O reformă vitală pentru România. Lecţia alegerilor de la Chişinău
Bătălia pentru Chişinău s-a soldat cu victoria fără echivoc a partidei pro-europene, ceea ce e deja o reuşită remarcabilă, dar mai mult decât atât a pus în lumină cât de uşor îi poate fi unei societăţi să evite catastrofa dacă are la dispoziţie instrumente democratice elementare.
"În Chișinău s-a dat iarăși un vot geopolitic, s-a votat ideologia, nu competența managerială reală. Deși pe durata mandatului de primar orășenii se plîng de gropi, de canalizare proastă, de construcții ilegale, de corupție și servicii necalitative, în campania electorală mulți dintre ei s-au arătat preocupați de probleme politice abstracte, nu de problemele reale ale orașului. Acesta este un fenomen regretabil, care se repetă a câta oară, spre nefericirea tot a orășenilor, care pătimesc apoi patru ani de pe urma acestor preferințe emoționale de-o zi". Este de înţeles nervozitatea preşdintelui comunist Igor Dodon, căruia îi şi aparţin cuvintele de mai sus, în condiţiile în care victoria lui Andrei Năstase are semnificaţii ce depăşesc graniţele Primăriei Chişinău. Este o victorie care, în primul şi în primul rând, ameninţă numeroasele calcule subterane care se fac în capitala Republicii Moldova, în perspectiva scrutinului parlamentar din toamnă.
Ca atare, alegerile locale de duminică pot fi considerate mai degrabă o lovitură de deschidere decât un deznodământ. Asta, ca primă observaţie.
A doua, în schimb, ar ţine de faptul că scrutinul câştigat de Andrei Năstase demonstrează puterea implacabilă a mecanismului electoral în două tururi, în condiţiile în care candidatul pro-european, pornit teoretic cu a doua şansă, s-a impus totuşi în faţa a două forţe redutabile: Rusia şi oligarhul Vladimir Plahotniuc. Dovadă că, acolo unde cadrul general oferă toate premisele, jocul nu e dinainte jucat, iar opinia publică îşi poate impune punctul de vedere chiar şi în faţa celor mai eficiente şi bine finanţate maşinării de propagandă.
Nu este nevoie de un efort intelectual supraomenesc pentru a pricepe şi aici, în România, că trebuie luptat pe toate căile pentru reintroducerea votului în două tururi la locale. Trecerea la acest mecanism are un potenţial major de schimbare a atmosferei politice, consolidând practic exerciţiul democratic.
De exemplu, sporeşte reprezentativitatea şi legitimitatea câştigătorului, căci una e să câştigi alegerile cu 50% plus unu după două tururi, şi alta cu 30% sau mai puţin, din primul tur. Apoi, e limpede că permite o competiţie mai largă şi le acordă o şansă reală unor actori noi (partide sau independenţi). Sau: încurajează electoratul să opteze pentru cine vrea (în turul I) şi apoi să dea un vot pragmatic, în turul II, acesta fiind de altfel un important test de turnesol cu privire la preferinţele imediate ale alegătorilor.
Nu în ultimul rând, aplicat la cazul concret al României, un scrutin local în două tururi poate decupla masiv PSD de la exercitarea puterii centrale fără a şi avea un merit real sau cu precizie măsurabil.
De ce? Votul într-un singur tur avantajează din start partidele mari şi în special formaţiunea aflată la guvernare. În primul caz, pentru că sunt foarte bine organizate, potente financiar şi răspândite în teritoriu. În al doilea, pentru că prezenţa la guvernare (încă) permite direcţionarea discreţionară de resurse în teritoriu, după criterii politice, pregătind astfel din timp terenul pentru scrutinul local. Iar social-democraţii au excelat tot timpul la acest capitol.
Prin urmare, alegerea primarilor din două tururi, adică la capătul unui exerciţiu electoral cât mai complet din punct de vedere democratic, devine cu atât mai dezirabilă azi, când asistăm la o exercitare a puterii locale şi centrale care capătă la vârful PSD sensul de exercitare a puterii totale.
Hotărârea cu care Liviu Dragnea şi partidul pe care îl conduce blochează tentativele opoziţiei de a reveni la scrutinul local în două tururi nu reprezintă o surpriză, ci mai degrabă o luare de poziţie logică în contextul agendei de acaparare a întregii puteri, deziderat pe care Dragnea şi PSD îl ascund tot mai puţin. În noiembrie 2017, însuşi Tăriceanu recunoştea că ALDE şi PSD au poziţii diametral opuse pe acest subiect: "Noi considerăm că este mai avantajos pentru noi şi pentru un exerciţiu democratic la alegeri mai complet ca alegerea să se facă în două tururi de scrutin. Colegii din PSD au o părere opusă". Iar pe parcursul acestei prime jumătăţi de 2018, sabotajele PSD au continuat în Parlament, deopotrivă în comisii şi în plen.
"Reducem democraţia"... vorbele profetice ale Vioricăi Dăncilă sau actul ratat cum au etichetat alţii gafa recentă a premierului, surprind cu precizie esenţa privării alegătorilor români de a se exprima în două tururi la scrutinul local.
"Și, ca să nu existe echivoc, eu o spun deschis, simplu și explicit: eu vreau să ne unim cu Moldova", declara Dragnea la şedinţa solemnă a Parlamentului de la Bucureşti dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Problema de fond însă rămâne aceeaşi: n-ai cum să rămâi credibil când vorbeşti de paşi sincron România-Moldova în timp ce, în planul acţiunii politice, subminezi punţi esenţiale pentru apropierea celor două state pe baze cât mai democratice posibil. Iar una dintre acele punţi aruncate în aer de acutala guvernare şi liderul celui mai mare partid de la Bucureşti e tocmai realinierea la scrutinul local în două tururi.
Existenţa acestuia, la Chişinău, a frânat la timp (vom vedea, e drept, şi pentru cât timp) îndepărtarea totală a Republicii Moldova de Occident.
Absenţa lui, la Bucureşti, a accelerat, în cel mai prost moment posibil, apropierea tocmai de sferele geopolitice interesate ca dincolo de Prut să predomine nuanţele de gri.
Greu de crezut însă că Dragnea şi PSD îşi vor schimba optica în privinţa votului în două tururi, în condiţiile în care proaspătul rezultat de la Chişinău le-au dat şi lor calculele peste cap...
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News