Noi coduri galbene de furtuni emise de meteorologi pentru joi și vineri. HARTA zonelor afectate
Joi dimineață, meteorologii au emis două coduri galbene de furtuni puternice. Prima alertă va intra în vigoare la ora 12.00 și va fi valabilă în 15 județe din țară. De joi seara, alte șase județe vor fi sub avertizare de ploi abundente până vineri la prânz.
Potrivit ANM, prima avertizare vizează județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Alba, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna, Vâlcea, Argeș, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.
În aceste zone se vor semnala perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40 l/mp.
Avertizarea este în vigoare joi, de la ora 12.00 până la ora 21.00.
VIDEO: Cupolă de aer polar peste România. Cum va fi vremea
Vremea se schimbă radical
Ierni blânde cu temperaturi ridicate. Meteorologii anunță că nu vom avea zăpadă în toată țara, în perioada sărbătorilor
Cum va fi vremea de sărbători. Meteorologii au făcut deja primele estimări
Vreme frumoasă şi deosebit de caldă, cu temperaturi de până la 27°C în sudul şi estul României. Când și unde va ploua
Vreme neobișnuit de caldă până la sfârșitul lunii octombrie
Temperaturi sub 0°C în Bucucrești vineri dimineață. Cum va fi vremea în țară
Temperaturi scăzute în întreaga țară. Meteorologii anunță că urmează „cele mai reci zile de până acum, din această toamnă”
Temperaturi de toamnă în toată țara. Când vin ploile
De joi, de la ora 21.00, intră în vigoare o nouă avertizare Cod galben de ploi abundente însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă, în intervale scurte sau prin acumulare, vor depăși 20-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.
Aceasta avertizare, în vigoare până vineri, la ora 12.00, este valabilă pentru județele Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.
De vineri, de la ora 12.00, va intra în vigoare o informare meteorologică, valabilă în toată țara, de ploi însemnate și instabilitate atmosferică. Aceasta va fi valabilă până duminică, la ora 22.00.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News