A murit meritocrația? Cum se explică avântul idealismului socialist și al populismului în societățile occidentale

Meritocraţie înseamnă să alegi persoanele talentate cu scopul de a le promova pe baza realizărilor lor. Sună ideal, nu-i aşa? Dar, în realitatea zilelor noastre este greu de demonstrat că într-adevăr sunt oamenii potriviţi la locul potrivit. Un faimos sociolog britanic, Michael Young, a inventat conceptul de meritocraţie în secolul trecut. De atunci, tema este dezbătută intens, mai ales în mediile politice. Este sau nu un mit meritocraţia?

„Mulţi care au fost la putere în vremea comunismului au reuşit să rămână la putere sau să se îmbogăţească în epoca postcomunistă. Este nevoie de o ajustare, nu este o trăsătură permanentă a regimurilor postcomuniste în Europa de Est. Cred că prin guverne puternice, care sunt gata să învingă corupţia şi nu pot fi cumpărate de mogulii comunişti, problema va fi rezolvată” , spune, într-un interviu pentru Digi24, jurnalistul Toby Young, nimeni altul decât fiul inventatorului conceptului de meritocraţie. 

Să primim recompense în funcţie de cât am făcut, să fim promovaţi după calităţile pe care le avem, să fim apreciaţi pentru merite şi aşa mai departe. Fiecare dintre noi s-a gândit măcar o dată că a fost nedreptăţit în anumite situaţii, în care ştia că a fost mai bun decât ceilalţi. Meritocraţia este un concept pe care îl aprobăm, în teorie, dar care se dovedeşte greu de pus în practică în societate. Până la urmă, câţi dintre noi chiar ştiu cum s-ar comporta dacă la un moment dat ar avea acces nelimitat la o putere mare de decizie?

Povestea lui Michael Young, lordul socialist care a inventat un termen cu care nu era de acord: „meritocrație”

Balazs Barabas, jurnalist Digi24: Noi toţi tânjim după meritocraţie, ca opusul nepotismului, a superficialităţii şi a contraselecţiei. Care este percepţia dvs despre meritocraţie, de ce o studiaţi?

Toby Young: Mă interesează meritocraţia pentru că tatăl meu, Michael Young, a scris o carte în 1958 intitulată „Dezvoltarea meritocraţiei”, acum 61 de ani. El a introdus acest termen, ca să descrie ceva cu care nu era de acord. Toată viaţa lui a fost un socialist egalitar convins. El era împotriva meritocraţiei, deoarece credea că dacă dai inegalităţii aparenţa dreptăţii, ceea ce este cazul într-o societate meritocratică, atunci este mai probabil ca inegalitatea să continue. El credea că meritocraţia susţine piaţa liberă şi capitalismul în Vest şi voia ca ele să fie înlocuite cu un sistem socialist. Din cauza aceasta nu-i plăcea meritocraţia. Eu sunt un liberal clasic, deci mie îmi place meritocraţia.

Balazs Barabas: Dar el era un lord, da?

Toby Young: El nu era lord prin naştere, a fost făcut lord pe merit, de către Jim Callahan, care era prim ministru la vremea aceea, între 1977 şi 1979.

Balazs Barabas: Cum a devenit socialist în Marea Britanie, într-o perioadă când capitalismul şi abordarea capitalistă erau foarte puternice în ţara dvs?

Toby Young: Cred că tatăl meu s-a maturizat din punct de vedere politic în anii 1930, pe vremea Marii Recesiuni. Şi ca alţi tineri energici, implicaţi în viaţa politică de atunci, el era atras de Partidul Comunist. Credea că capitalismul era sortit eşecului, că ciclurile dezvoltării şi recesiunii în cele din urmă se vor prăbuşi şi vor face loc unei economii socialiste, mult mai stabile. Apoi s-a depărtat de Partidul Comunist şi a devenit un social-democrat. Mulţi ani a activat în Partidul Laburist, apoi a plecat şi de acolo, ca să înfiinţeze Partidul Social-Democrat în Marea Britanie. Spre sfârşitul vieţii sale s-a întors în Partidul Laburist. Nu s-a depărtat niciodată de principiul egalităţii. Dar avea reţinerile sale faţă de socialismul la nivel de stat.

