2019: Ecumenismul lui Tusk sau ortodoxia naționalistă a la Orban?

Pentru mulți dintre noi, ziua de 10 ianuarie a stat sub semnul conflictului care ne macină de mai bine de doi ani. Suntem atât de prinși de el, și nu e deloc de mirare că e așa, încât riscăm să ratăm un aspect și mai important. Europa are șansa de a rămâne un spațiu democratic, protector al libertăților civile și inamic al intoleranței și discriminărilor sau poate vira spre iliberalism, naționalism și fragmentare. 

Sigur că discursul lui Donald Tusk de la Ateneu, aclamat și desființat cu același patos, a fost destinat românilor. Și celor care ne vor întorși cu 30 de ani în urmă, vulnerabili și docili, și celor care vor ca deceniul comunitar să fie începutul unei Românii stabile, libere și democratice. Și fără corupție și impostură în loja centrală. 

Donald Tusk a vorbit însă dincolo de problemele specifice românilor. Pentru că dincolo de corupție, România se confruntă cu aceleași probleme ca alte țări UE. Le descrie Tusk foarte bine.

"Celor care, își imaginează că în Uniunea Europeană, e un semn de putere să acționezi în afara regulilor convenite și să găsești scurtături , le spun că se înșală. Este un semn de slăbiciune. Celor care fac eforturi pentru a apăra valorile europene, libertatea și drepturile noastre, le spun: continuați lupta!"

Donald Tusk, polonez, născut și format în comunism, este exemplul viu al politicianului est-european dezbărat de balastul naționalism-comunismului. El a înțeles că viitorul sigur al unei națiuni nu se mai joacă la nivel individual / național, ci la unul superior, bazat pe cooperare multinațională, mai exact, transnațională.

Discursul lui Tusk de la București, odată cu lansarea oficială a mandatului românesc al președinției semestriale, este contraponderea perfectă pentru celălalt discurs, revanșard, iliberal, rostit în aceeași zi la Budapesta, de către premierul Ungariei. 

Viktor Orban, maghiar, născut și format și el în comunism, este la rândul lui exemplul viu al politicianului est-european care va rămâne tributar toată viața moștenirii comuniste, pliată în cazul său pe aceea la fel de toxică a epocii lui Horthy: incapacitatea de a accepta alte puncte de vedere. Peste toate, sincer sau interesat, aplică și componenta religioasă, la fel de inflexibilă.

"Vor fi două civilizații în cadrul UE. Una mixtă creștin-musulmană în Vest,  și alta tradiționala creștin-europeană în Europa Centrală." Mai mult... "Am ajuns într-un punct în care în Europa, liberalii au devenit inamicul numărul 1 al libertății."

Viktor Orban ni-l indică pe președintele francez Emmanuel Macron drept adversarul său ideologic de căpatâi, dar eu cred că reversul real este Donald Tusk. 

Amândoi au vorbit despre libertate, doar că fiecare înțelege altceva din asta. Donald Tusk folosește termenul în sens incluziv. Libertate pentru toți, pe baza respectului reciproc. Același cuvânt, gândit restrictiv și egoist, înseamnă pentru Viktor Orban doar libertatea lui și a celor care gândesc ca el. 

Viktor Orban este sincer. Vrea o Europă după chipul și asemănarea sa, de la Parlament la Consiliu și Comisie. Democratic vorbind, are și tot dreptul de a dori un lucru sau altul, la fel ca toți cetățenii europeni. Odată cu europarlamentarele din primăvară, liderul maghiar speră să întoarcă roata. În locul unei Europe unite, integrată economic, social, judiciar și desigur politic, o entitate transnațională capabilă să protejeze pașnic identități naționale și regionale, inclusiv unele religioase, Viktor Orban vrea un mozaic de națiuni introvertite, antagonice, și ca atare vulnerabile. Autosuficiența îngustă a naționalismului promovat de premierul de la Budapesta îl face imun la îndoiala că ar putea greși. Să recunoaștem, nu este vorba doar de Viktor Orban. El este doar unul dintre exponenții temerilor naționaliste care bântuie continentul, cum este cazul axei anti-imigraționiste Roma-Varșovia pe care Orban o apreciază atât de mult. Mișcări identitare sunt peste tot, și în vechile democrații apusene și în cele noi ieșite din comunism, și toate par să ignore ororile nazismului și comunismului. Fiecare are un soi de ortodoxie, dincolo de care nu vede nimic bun. 

Între aceste ortodoxii naționaliste a la Viktor Orban și ecumenismul european promovat de Donald Tusk avem de ales de fapt în luna mai. Tusk știe asta foarte bine, iar discursul său o dovedește din plin. Si Orban știe asta. 

Nu știm cum vede exact Viktor Orban o Uniune funcționând eficient când poartă în spinare dihotomia propusă de el între Est și Vest. Dar știm că, așa imperfectă cum este, Uniunea Europeană a asigurat prosperitate și stabilitate națiunilor componente. Nici măcar criza economică a ultimului deceniu nu poate șterge cu buretele realitatea: toate națiunile europene au avut de câștigat de pe urma aderării. Unele s-au descurcat excelent, altele s-au sabotat singure, dar asta este altă discuție.

Într-o lume în care nicio națiune europeană nu poate juca de una singură la același nivel cu americanii, chinezii sau rușii, miza este supraviețuirea împreună, nu separat. Iar "împreună" înseamnă același set de valori și reguli. O spune din nou, foarte bine, Donald Tusk:

În această lume în transformare rapidă, în care viitorul ne va surprinde zi de zi, respectarea regulilor și atașamentul față de principii vor juca un rol esențial.

Esențial în orice democrație este votul. În funcție de rezultatul celui din luna mai vom ști dacă experimentul european mai are suflu sau e pe cale să devină un soi de mort viu. Elegant, încă frecventabil, și cam atât.