Live

Peste 150 de avertizări meteo în doar 24 de ore. Multe dintre ele au fost coduri roșii

Data actualizării: Data publicării:
O ploaie torențială, cu grindină de mari dimensiuni, a făcut ravagii în câteva minute în Galați. FOTO: Facebook Dana Mares

Vreme la extreme în această primă lună de vară. Alături de codurile de caniculă, meteorologii au emis peste 150 de avertizări de ploi torențiale, vijelii și grindină, în 24 de ore. Multe dintre acestea au fost coduri roșii. 

O ploaie torențială, cu grindină de mari dimensiuni, a făcut ravagii în câteva minute în Galați, miercuri seară. Străzile din întregul oraș au fost acoperite de apă, iar roțile mașinilor au fost depășite de nivelul apei.

Conform unui comunicat al Prefecturii Galați, miercuri seara, între orele 19.00 și 20.40, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați au fost primite peste 200 de apeluri prin sistemul unic 112, care sesizau producerea unor situații de urgență în mai multe zone.

Localnicii din Galați sunt revoltați că au primit mesaj Ro-Alert abia după aproape o oră de la izbucnirea furtunii, când vremea se mai liniștise. În urma vijeliei, oamenii din două cartiere au rămas fără curent electric.

Probleme au fost și pe autostrada București-Pitești, unde a plouat de asemenea cu bucăți mari de gheață. Șoferii s-au văzut nevoiți să oprească, iar  traficul a fost blocat pe sensul de mers spre Capitală.

Citește și: De la furtuni la valuri de caniculă. Bogdan Antonescu: Temperatura globală crește, iar fenomenele meteo extreme vor fi mai intense

Grindina a căzut și la Drăgășani, în județul Vâlcea, unde a fost cod roșu de vreme rea. Nici rachetele anti-grindină nu au făcut față chiar dacă au fost trase mai multe rafale.

După doar un sfert de oră de ploaie cu gheață, curțile și grădinile localnicilor au fost devastate.

De asemenea, două comune din județul Bacău au fost inundate miercuri seară, în urma unor ploi torențiale. La Palanca, pompierii militari au scos din mijlocul apelor un bărbat de 88 de ani și o femeie de 62 de ani. Au salvat și doi porci care fuseseră luați de un torent. 90 de gospodării și două podețe au fost afectate. În comuna Brusturoasa, 15 gospodării au fost inundate.

Citește și: Cod roșu de caniculă. Climatolog: Avem o situație de blocaj atmosferic. Temperaturile vor continua să crească

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum va fi vremea de Crăciun în fiecare regiune a țării. Estimările meteorologilor pentru următoarele două săptămâni

Prognoza meteo pentru sărbători. Zonele în care sunt așteptate ninsori de Crăciun

Vremea de Crăciun și Revelion. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

ANM: Cod galben de vânt și zăpadă viscolită în mai multe regiuni ale țării. Care sunt zonele vizate

Partenerii noștri