Toby Young: Sunt un liberal clasic, sunt sceptic față de poziția politică a tatălui meu

Egalitarismul nu este bun şi de aceea, de-a lungul timpulul sistemele care s-au bazat pe acest concept au eşuat. El este însă mereu la modă în rândul tinerilor, care pentru că la vârste fragede tind să fie idealişti, încep să creadă că cel mai bine ar fi ca toată lumea să se bucure de acelaşi tratament. Bineînţeles, teoria este funcţională dacă vorbim despre drepturile şi libertăţile esenţiale, dar îşi pierde credibilitatea în faţa realităţilor naturale, în care oamenii sunt înzestraţi cu abilităţi diferite.

Balazs Barabas: Dar a impune egalitarismul în mod artificial este întotdeauna periculos, nu?

Toby Young: Da, desigur. Sunt un liberal clasic şi un apărător al pieţei libere şi am mari reţineri faţă de implicarea statului. Am văzut câte rele pot provoca state mari, influente, nu doar în Europa de Est, ci şi în întreaga lume. Deci, sunt de acord cu dvs şi sunt sceptic faţă de poziţia politică a tatălui meu. De asta simpatizez ideea meritocraţiei şi cred că tatăl meu avea dreptate. Cred că meritocraţia ajută la legitimarea inegalităţilor care sunt consecinţele inevitabile ale dominanţei puterii de stat, care lasă oamenii să se descurce în viaţă, să câştige bani dacă pot, să acumuleze bunuri şi averi, dacă pot. Eu cred că toate astea sunt în ordine şi puterea de stat trebuie să permită acest lucru şi cred că meritocraţia ajută la legitimarea unor inegalităţi, care sunt consecinţele inevitabile ale acestor lucruri. Deci, din acceastă cauză îmi place meritocraţia, îmi place modul în care motivează oamenii, că inegalitatea este bună. Dacă câştigi mai mult ca alţii este pentru că ai muncit mai mult, că ai un talent înnăscut pentru asta.

Balazs Barabas: Aici, în Europa de Est am văzut întotdeauna meritocraţia ca pe ceva legat îndeaproape de ţările occidentale, de Europa de Vest, ca ceva care alimentează piaţa liberă, pieţele capitaliste şi un nivel de trai mai ridicat. Cum vedeţi meritocraţia în Europa de Vest, în comparaţie cu Europa de Est?

Toby Young: Cred că meritocraţia începe să-şi piardă din strălucire în Europa de Vest şi în SUA. Un profesor la facultatea de drept de la Universitatea Yale, pe nume Daniel Markovits, a publicat un atac dur împotriva meritocraţiei, cu titlul „Capcana meritocraţiei”. Iar printre universităţile din America, mai ales cele de elită, există acum un scepticism deosebit şi suspiciune faţă de meritocraţie. Ei cred că este doar o cale pentru ca elita albilor să-şi legitimeze privilegiile şi să-i excludă pe alţii. Iar în unele state occidentale cred că începe să capete această percepţie. Şi este o satisfacţie pentru mine să văd că în multe ţări est-europene, foste comuniste, meritocraţia încă are acea atracţie pe care o avea în anii 1950-60 în Marea Britanie şi SUA, mai ales în Estonia, Letonia, deci economiile puternice ale fostului Pact de la Varşovia.

Efect de bumerang. Cum a contribuit meritocrația la succesul lui Trump

Concursul şi premiul sunt instrumente ale meritocraţiei. Dacă dovedeşti că eşti cel mai bun, atunci primeşti recunoaştere. Acest exemplu poate fi aplicat la orice domeniu de activitate. Dar pentru că totul în această lume este controlat de oameni şi fiinţele umane au slăbiciuni, sunt foarte multe cazuri când regula „cel mai bun câştigă” este abandonată.

