nu a fost redactată şi motivarea.
Citatul exact din comunicatul Inspecţiei Judiciare:
"Verificările vor viza dosarele având ca obiect atât infracțiuni de corupție cât și infracțiuni asimilate acestora pentru care fie inculpații sunt persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică cum ar fi parlamentari, miniştri, secretari de stat, conducători ai autorităţilor administrative centrale, prefecţi, consilieri judeţeni etc., fie valoarea prejudiciului este mai mare de 50.000 lei.
De asemenea, vor fi avute în vedere dosarele de mare corupție aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de stadiul procesual, inclusiv cele care, deşi nu se mai află efectiv pe rolul instanţelor de judecată, nu au fost încă soluţionate definitiv (dosare în curs de motivare a hotărârilor judecătoreşti, aflate în termenul legal de exercitare a căilor de atac sau care urmează a fi înaintate instanţei de control judiciar sau altei instanţe), precum și dosarele care sunt susceptibile de exercitarea recursului în casație".
19 iulie 2018. Într-un interviu acordat postului Realitatea TV, Cristina Tarcea, preşedinta instanţei supreme, arată, printre altele, că a "acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat".
Altfel, mai sublinia Tarcea, "or să suporte consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară".
De la rostirea acestor cuvinte şi până la transformarea preşedintei ICCJ în ţintă mobilă nu a mai fost decât un pas.
Liderul PSD a reacţionat imediat şi virulent, în primul rând declarându-se "şocat", apoi acuzând faptul că Tarcea "a spus-o cu subiect şi predicat că se face presiune să se facă motivarea mai repede, să se facă presiune să se facă procesul mai repede şi că acum sunt în căutare de judecători să se găsească minim trei din cinci".
E limpede că Dragnea urmăreşte cu atenţie şi îngrijorare evoluţiile din propriul dosar, în care a fost condamnat recent la trei ani şi jumătate (cu executare), dar asta nu scuză sub nicio formă minciuna prin omisiune a preşedintelui Camerei Deputaţilor, care, referindu-se la luarea de poziţie a şefei ICCJ, a făcut abstracţie de intenţia comunicată de Inspecţia Judiciară, în luna mai.
O atitudine care, dat fiind istoricul liderului PSD, probabil că nu mai surprinde, însă nici nu trebuie să fie scăpată din vedere. Asta, cu atât mai mult cu cât, în completarea anunţului din mai, Inspecţia Judiciară a transmis, chiar zilele trecute, că va verifica termenul de redactare a hotărârilor judecătoreşti, ca şi activitatea magistraţilor-asistenţi... de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (toate detaliile AICI).
Însă atacul lui Liviu Dragnea la adresa Cristinei Tarcea nu reprezintă un caz izolat, izvorât din interesul personal al unui politician în materie de înfăptuire a justiţiei.
Ba din contră, în ultimele luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar mai ales preşedinta acesteia au devenit ţinte prioritare pentru o anumită parte a politicului. O stare de fapt care a devenit încă şi mai vizibilă după "rezolvarea" cazului Kovesi.
Din acest punct de vedere, atitudinea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, este mai mult decât grăitoare. Pornind de la acelaşi interviu acordat de şefa ICCJ, Toader a acuzat-o pe Tarcea că face politică şi s-a întrebat dacă "este normal ca un judecător să critice un ministru".
Asta, în condiţiile în care şefa instanţei supreme taxase tocmai politizarea excesivă la care asistăm în mandatul lui Tudorel Toader, inclusiv sau mai ales modul absolut partizan în care ministrul a condus operaţiunea de demitere a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA (detalii AICI).
De menţionat, în treacăt, că acelaşi ministru al Justiţiei care se declară intrigat de interferenţele dintre politică şi justiţie nu a găsit oportun să amendeze derapajul lui Dragnea la adresa lui Tarcea.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News