Editorial Loialitate față de valorile liberale, nu loialitate pentru un singur om!
Bilanțul primelor alegeri interne PNL în organizațiile județene și de sector, în București, ne arată că PNL alege să se adapteze unei noi etape din viața sa.
Victoriile echipei pro-Cîțu semnalează o direcție proaspătă. Dar păstrăm una dintre cele mai importante tradiții doctrinare ale PNL: orientarea pro-europeană, pro-reformă care a fost constanta discursului liberal din România, încă din 1875. Acum, Europa se schimbă, iar împreună cu ea și România - și noi. De aceea, miza acestor alegeri nu este detronarea unei persoane. Miza este viitorul liberalismului din România!
„Setea de putere” nu va justifica niciodată atitudini ostile. „Setea de schimbare”, însă, este cheia unei guvernări performante.
PNL are o agendă ambițioasă pentru România, iar următorii opt ani sunt esențiali pentru a aduce țara la standardele socio-economice europene. Anul 2024 va fi un test pentru această ambiție – patru alegeri electorale. Dar până atunci, PNL mai are un examen de promovat. Este vorba despre reformare și adoptarea unei noi viziuni liberale. Această reformă trebuie să pornească de la nivelul conducerii PNL. Și ea începe cu înțelegerea ideii că reforma unui partid poate fi făcută atât timp cât performează la guvernare.
După o luptă epuizantă cu sistemul infracțional pesedist, după asumarea guvernării într-o pandemie gravă, PNL are nevoie de reîmprospătare, de o nouă interfață care să susțină proiectul reformist PNL 2024. Este nevoie de schimbare. Evitând-o, PNL nu face nimic altceva decât să își riște viitorul pe scena politică. Urmează o perioadă cu mari provocări, cea mai dificilă fiind cea a dezvoltării României, cu reforme mult așteptate de 30 de ani.
Iar oamenii aleși până acum în organizațiile județene și de sector, și care susțin o nouă viziune pentru PNL, sunt deciși să alieneze România standardelor europene, atât din punct de vedere social, cât și economic! Guvernarea Cițu a oferit deja o nouă viziune asupra liberalismului: progresistă și bazată pe rezultate concrete! Dovada eficienței acestei viziuni liberale vine inclusiv de la Comisia Europeană care a transmis, miercuri: „România are o prognoză de creștere economică de 7,4%!” Cea mai mare creștere economică dintre toate statele UE!
Tocmai de aceea, competiția internă din PNL nu ar trebui să se desfășoare prin atacuri politice de natură să submineze autoritatea guvernului! PNL nu este partidul unui singur om, ci al tuturor membrilor săi. În politică, victoriile - precum și înfrângerile - sunt colective.
Liderii de partid vin și pleacă.
De aceea, loialitatea ar trebui să existe față de un principiu, o convingere, o idee. Nu față de o singură persoană. Asta ne dorim pentru PNL: loialitate față de valorile liberale.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News