Live

Editorial Atacul dronelor. Și, desigur, Imperiul prostiei și incompetenței contraatacă

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:

Nu ne atacă, nimeni, oameni buni. Haideți să liniștim populația, că o luăm razna cu toții. Acesta este un citat exact și extrem de ofuscat din prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, enervat de întrebările presei despre adăposturile antiaeriene instalate de Armată în Deltă și despre noua dronă care ar fi căzut la 9 kilometri de Tulcea. 

Pentru că presa este de vină, ca întotdeauna, pentru că nu este normal ca oamenii să fie îngrijorați și să-și pună întrebări despre viața lor. Sătenii din Ceatalchioi, de la Plauru, Nufăru, Victoria, sunt isterizați de presă, nu de faptul că le zboară rachetele rusești pe deasupra capului în fiecare noapte și că le cad drone în stufăriș. 

Deputatul PNL Pavel Popescu, aflat, conform propriilor declarații, într-o continuă căutare a spionilor ruși prin București, a acuzat, săptămâna trecută, când fusese găsită prima dronă căzută în Deltă, că cei care vorbesc la televizor și scriu în presă despre acest subiect slujesc interesele Moscovei și că poate ar trebui ca Guvernul să schimbe legislația și să fie interzis, probabil, dreptul cetățenilor de a vorbi despre altceva decât stabilește domnul Pavel Popescu. 

Probabil că spioni ruși sunt și românii care azi dimineață au sunat la 112 ca să anunțe că le zboară drone peste case, și primarul din Ceatalchioi care a tot sesizat autoritățile că e potențial pericol din cauza bombardamentelor de peste malul Dunării și a fost ignorat, pentru ca după aceea tot el să găsească singur prima dronă căzută în România. 

La fel, probabil spioni ruși sunt și jurnaliștii care, în câteva ore, ducându-se pe malul Dunării să relateze despre subiect, au găsit singuri mai multe resturi de dronă decât a găsit Armata României în trei zile de căutări, după ce îl pusese și pe Klaus Iohannis în situația de a le da asigurări românilor că „nicio bucată” de dronă sau obiect militar al Rusiei nu a căzut pe teritoriul țării, pentru ca a doua zi dimineața să se afle, ce să vezi, că erau mai multe bucăți, un crater și o explozie. 

Presa e de vină că sperie populația, și oamenii sunt singuri de vină că se sperie aiurea când au bombardamente la câteva sute de metri de casele lor, nu sunt de vină pentru starea de nesigurnață și incertitudine nepăsarea și incapacitatea ditamai corpului militar de elită care face parte cu mândrie din NATO, să găsească ceva în tufele de papură. 

Într-un reportaj realizat de Hotnews în Ceatalchioi, săptămâna trecută, localnicii povesteau că au venit doi băieți de la Armată, cu un Duster, au umblat un pic prin iarbă și au plecat, că nu aveau probabil chef să-și murdărească bocancii și uniformele și mașina prin noroaie și baltă. 

Ciolacu are dreptate, nu ne atacă nimeni, oameni buni. Ne atacă doar incompetența și prostia, ca de obicei. Rusia nu vrea să atace România, stat NATO, nu se pune problema să țintească rachetele către malul nostru de pe Dunăre. E adevărat, este posibil ca, parte a războiului hibrid, Moscova să se fi gândit să inducă niște panică, pentru că reacțiile oamenilor sunt previzibile, la fel cum e posibil ca la Kremlin să se fi făcut niște miștouri pe seama operațiunii „unde e drona, uite drona, nu e drona”. 

Dar mai bine decât ne atacăm noi nu ne poate ataca nimeni. Ni s-a spus întotdeauna că suntem breji în NATO, că suntem deștepți și frumoși și apreciați, nu prea avem noi dotări și altele - vezi șocurile suferite de batalionul de francezi când s-a instalat la Cincu și fumul gros scos de navele militare scoase la parada de Ziua Marinei - dar, clar suntem miez. Apărăm Flancul Estic, suntem bravi și pe aici nu se trece. 

Doar când trec dronele rușilor și ajung la 15 kilometri distanță de graniță, ne mai scapă. Că sunt parșive, zboară sub radar, în roi, să ne păcălească că sunt păsări. Și când ministrul de externe al Ucrainei ne anunță, colegial, băi românilor, vedeți că v-au căzut drone rusești în ogradă, noi îi dăm peste obraz tupeistului, la nivel de omolog: Nu e adevărat nimic!

Și după aia, când căutăm OZN-urile, nu le găsim, că armata e armată, dar nu are pregătirea în terenul ostil al pelicanilor și crapilor pe care o au satenii din Plauru. 

Se mai întâmplă și să scufundăm câte un tanc în Dunăre, tradițional, la fiecare exercițiu militar, dar asta doar pentru că a greși e omenește. 

Și când oamenii se sperie că pot să moară, în fiecare noapte, de la chestiile rusești care cad din cer, e vina presei, că isterizează populația. 

E vina presei întotdeauna, și când Klaus Iohannis merge, senin, în excursie în Deltă la 4 zile după explozia de la Crevedia, și tot presa e de vină că șeful statului a spus, în excursie fiind, că el contribuie la dezvoltarea Deltei prin prezența sa acolo. Tot presa e de vină și isterizează populația când ministrul de interne anunță, cu subiect și predicat, că „România a pierdut lupta cu drogurile”. 

Și Raed Arafat, la fel ca premierul Ciolacu, a făcut apel „să nu fie panică”. ”Să nu dea oamenii curs speculațiilor și să anunțe autoritățile”. Autoritățile care l-au ignorat pe primarul din Ceatalchioi și care nu au fost în stare să găsească dronele rușilor decât după ce s-a isterizat presa. 

Și apoi se întreabă, domnii Ciucă, Ciolacu, Tâlvăr și ceilalți, de ce își pierd oamenii încrederea în autorități, de ce se simt românii neprotejați, de ce crește extremismul în sondaje și vine tăvălug peste ei?

Dar, să fim optimiști și pozitivi, și un cântec vesel să cântăm, precum copiii aceia îmbrăcați în galben care au fost puși să-i cânte președintelui Iohannis, la Sibiu, „O lume minunată”. 

Nu ne atacă, nimeni, oameni buni, doamne ferește! Haideți să liniștim populația că o luăm razna cu toții. Ne atacă doar Prostia și Incompetența. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Jumătate dintre ucraineni susțin aderarea la NATO, în contextul în care o parte din teritorii rămân ocupate de Rusia

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Partenerii noștri