Live

Strat de zăpadă de 30 de centimetri pe pârtiile din Poiana Braşov 

Data publicării:
Se poate schia pe Valea Prahovei, unde s-a depus un nou strat de zăpadă. FOTO: Facebook Primăria Brașov

Stratul de zăpadă pe mai multe pârtii din staţiunea Poiana Braşov e de 30 de centimetri și se poate schia în condiții bune, au anunțat autoritățile locale.

Potrivit oficialilor Primăriei Braşov, zilele acestea ”se schiază în condiţii foarte bune pe toate pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvarul, respectiv Ruia, Drumul Roşu, Lupului şi Doamnei, unde stratul de zăpadă bătută ajungând la 30 de centimetri”.

În Poiana Braşov funcţionează telegondola, telescaunul Ruia şi teleschiul Ruia, ultima urcare a mijloacelor de transport pe cablu fiind programată pentru la ora 16.00.

Cum va fi vremea în următoarele zile în țară

În weekend temperaturile încep să crească ușor, dar în zona de munte vor mai fi precipitații mixte.

Sâmbătă, va ploua în zonele din nord-vest și vest, iar duminică ploile se extind în centru, est și sud-est. Vor fi mai ales averse, iar pe alocuri vor fi descărcări electrice.

De luni vremea se va răci din nou. Luni va ploua în jumătatea de nord-est a țării, în centru și est va fi lapoviță, iar la munte vor predomina ninsorile. Noaptea, valorile vor porni de la minus 4 grade și vor ajunge la 8 grade Celsius în regiunile vestice. Spre dimineață vor mai fi condiții de ceață.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Cod roșu de viscol în 7 județe. Meteorologii au extins avertizările de vreme rea. Unde sunt așteptate ninsori și vânt puternic HARTĂ

Primul episod de iarnă a lovit România în plin: Ninsori și viscol în mai multe județe, copaci căzuți pe șosea, trenuri oprite

HARTĂ Cod galben de ninsori și vânt puternic în mare parte din țară. Care sunt zonele afectate și cum va fi vremea în Capitală

Partenerii noștri