Editorial Și dacă statul român e, din ignoranță, complicele legionarilor?
„Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi."
„Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
„Prin organizație cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura și violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violență pentru schimbarea ordinii constituționale sau a instituțiilor democratice, naționalismul extremist.”
Sunt doar trei articole din Legea nr. 217/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.
O lege pe care statul român nu o cunoaște, nu o aplică și nu o respectă. Ea a fost adoptată ca formă fără fond, pentru a proiecta o imagine de țară care își asumă erorile trecutului, așa cum face orice stat matur, puternic și demn (ca și în cazul oamenilor, numai națiunile cu complexul propriei condiții minore sunt negaționiste și refuză orice vină).
Doar că, în realitate, cei chemați să aplice această lege refuză de cinci ani să o facă. Toate cercetările penale se sting de la sine. Poți nega Holocaustul, poți vinde oriunde și oricând cărțile lui Zelea Codreanu și Hitler, îi poți elogia pe Antonescu și pe legionari – și nimeni nu aplică legea împotriva ta.
„Dom’le”, spun reprezentanții Justiției, „sunt chestiuni încă cercetate de istorici, nu ne putem pronunța”. Ba vă puteți pronunța, aveți legea 217/2015. Știți ce fac atunci oamenii legii? Trimit o scrisoare la Academie sau Facultatea de Istorie, câte unui ciudat negaționist. Care răspunde, desigur, că „sunt chestiuni asupra cărora istoricii nu au căzut de acord”.
Apariția și extinderea fenomenului neo-legionar este, în mod categoric, o vină a statului român. A justiției, cu precădere. Care nu a acționat la timp și care a sfidat orice sesizare, până când problema a luat amploare. O complicitate generalizată a pledat pentru punerea batistei pe țambal în aceste chestiuni.
Pe de o parte, ți se sugera că avem fenomenul sub control, că neo-legionarii sunt infiltrați și controlați, că nu are sens să ne enervăm când un iubitor de Zelea Codreanu merge în fața institutului Wiesel ca să se pozeze, plin de importanță, făcând un salut fascist – că dacă îl cumva în pedepsim nu facem decât să îi creștem vizibilitatea.
Pe de altă parte, mulți dintre cei cu răspunderi în acest domeniu – oameni ai legii, istorici, academicieni – sunt pe jumătate complici cu fenomenul și nu înțeleg gravitatea lui: „Antonescu a făcut și lucruri bune”, „Legiunea a avut și idealuri nobile”, „Nu prea au fost românii vinovați de Holocaust” – toate aceste idei pot fi regăsite în medii mult, mult mai sofisticate decât am crede.
Pentru că avem încă elite formate în național-comunism sau în anii 1990 – anii entuziasmului Cioran-Eliade-Țuțea-Noica – când bucuria de a redescoperi cultura română interbelică i-a făcuți pe mulți să înghită pe nemestecate toate erorile (uriașe!) ale generației crescute de Nae Ionescu.
Adevărul este că nu avem procurori pregătiți să înfrunte toate subtilitățile fenomenului neo-nazist, așa cum în 1990 nu aveam experți anti-corupție. Ministerul Justiției nu a fructificat parteneriatul cu Ambasada SUA, a Germaniei, a Israelului pentru a forma specialiști în această direcție. Sau, dacă a făcut-o, rezultatele nu se văd.
Orice discuție despre revirimentul legionarismului rămâne doar verbiaj atât vreme cât statul român își va fura singur căciula, pretinzând că luptă cu un fenomen pe care, în realitate, îl combate doar în statistici sclipitoare pentru export. Și atâta timp cât crimele trecutului nu sunt asumate cu onestitate și bărbăție.
Dacă vreți să vă convingeți că suntem încă departe de asta, mergeți la Academie și cereți cinci păreri despre Antonescu, legionari și Holocaust. Răspunsul va trăda o cumplită ambiguitate morală.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News