Exclusiv Europa își va recăpăta forța
Ultimele săptămâni au zdruncinat din temelii lumea în care trăiam. Viețile noastre obișnuite par deja o amintire. În momentul de față, dintre cei care citesc aceste rânduri, unii au avut deja simptome, mulți cunosc pe cineva care este bolnav și toți suntem îngrijorați pentru cei dragi.
Chiar dacă situația în care ne aflăm este unică, facem parte cu toții din soluție: toți cetățenii, dar și întreprinderile, orașele, regiunile, națiunile și întreaga lume. Da, este adevărat: la început, Europa a fost oarecum luată pe nepregătite de un dușman necunoscut și de o criză fără precedent ca amploare și ca viteză de propagare. Încă mai suferim consecințele acestui start ratat.
Dar astăzi Europa se ridică, unită. Iar acest lucru este posibil datorită valului puternic de compasiune care se manifestă în întreaga noastră Uniune.
În ultimele săptămâni, medici și asistenți medicali ieșiți la pensie s-au întors la datorie, iar milioane de cetățeni s-au oferit să facă tot ce pot pentru a-și ajuta semenii.
Sunt restaurante care livrează mâncare personalului medical epuizat, mari case de modă care confecționează halate pentru personalul din spitale și producători auto care se transformă în producători de ventilatoare.
Această solidaritate este contagioasă – și ea este în centrul Uniunii noastre.
Datorită acestui impuls, vedem din nou adevărata Europă. Europa în care ne unim forțele pentru a face ceea ce niciunul dintre noi nu ar putea face de unul singur. Astăzi, Europa a răspuns prezent și muncește din răsputeri pentru a salva cât mai multe vieți omenești, pentru a proteja veniturile cetățenilor și a relansa economia.
În ultimele săptămâni am luat măsuri care până nu demult erau de neimaginat. Am adoptat măsuri prin care normele privind ajutoarele de stat au devenit mai flexibile ca niciodată, astfel încât întreprinderile mari și mici să poată beneficia de sprijinul necesar. Am relaxat normele bugetare mai mult decât oricând, pentru ca fondurile naționale și europene să ajungă rapid la cei care au nevoie de ele. Datorită acestor măsuri, instituțiile UE și statele membre au putut aloca 2 800 de miliarde de euro pentru combaterea crizei – cel mai puternic răspuns din lume.
Săptămâna aceasta, Uniunea Europeană merge și mai departe. Am propus o nouă schemă, denumită SURE, care va ajuta cetățenii să își păstreze locurile de muncă și veniturile, iar întreprinderile să se mențină pe linia de plutire în perioada de inactivitate generală.
Schema va oferi 100 de miliarde de euro pentru a ajuta guvernele să le ofere compensații salariaților din întreprinderile constrânse să își reducă programul de lucru și va putea, de asemenea, să îi susțină pe lucrătorii care desfășoară activități independente.
Astfel, cei aflați în dificultate vor putea să își plătească chiria, facturile și alimentele și vor contribui, la rândul lor, la viabilitatea altor întreprinderi.
Iar în vederea intensificării luptei pentru salvarea de vieți, am decis să redirecționăm toate fondurile rămase în bugetul din acest an. Acest instrument dedicat sprijinului de urgență va contribui la asigurarea echipamentelor medicale vitale și la creșterea numărului de teste efectuate.
O astfel de criză nu se rezolvă cu jumătăți de măsură. De aceea în anii următori ne vom strădui să scoatem economia din criză. În acest scop, vom avea nevoie de investiții masive sub forma unui Plan Marshall pentru Europa. Iar în centrul acestor eforturi va trebui să se afle un buget nou și puternic al UE.
Avantajele sunt evidente: bugetul UE și-a dovedit eficacitatea ca instrument de solidaritate și modernizare. Fiind un buget pe șapte ani, acesta creează siguranță pentru investitori și fiabilitate pentru toate părțile implicate.
Lumea de astăzi arată însă foarte diferit de cea de acum câteva săptămâni. Prin urmare, și bugetul nostru va trebui să fie diferit. Este un moment crucial, în care economiile afectate de criza actuală vor trebui să își pornească motoarele, pentru a relansa piața internă.
Miile de miliarde de euro care sunt cheltuiți astăzi pentru a evita o catastrofă mai mare reprezintă o investiție în protecția noastră viitoare și vor angaja generații întregi. De aceea, următorul nostru buget va trebui să fie investit într-un mod inteligent și sustenabil, care să contribuie la menținerea a ceea ce ne este drag și să reînnoiască sentimentul de apartenență în rândul națiunilor europene.
Este esențial să cheltuim resursele pentru a investi în viitorul nostru, de exemplu în cercetarea inovatoare, infrastructurile digitale, energia curată, economia circulară inteligentă și sistemele de transport ale viitorului. Un astfel de plan Marshall va contribui la construirea unei
Europe mai moderne, mai durabile și mai reziliente. Aceasta este Uniunea care, sunt convinsă, se poate naște din criza actuală, așa cum s-a întâmplat după fiecare criză din istoria noastră.
Pentru acest efort enorm, pentru această nouă Europă, un lucru este necesar mai presus de orice: europenii trebuie să își dorească un viitor comun, în care să ne susținem reciproc.
Ceea ce văd astăzi în Europa ne arată calea de urmat și mă umple de mândrie. Viitorul Europei sunt medicii polonezi care sar în ajutorul Italiei. Sunt cehii care trimit 10 000 de măști Spaniei și altor țări.
Sunt avioanele care transportă bolnavi din nordul Italiei către spitale din estul Germaniei sau trenurile care duc bolnavi în țări învecinate, unde sunt disponibile paturi de terapie intensivă. Sunt bulgarii care le trimit echipamente de protecție austriecilor și austriecii care le trimit măști italienilor.
Este prima rezervă europeană comună de echipamente medicale sau sunt ventilatoarele și kiturile de testare achiziționate în comun de aproape toate țările, de la România la Portugalia, și care urmează să fie trimise Spaniei, Italiei și altor țări.
Puterea și solidaritatea acestei Uniuni le-au simțit și miile de europeni care erau blocați în Vietnam, Africa de Sud sau Argentina și au fost aduși acasă cu un zbor european.
Cu fiecare dintre aceste acte de solidaritate, Europa se ridică puțin mai mult. Și nu am nicio îndoială că Europa își va reveni rapid. Unită.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News