Vremea se răcește de astăzi. Cod galben de vânt puternic în mai multe județe
Meteorologii au emis, miercuri dimineața, avertizări Cod galben de vânt puternic, valabile în mai multe județe din țară. Potrivit specialiștilor, vântul va bate cu 50-65 km/h, iar în zonele de munte chiar și cu 80 km/h.
Potrivit ANM, vor fi afectate județele Alba, Covasna, Braşov, Mureş, Harghita, Sibiu, Botoşani, zona joasă a județului Suceava și localitățile Hârlău, Deleni, Cotnari, Scobinți, Lespezi, Tătăruși, Valea Seacă, Șipote, Vânători, Ceplenița, Bivolari, Andrieșeni, Todirești, Cristești, Sirețel, Plugari, Coarnele Caprei din județul Iași, potrivit Mediafax.
Anterior, meteorologii au emis o avertizare similară care vizează zonele montane din județele Caraș-Severin și Hunedoara.
Potrivit specialiștilor, se vor semnala intensificări locale ale vântului care la rafală vor atinge 50-65 km/h, iar la munte vor depăși 70-80 km/h.
Avertizările sunt în vigoare până la ora 14.00.
Vremea se răcește de miercuri, 18 septembrie
Miercuri, răcorirea vremii va afecta toate zonele. Temperaturile vor fi cuprinse între 16 grade Celsius în depresiuni și cel mult 29 de grade în Lunca Duncării. Va ploua slab pe suprafețe restrânse din sud, din centru și din est, iar vântul va sufla cu putere pe creste, în zonele sud-vestice, nord-estice, estice și centrale.
În București, vor fi până la 27 de grade Celsius, temperatură potrivită acestei date. Norii trecători vor crește șansele pentru ploi slabe, iar vântul va fi alert. Atmosfera va fi similară și joi, doar că se va răci semnificativ. Vineri și sâmbătă, soarele va fi prezent cât e ziua de lungă, dar temperaturile vor rămâne scăzute. Frig va fi și noaptea, astfel că weekendul va începe cu valori de 5..6 grade la periferia orașului.
Editor web: Cristina Tudor
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News