Balazs Barabas: Care credeţi că sunt aspectele pozitive şi negative, în orice societate, ale aspiraţiei către meritocraţie şi a dorinţei de a o impune?

Toby Young: Cred că tatăl meu a avut un argument foarte bun împotriva meritocraţiei. Şi anume că inevitabil, în orice societate, dar mai ales într-o democraţie liberală bazată pe economia de piaţă, averea este acumulată de un grup mic de oameni, de vârful societăţii. Asta era avantajos pentru toată lumea, dar dacă nu ai avere substanţială, dacă nu ai succes, dacă copiii tăi nu au succes, nu obţin rezultate foarte bune la şcoală, atunci într-o societate meritocrată eşti forţat să accepţi că aşa e drept să fie. Dacă cei de la vârf şi-au câştigat poziţia, dacă îşi merită averea, atunci trebuie să admiţi în sinea ta că îţi meriţi poziţia joasă, meriţi faptul că nu prea ai succes. Şi asta generează resentimente. Deci, în cartea tatălui meu, scrisă ca o serie de eseuri fictive, plasate în 2034, cartea se termină cu prăbuşirea societăţii meritocrate pe care o descrie, cu răsturnarea ei printr-o revoluţie violentă, în care cei săraci îi răstoarnă pe cei bogaţi, această mică elită meritocrată. Una din ideile pe care le exprimă Daniel Markovits în cartea sa este că meritocraţia a contribuit la o inegalitate a veniturilor tot mai mare în SUA, unde 0,1% din populaţie a acumulat o avere uriaşă, iar pentru restul, salariile stagnează, nu devin mai bogaţi, ceea ce a creat o tensiune, iar el vede succesul lui Donald Trump ca pe o manifestare a acestei nemulţumiri populare foarte adânci faţă de meritocraţie şi a inegalităţilor pe care le generează.

Oamenii sunt mereu nemulţumiţi, pentru că vor dori mereu ceva ce li se pare că nu au. În acest context şi sistemele politice ajung să fie mai populare sau nu.

Socialismul nu a fost niciodată mai „la modă” în SUA ca acum. Cum se explică atracția elitelor

Balazs Barabas: Ne vom întoarce la Donald Trump, dar putem spune, uitându-ne în urmă, la anii '40, '50, despre capitalism că nu este bun, dar nu avem altceva mai bun?

Toby Young: Este interesant că în rândul elitelor liberale metropolitane în sfera britanică, dar şi în Europa occidentală, capitalismul nu a fost niciodată mai nepopular. Nu vorbim din anii 1930. Ceea ce este ciudat, pentru că deşi am avut o recesiune globală în 2008, nu a fost nici pe departe ca Marea Recesiune din anii '30.

Majoritatea economiilor vestice şi-au revenit din recesiune, salariile cresc, şomajul este scăzut, inflaţia la fel, economia Chinei prinde aripi, statele africane merg foarte bine după ce au adoptat sistemul capitalist. Deci, este o curiozitate că în timp ce capitalismul merge foarte bine pentru oamenii de rând, printre oamenii educaţi, capitalismul nu a fost niciodată mai respins, începând din 1930. Şi vedem reînvierea ideilor socialiste, mai ales printre elitele educate, deci socialismul nu a fost niciodată mai „la modă” în SUA, ca acum.

Şi este posibil ca Bernie Sanders, un socialist apologetic, să fie candidatul democraţilor la preşedinţie. Probabil că nu, dar este posibil. În Marea Britanie îl vedem pe Jeremy Corbyn aproape la un pas să preia puterea. Este posibil să fie următorul prim-ministru, mulţi cred că este foarte probabil. Deci, este o curiozitate.

De ce acolo unde capitalismul şi-a demonstrat „bona fide”(n.r. funcţionalitatea), s-a dovedit mult mai de succes decât socialismul, ori de câte ori s-a încercat socialismul, a eşuat şi a dus la foamete, deposedări, erodarea libertăţii de exprimare şi a libertăţilor individuale, cum de oamenii au acest fel de obsesie romantică a egalitarismului, dacă s-a dovedit cât de imposibil de realizat este?

