Editorial Instaurarea dreptăţii. O arhitectură a oportunităţilor pentru România
Trăim un moment istoric când timpul nu ne mai aşteaptă. Suntem în plină revoluţie a noilor tehnologii. Lumea se află, cum spunea Thomas L. Friedman (care, apropo, îşi are originile în România) într-un editorial din New York Times, într-unul dintre momentele sale prometeice, mai spectaculos ca toate celelalte, când instrumente noi, moduri de gândire noi, surse de energie la care n-am fi visat, conturează o nouă paradigmă a realităţii, în care „nu poţi schimba doar un lucru, trebuie să schimbi totul (…) – cum creezi, cum concurezi, cum colaborezi, cum lucrezi, cum înveţi, cum guvernezi”.
Departe de această competiţie globală tot mai intensă, România încă îşi pune eternele întrebări existenţiale, patinând în gol. Cu încă multe întrebări şi nici un răspuns. Riscăm, ca, în atâtea rânduri, să ne strivească tăvălăugul istoriei.
Există clipe care pot deveni astrale, atunci când diferenţele ideologice se şterg, dreapta şi stânga dispar şi singura direcţie politică devine naţiunea, demnă şi prosperă, într-o umanitate care îşi pregăteşte schimbarea la faţă: geostrategică, economică, tehnologică.
La fiecare ieşire publică, încerc să avertizez asupra acestei iminente coliziuni cu un viitor căruia trebuie şi noi, românii, să fim pregătiţi să îi devenim co-decidenţi, co-designeri. Altminteri, prefacerile fără precedent ne vor centrifuga în periferia perdanţilor, într-un pustiu al speranţei, pe care fii noştri şi fii fiilor noştri vor fi obligaţi să îl părăsească.
Mai avem timp? Suntem în ceasul al doisprezecelea şi trebuie, în sfârşit, să răspundem cu un Proiect Naţional la întrebarea cum să ne atingem potenţialul. Un Proiect Naţional, Busola Strategică, aşa cum l-am numit, capul compas al direcţiei generale a ţării pentru următorul deceniu. L-am articulat încă de anul trecut şi e încă, pentru decidenţi, un frumos exponat de vitrină. Întrebării de ce nu ne-am atins potenţialul până astăzi am încercat să-i răspund formulând o analiză pe care am intitulat-o “Paradoxul Românesc”, arătând istorico-statistic, că am beneficiat mai mereu de cele mai generoase premise şi am sfârşit în cele mai păguboase concluzii, de unde şi peramenenta frustrare a unui popor care nu mai poate să aştepte.
Am avut astăzi onoarea să mă aflu, din nou, alături de un gânditor remarcabil al zilelor noastre, doamna Minouche Shafik, decan al London School of Economics şi autoarea unei lucrări fundamentale, care a devenit deja reper pentru mulţi lideri politici: “Ce ne datorăm unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai bună”.
Cred că aceasta e întrebarea de la care trebuie să înceapă şi construcţia naţională, socio-economică a ţării noastre: ce ne datorăm unii altora. În societatea românească, ne datorăm, mai mult ca oricând, viziune şi curaj.
Nedreptatea e rădăcina tuturor relelor, nedreptatea se simte în interiorul graniţelor României - unde domnesc inechităţile-, nedreptate au simţit milioanele de români care şi-au căutat rostul în lumea largă.
Leacul nedreptăţii nu poate fi decât o nouă arhitectură a oportunităţilor, având drept garant un nou contract social, cu norme şi reguli, gândit să ne aşeze pe trambulina spre un Salt Istoric, care să ne scoată din blestemul stagnării şi al perpetuei amânări, să ne asigure un loc vizibil pe scena istoriei, printre națiunile dezvoltate, prospere, puternice și influente ale Europei.
Nu mai trebuie să căutăm vinovaţi, ci să identificăm rapid vizionari.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News