Etapa următoare a sistemului financiar
WASHINGTON, DC – Deceniul care a trecut de la criza financiară globală a fost cel puțin tumultuos. Este adevărat că nu a început niciun război important și că am reușit mai mult sau mai puțin să evităm greșelile din timpul Marii Depresiuni care a dus în anii 1930 la protecționism, falimentul băncilor, austeritate severă și un mediu deflaționist. Dar noile tensiuni din piață arată că aceste riscuri nu au fost eradicate atât de bine pe cât se pretinde.
Într-un fel, povestea crizei financiare din 2008 a început în momentul când cererea globală a luat naștere din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial. Inițiative precum cea a instituțiilor de la Bretton Woods (Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional), Planul Marshall și Comunitatea Economică Europeană au sprijinit reconstrucția unor porțiuni semnificative din economia mondială. În ciuda Războiului Rece (sau poate datorită acestuia), a fost repornită și globalizarea care fusese oprită de războiul mondial.
Acest proces de globalizare a fost întrerupt la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970 din cauza războiului din Vietnam, a încetării convertibilității în aur a dolarului american, a șocului suferit de prețul petrolului în 1973 și a unei mari stagflații. Dar Statele Unite și Marea Britanie au realizat atunci un fel de revoluție conservatoare și o renaștere a politicilor economice neoliberale care includeau dereglementări masive, liberalizarea comerțului și o deschidere fără precedent a conturilor de capital.
Chiar dacă acest proces de globalizare reproiectat a ajutat creșterea economică și dezvoltarea, efectele sale au fost inegale, iar schimbările financiare și economice produse au luat-o înaintea adaptărilor etice și legale. Consecințe importante au avut instrumentele financiare inovative care au fost utilizate fără inhibiții, supuse doar unei supravegheri indulgente și unei slabe reglementări. În consecință, finanțele au devenit stăpânul economiei globale în loc să fie doar un servitor al acestora.
Astfel, atunci când criza a lovit, aceasta a fost profundă și cu implicații vaste, iar revenirea economică puternică de astăzi nu a anulat lipsa de încredere în sistemul financiar care a urmat. Acest lucru a fost dovedit de evoluțiile politice din SUA și Europa. Administrația președintelui american Donald Trump continuă să promoveze o abordare politică de tipul “America First”, care recent s-a materializat în impunerea unor tarife mari la importul de oțel și aluminiu. Votul pentru Brexit din Marea Britanie reflectă un recul similar. În acest timp, capitalismul de stat oferă propriile sale protecții economiei din China.
Dar polarizarea unor noi modele de competiție și împiedicarea schimburilor comerciale nu sunt o soluție pentru restabilirea încrederii. În schimb, ar trebui să revendicăm controlul asupra sectorului financiar pentru a ne asigura că acesta servește economia și nu invers, prin fixarea unor obiective de comun acord, începând cu acelea stabilite deja la trei conferințe importante din 2015.
La cea de a treia Conferință Internațională pentru Finanțarea Dezvoltării, care a avut loc la Addis Abeba în Etiopia, participanții au stabilit prioritățile economice, sociale și ecologice cu care trebuie să se alinieze fluxurile de finanțare și politicile pentru o dezvoltare durabilă. La summit-ul Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă din New York, țările membre ale ONU au adoptat oficial o nouă agendă globală ambițioasă. Iar la Conferința ONU privind Schimbările Climatice (COP 21) din Paris, statele au căzut de acord să mențină încălzirea globală sub 2° Celsius peste nivelul pre-industrial.
Articularea acestor obiective a fost un prim pas important. Dar dacă suntem serioși la nivel mondial cu privire la aceste obiective comune, trebuie să stabilim un mecanism eficient pentru finanțarea acestora, susținut de reglementări bine concepute care să creeze stimulentele adecvate. Iar până acum planeta nu a făcut progrese suficiente pe acest front, așa cum putem observa din continuarea alocărilor greșite de capital.
Părțile interesate trebuie să adopte o viziune pe termen mai lung a operațiunilor de business și a strategiilor de investiție. Sistemul financiar trebuie să devină util, să balanseze progresul spre obiectivele acceptate la nivel global cu nevoia de a genera venituri financiare suficiente pentru a se asigura că progresul este durabil.
În unele locuri, angajamentul față de obiectivele globale a fost până acum destul de slab. În cazul SUA și al acordului de la Paris, angajamentul a fost pur și simplu revocat. Dar pentru a reuși, trebuie ca toți să se implice, inclusiv creditorii multilaterali care să corecteze vechile instrumente și să dezvolte rapid altele noi pentru a mobiliza capitalul din sectorul privat. În ceea ce privește sectorul privat, el trebuie să fie deschis către o abordare nouă a parteneriatului public-privat. Nu este posibil să pretinzi că aspiri la schimbare în timp ce te agăți de modele de lucru învechite.
Mai general, trebuie să ne asigurăm că beneficiile tehnologiei sunt împărtășite de toată lumea. În acest scop trebuie să urmăm sfatul lui David Lipton, director general adjunct al FMI, și să depășim abordarea de tip OHIO (“own house in order” - propria casă în ordine) pentru a trece la o strategie mai exigentă de tip CA (“collective action” - acțiune comună).
Nu va fi o cale ușoară însă aceasta nu este o scuză pentru apatie. Ca investitori, consumatori, votanți și cetățeni, trebuie să ne facem auzită vocea pentru a ne asigura că sistemul financiar este folosit la promovarea valorilor comune și a binelui public. Doar astfel vom putea evolua de la simpla evitare a unei noi crize devastatoare la construirea unui viitor mai bun.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News