Este uimitor, cred că are de-a face cu psihologia, are cauze în trecutul evoluţionist, cred că nu am evoluat suficient din punct de vedere psihologic de la era societăţilor primitive. Pe atunci, fiecare membru acţiona conform posibilităţilor şi nevoilor sale şi da, asta are sens, trebuie să-ţi uneşti resursele ca să supravieţuieşti într-o pădure ostilă, primitivă. Dacă cineva acumulează mai mult într-o pădure primitivă, este pentru că probabil îi trişează pe fraţii şi pe tovarăşii săi. Cred că avem acest set primitiv al intuiţiilor morale care fac socialismul, egalităţile sociale să pară atractive, din punct de vedere moral. Deşi am văzut iar şi iar că are consecinţe catastrofice atunci când oamenii încearcă să urmeze această cale utopică, socialistă.

Toby Young: Declinul religiei în Occident are legătură cu renașterea naționalismului și a idealismului socialist

Simţul comunităţii începe să dispară de acolo unde el era. Iar societăţile care nu cred că dacă îmi va fi bine mie, îi va fi bine şi vecinului meu şi tot aşa, au tendinţa să se apropie de lideri extremişti, care lasă senzaţia că ştiu să facă ordine.

Balazs Barabas: Capitalismul este respins de o masă mare de oameni, practic în toate ţările Europei, dar rezultatul nu este doar o popularitate mai mare a ideilor socialiste, ci şi a celor de extremă dreaptă. Nu credeţi că există ceva ciclic în relaţie?

Toby Young: Cred că una din cauzele pentru care acum scade în popularitate este că oamenii înţeleg mai greu o idee centrală. Şi anume că, printr-un comportament egoist, prin urmărirea propriilor interese realizăm şi interesele tuturor celorlalţi. Că prin cooperarea pentru a ne atinge scopurile egoiste, creăm o economie din care toţi profităm. Este ideea filosofului Adam Smith, a ideii „mâinii invizibile” care îi ridică pe toţi.

Oamenii preferă nu atât individualismul egoist, cât experienţele colective. Iar prin absenţa religiei, care să ofere acel sens al vieţii şi identităţii, ei îl caută în altă parte. Capitalismul pare să domine în vestul Europei şi în SUA împreună cu creştinismul. Pe măsură ce creştinismul pierde din putere, capitalismul pare mai golit şi mai fără sens şi se adresează unui aspect acuzativ, material şi individualist al identităţilor noastre, în timp ce noi tânjim după ceva mai important, mai transcendental, care să dea vieţii noastre un cadru şi un sens. Iar în anumite ţări acest lucru ia forma unei renaşteri a naţionalismului, în alte ţări ia forma renaşterii idealismului socialist. Dar cred toate acestea au legătură cu declinul religiei în întregul Occident.

Boris Johnson, un adept al meritocrației?

Balazs Barabas: Vedem un nou soi de politicieni care apar, Donald Trump, Boris Johnson, Bolsonaro. Dar poate că nu sunt chiar atât de noi, pentru că îl vedem pe de altă parte pe Erdogan, în Turcia, preşedintele Putin, în Rusia. Deci, vedem aici un fel de criză a meritocraţiei?

Toby Young: Cred că există o relaţie între dominanţa meritocraţiei în tot Vestul şi creşterea populismului. Noi nu doar perpetuăm privilegiile albilor bogaţi cu educaţiile lor de elită, vrem să îi ajutăm şi pe alţii să se alăture companiei noastre şi să avanseze. Dar acest lucru de multe ori sună pentru oameni ca ceva în afara lumii lor. Oamenii care nu prea au succes, este vorba în special de oameni albi, în speţă albi needucaţi, din clasa muncitoare, care sunt demonizaţi de elita meritocrată, care nu le dă şanse egale, şi cred că şi asta a contribuit de exemplu la succesul electoral al lui Donald Trump în SUA, al UKIP în Marea Britanie.

