Live

Aterizarea forțată pe care o vestește poziţia Comisiei de la Veneția pentru PSD și ALDE

Laurențiu Mihu Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ministrul Justiției trebuie să ia primul tren spre Iași și să îmbrace haina notarului, iar coaliția PSD-ALDE, care l-a sprijinit și i-a dictat modificările legislative care au dinamitat justiția și amenință statul de drept, poate începe să împacheteze. Din Europa nu va ieși România, ci cei care au condus-o până acum în direcția asta.

Iată de ce nu a fost nicio clipă vreo surpriză lipsa de apetit a PSD-ALDE și a Curții Constituționale conduse de Valer Dorneanu să aștepte pronunțarea Curții de la Veneția înainte de a transpune în realitate opera de masacrare a justiției
Oricâtă incompetență, slugărnicie și rea-credință au avut la bază inițiativele lui Tudorel Toader, Nicolicea, Șerban Nicolae ori Florin Iordache, toți aceștia, la pachet cu șefii lor, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au fost mereu conștienți că de la Comisia de la Veneția va veni în toamna asta o palmă pe măsură. 

Așa că au mers înainte, cu orice risc și cu toată nădejdea că, cu zecile de fronturi deschise împotriva statului de drept, vor reuși până la urmă să facă ireversibilă distrugerea înainte de pronunțarea Comisiei de la Veneția. 
Logica lor a fost simplă: la ce vor mai servi, concret, recomandările înaltului for, dacă ele vor ateriza într-o Românie deja ieșită de pe orbita statului de drept, și, de facto cel puțin, din UE?

Nu au acordat însă atenție numeroaselor semnale (care au apărut încă din primele secunde de după adoptarea OUG 13 și s-au manifestat până în zi de azi) că nici societatea, nici o bună parte din angajații sistemului de justiție și nici partenerii strategici nu sunt pregătiți să accepte fără luptă asediul PSD-ALDE. 
Acestei stări de spirit, acestei situații de fapt i se datorează marele eșec al coaliției în a desăvârși, într-un timp scurt și care să o pună la adăpost, subordonarea totală a justiției și a aparatului de stat. 

Opoziția întâmpinată pe parcurs nu i-a întors din drum, dar i-a întârziat foarte mult, atât de mult, încat pentru Dragnea personal spectrul carceral a devenit o amenințare aproape palpabilă, iar pentru coaliție, ca întreg, recomandările Comisiei de la Veneția vin într-un moment în care încă își pot face efectul și reseta jocul. 

Dar poate mai presus de toate astea e forța de simbol pe care o are raportul Comisiei. 
Prin ceea ce forul în cauză reprezintă și prin modul în care a deconstruit efortul politicienilor români care au legiferat în beneficiul fărădelegii, Comisia de la Veneția a devenit practic prima entitate internațională care recunoaște într-un document de o asemenea anvergură ceea ce Dragnea și acoliții săi neagă de dimineața până seara: puterea politică de la București a intenționat să scoată România din spațiul euroatlantic. 

Totodată, Comisia de la Veneția devine și prima entitate a cărei misiune constă în păzirea fundamentelor Uniunii Europene care admite, chiar dacă implicit, că un asemenea comportament e intolerabil și va fi sancționat. 
În raportul dat publicității azi e vorba, sigur, despre ce trebuie făcut și ce nu trebuie făcut în sistemul de justiție, dar înainte de toate, e vorba de a pune într-o dezbatere lipsită de menajamente ceea ce îi este permis și ceea ce nu ii este permis unei țări membre din spațiul comunitar. 

Dragnea, Tăriceanu, Tudorel Toader și Iordache au în această perioadă ocazia să vadă o sinergie în acțiune a forurilor europene competente să se pronunțe asupra comportamentului membrilor UE. 
E greu de crezut că sus-numiții, ca și alți politicieni din orbita lor nu au remarcat în ultimele săptămâni creșterea în intensitate, număr și duritate a luărilor de poziție venite de la Bruxelles pe tema fondurilor UE, de exemplu.

Nu poate fi întâmplător că printre ieșirile cele mai stridente și lipsite de empatie față de foștii colegi de partid se numără cele ale comisarului european Corina Crețu. 
Care, "coincidență", nu a ezitat să ridice din nou tonul tocmai în ziua în care Comisia de la Veneția era așteptată să publice raportul despre starea statului de drept și a justiției. 

Nu peste multă vreme va veni și un vot cu multe semnificații în Parlamentul European, după ce acum nu mult timp Guvernul Dăncilă a fost luat la țintă fără milă în plenul legislativului comunitar. 

Un lucru e cert: tratamentul pe care, în doze tot mai ridicate, forurile europene îl administrează puterii de la București, începe să semene cu o terapie de șoc. Iar asta nu s-ar fi întâmplat, cu siguranță, dacă în cancelariile influente și în birourile factorilor de decizie din instituțiile de la Bruxelles România nu ar fi fost percepută ca un stat aflat în pericol să eșueze. 

Așa cum referendumul pe care Dragnea miza a demonstrat încă o dată ce înseamnă să duci o politică pentru care nu ai primit mandat de la populație, la fel, ceea ce Comisia de la Veneția a decis azi și ceea ce, foarte probabil, vom vedea în următoarea perioadă de pe alte paliere europene, le arată celor de la PSD și ALDE cât e de riscant să guvernezi în răspărul angajamentelor internaționale pe care ți le-ai asumat. 

Plasarea României pe orbita Vestului a fost un deziderat pentru care, la vremea potrivită, românii au făcut sacrificiile cuvenite, iar partenerii externi eforturi uriașe. Iar prezența în cei 11 ani scurși pe această orbită a adus țării și cetățenilor ei dividende fără precedent în istoria locului - economic, în planul securității, al libertății de mișcare și de expresie. 

Tocmai de aceea, acum, când pericolul de a ieși din această zonă de siguranță e mai real ca oricând din cauza unor lideri politici fără scrupule, Europa a decis să nu mai facă economie nici la cuvinte, nici la măsuri. 

Din această perspectivă, raportul Comisiei de la Veneția poate fi privit ca un prim și promițător pas. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Partidul SOS România a sesizat CCR privind mandatul președintelui Klaus Iohannis

Gardul de la Cotroceni a fost vandalizat. Mesajul lăsat de un bărbat pe gardul palatului și amenda primită

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, acuză PSD de șantaj și presiuni asupra membrilor de partid. Reacția lui Marcel Ciolacu

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Partenerii noștri