Dar cred că Boris Johnson s-ar simţi neplăcut să fie pomenit împreună cu oameni ca Donald Trump. El se consideră un conservator liberal. Da, este un patriot, da, vrea să iasă din UE, a condus campania din referendum pentru ieşirea din UE, dar se autodefineşte ca un conservator liberal. El sprijină imigraţia pe baza unor punctaje şi mai puţin a graniţelor deschise, el sprijină căsătoria celor de acelaşi sex, a participat la un marş gay la Londra purtând o pălărie roz, când era primarul Londrei. Deci, cred că nu-i place să fie băgat în aceeaşi oală cu alţi lideri populişti de dreapta. El vrea să scoată Marea Britanie din UE, el luptă cu elita metropolitană liberală care vrea să rămână, dar imediat ce a reuşit, cred că va intra rapid la centru şi va încerca să atragă liberalii metropolitani care au părăsit Partidul Conservator înapoi în tabăra partidului.

Balazs Barabas: Apropo de BREXIT am două întrebări. Una: chiar crede Boris Johnson că aceasta va aduce Marii Britanie o nouă eră a înfloririi? A doua, ce Dumnezeu se întâmplă acum în Marea Britanie? Există o cale de ieşire?

Toby Young: Da, cred că Boris crede sincer că Marea Britanie se va descurca mai bine în afara UE. Nu cred că argumentul lui este în primul rând unul economic. Cred că este vorba mai mult de a ne recâştiga suveranitatea şi a nu fi parte a unor State Unite ale Europei.

Ce se întâmplă acum? Este destul de haotic şi se pare că avem o nouă criză constituţională, practic, în fiecare zi. Boris pare a fi ţinut prizonier în Downing Street de alianţa deputaţilor Brexit no-deal în Camera Comunelor, care nu vor să iasă fără un acord şi nu vor să rişte ca Boris Johnson să ne scoată fără acord. Iar în acest moment poziţiile sunt îngheţate. Dar cred că Boris şi echipa sa speră să găsească o soluţie, iar marea lor speranţă este că vor găsi o cale să convingă UE să fie puţin mai flexibilă asupra acordului de retragere şi să permită o soluţie alternativă ori pentru o clauză de garanţie (backstop) pentru întreaga Marea Britanie sau doar pentru Irlanda de Nord.

Discută cu Barnier, cu Jean-Claude Juncker, sperând să găsească o cale şi este posibil să reuşească un acord cu care toţi sunt mulţumiţi, va trece de Camera Comunelor şi vom ieşi cu un acord pe 31 octombrie. Acesta este cel mai fericit scenariu pentru Boris. Îi dau o şansă de 1 la 3. Cred că este mai probabil că nu va reuşi să convingă UE să-şi schimbe poziţia atât de mult încât să meargă în Camera Comunelor cu un nou acord şi să treacă votul.

Balazs Barabas: Cum vedeţi chestiunea meritocraţiei în Europa de Est? Avem multă corupţie, ceea ce este contra meritocraţiei. Vedeţi ţările acestea ca scufundându-se în corupţie sau există o cale de ieşire pentru România şi alte ţări?

Toby Young: Corupţia este o problemă în Europa de Est. Parţial pentru că mulţi care au fost la putere în vremea comunismului au reuşit să rămână la putere sau să se îmbogăţească în epoca postcomunistă. Dar asta pare mai mult un efect temporar. Este nevoie de o ajustare, nu este o trăsătură permanentă a regimurilor postcomuniste în Europa de Est. Şi cred că prin guverne puternice, care sunt gata să învingă corupţia şi nu pot fi cumpărate de mogulii comunişti, atunci problema va fi rezolvată.

Editare web: Luana Păvălucă

• Etichete:
• coruptie
• nationalism
• populism
• socialism
• meritocratie
• toby young
• michael young

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei